Când dragostea oboseşte, datoria o înlocuieşte. Când datoria oboseşte, legea o înlocuieşte.
Câtă vreme mama arde de dragoste pentru copilul ei, ea face mai mult decât îi cere datoria sau legea. Când dragostea mamei faţă de copilul ei se răceşte, mama îşi face doar datoria, adică face mai puţin decât poate dragostea, dar mai mult decât cere legea.
Când mama începe a-şi urî copilul, ea face numai atât cât o sileşte legea să facă, adică mai puţin decât poate dragostea şi decât îi cere datoria.
Dragostea vine de la Dumnezeu prin suflet. Datoria vine de la suflet prin minte. Legea vine de la minte prin cuvinte.
Cine socoteşte legea drept sumă a întregii morale, acela cunoaşte numai scoarţa cărţii despre morală. Cine socoteşte datoria drept sumă a moralei, acela vede şi citeşte numai slovele din cartea despre morală. Însă cine socoteşte dragostea drept sumă a moralei, acela vede, citeşte şi cunoaşte duhul şi viaţa moralei.
La fel se întâmplă şi în împărăţia cea mare a lumii: cine socoteşte legile fireşti ca cea dintâi pricină a lumii, acela cunoaşte numai coperta cărţii despre lume. Cine socoteşte sufletul ca întâia pricină a lumii, acela vede şi citeşte numai slovele din cartea despre lume. Iar cine-l socoteşte pe Dumnezeul Cel Viu ca întâia pricină a lumii, acela vede, citeşte şi cunoaşte duhul şi viaţa lumii.
Iubirea aceasta este slobodă de toate legile omeneşti şi fireşti, şi mai înaltă decât toate datoriile. Necunoscând cerinţele legii, nici numirile datoriilor; ea le împlineşte, ba le şi întrece, aşa cum strălucirea soarelui întrece strălucirea răsfrântă a pietrelor şi a stelelor.
Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009
