Dragostea de muncă

0
111

dragoste_de_munca-Părinte, de ce mulţi oameni simt plictiseală atunci când muncesc?
-Nu cumva nu-şi iubesc munca? Sau poate că din pricină că se ocupă mereu cu acelaşi lucru. Adeseori într-o fabrică unde se face, de pildă, tâmplărie, la unele secţii un muncitor de dimineaţă până când pleacă încheie mereu ferestre, altul pune mereu sticlă de geam iar altul chituieşte. Fac mereu aceeaşi muncă, un lucru monoton, cu şeful lor lângă ei, care îi supraveghează. Iar lucrul acesta nu este pentru o zi sau două. Se îngreuiază făcând mereu acelaşi lucru. Mai demult nu era aşa. Un tâmplar lua în primire patru pereţi de la zidari şi trebuia să predea proprietarului cheile casei terminate. Făcea mai întâi duş umelele, tâmplăria, la care punea sticla de geam şi o chituia. Apoi făcea scările în spirală, cu balustradă făcută la strung, după care văruia, făcea dulapurile, rafturile şi în continuare făcea mobila. Şi chiar dacă nu se ocupa el însuşi cu toate acestea, ştia totuşi să le facă. La nevoie făcea chiar şi acoperişul şi punea şi ţigla.
Astăzi mulţi oameni sunt chinuiţi pentru că nu-şi iubesc munca. Aşteaptă să vină ora plecării. În timp ce atunci când cineva are râvnă pentru muncă şi interes pentru ceea ce vrea să facă, cu cât lucrează, cu atât i se aprinde şi mai mult râvna. Se dăruieşte apoi muncii sale şi atunci când vine ora plecării, spune: “Cum a trecut timpul atât de repede?”. Uită şi de mâncare şi de somn şi de toate. Şi chiar de nu mănâncă nimic, nu flămânzeşte, nici nu moţăie dacă nu se odihneşte, ci mai degrabă se bucură că nu doarme. Nu se chinuieşte din pricina foamei sau a nesomnului, căci pen tru unul ca acesta munca este sărbătoare.
-Părinte, cum se face că dintre doi oameni care fac aceeaşi muncă, unul se foloseşte duhovniceşte din ceea ce face, iar celălalt se vatămă?
-Depinde de felul în care face fiecare această muncă şi de ceea ce are înlăuntrul său. Dacă lucrează cu smerenie şi dragoste, atunci toate vor fi luminate, curate, pline de har şi va simţi odihnă lăuntrică. Iar dacă se mândreşte că face munca mai bine decât celălalt, poate simţi o satisfacţie, dar ea nu îi umple inima pentru c ă sufletul lui nu este încredinţat că lucrul pe care 1- a făcut este bun şi de aceea nu are odihnă.
Apoi, atunci când cineva nu-şi face munca sa cu dragoste oboseşte. Unul oboseşte numai când vede că trebuie să urce o pantă pentru a termina o oarecare treabă. Şi aceasta se întâmplă pentru că nu-şi iubeşte munca. în timp ce altul care o face din toată inima sa urcă şi coboară fără să-şi dea seama de aceasta. Un lucrător, de pildă, poate săpa multe ore stând în soare fără să obosească dacă face aceasta cu toată inima sa. Iar dacă nu o face din toată inima, se opreşte mereu din lucru, cască gura, cârteşte că este prea cald şi suferă.
-Părinte, se poate ca cineva să fie absorbit atât de mult de munca sa, încât să-şi neglijeze familia, etc?
-Omul trebuie numai să-şi iubească munca sa, iar nu să se îndrăgostească de ea. Dacă nu – şi va iubi munca sa, se va obosi îndoit, atât trupeşte cât şi sufleteşte, şi atunci repaosul trupesc nu -l odihneşte, pentru că este obosit sufleteşte. Iar tocmai această oboseală sufletească este cea care îl răpune pe om. Atunci când cineva lucrează cu toată inima şi este bucuros, este odihnit sufleteşte şi nu mai simte oboseala trupească. Iată, am cunoscut un general, care face chiar şi treburile soldaţilor. Şi cât de mu lt suferă pentru soldaţi! întocmai ca un tată. Dacă aţi şti câtă bucurie simte atunci când îşi face datoria sa. Odată a pornit la miezul nopţii din Evro ca să apuce Sfânta Liturghie ce se săvârşea în Larisa la prăznuirea Sfântului Ahile, deşi era îndreptăţit să meargă mai târziu la Te Deumul ce urma să se săvârşească la sfârşit. Dar îşi spunea: Trebuie să fiu din timp acolo, pentru a-l cinsti pe Sfânt”. Pe toate le face din toată inima sa. Satisfacţia pe care o simte cel ce-şi îndeplineşte munca sa cu mărime de suflet este o satisfacţie bună, pe care Dumnezeu a dăruit-o pentru a nu se chinui făptura Sa. Iar aceasta este odihna ce izvorăşte din osteneală.

Viaţa de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovniceşti

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here