Dragostea – cununa vieţii creştine

iubirea

 Dragostea -cununa vieţii creştine

Pentru a înţelege de ce este Dragostea este cununa vieţii creştine, citeşte cu atenţie următoarea: Un cărturar s-a apropiat de Domnul şi l-a întrebat: „Cum să moştenesc viaţa veşnică?”. Domnul l-a întrebat: „Cum scrie despre asta în lege? Citeşte”. Cărturarul a citit: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, şi din tot sufletul tău, şi din toată virtutea ta, şi din tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Lc. 10, 27). Atunci Domnul i-a zis: Drept ai răspuns; aceasta fă, şi vei fi viu, adică a întărit răspunsul lui şi a adeverit că n-are rost să întrebe cineva de altă cale spre viaţa veşnică şi spre mântuire: atare cale nu este şi nici nu poate fi. Iubeşte-L pe Dumnezeu, iubeşte-ţi aproapele: asta e totul!

Interpretare

Ce catehism scurt! Ce legiuire simplă! Doar două propoziţii: „iubeşte-L pe Dumnezeu”, „iubeşte-ţi aproapele”, ba chiar una singură, un singur cuvânt: „iubeşte”, fiindcă cel care îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, acela deja îl iubeşte în Dumnezeu şi pe aproapele, şi cine îşi iubeşte cu adevărat aproapele, acela îl iubeşte deja pe Dumnezeu. . Dragostea este lumina şi roadă în viaţa noastră duhovnicească. Multă osteneală, multe nevoinţe trebuie să ai ca să aduci această roadă. La pom, înaintea roadei este floarea, înainte florii – frunza şi ramurile, înaintea ramurilor – trunchiul, înaintea trunchiului – rădăcina, înaintea rădăcinii – sămânţa. Şi în viaţa duhovnicească este la fel: la început cade sămânţa cuvântului de mântuire în pământul inimii noastre, din această sămânţă iese mlădiţa cu frunze şi cu ramuri, apoi se formează pomul, pomul dă roadă, iar roadă aceasta este dragostea. Ea este scoasă din întreaga alcătuire a lucrurilor şi ostenelilor mântuitoare, şi ca atare însufleţeşte şi plineşte toate prin sine.

De ce nu putem ajunge la dragoste?

De ce? Fiindcă inima s-a înţelenit cu pomii cei răi ai patimilor, ce înăbuşă dragostea. Unde se află patimă, acolo nu e loc pentru dragoste. Dragostea se milostiveşte: cum va sta ea în inimă, dacă acolo domnesc nepăsarea cea împietrită faţă de suferinţele celorlalţi? Dragostea nu pizmuieşte: cum va sta ea în inimă, dacă acolo trăieşte pizma? Dragostea nu se înalţă şi nu se mândreşte: cum va sta ea în inimă, dacă acolo stăpânesc trufia şi slava deşartă? Dragostea nu face necuviinţă: cum va sta ea în inimă, dacă aceasta este plină de patimi necuviincioase? Mai întâi dezrădăcinaţi aceşti pomi răi ai patimilor, şi în locul lor va creşte un singur pom cu multe ramuri, ce dă şi floare, şi roadă duhovnicească. Însă îndată ce veţi începe să dezrădăcinaţi patimile, veţi păşi negreşit pe calea cea strâmtă şi necăjită, vă veţi întâlni cu necesitatea de a lua armele nevoinţelor şi ale lipsurilor, veţi fi nevoiţi să treceţi prin toate legiuirile sfinţitoare, îndreptătoare şi călăuzitoare ale Bisericii lui Dumnezeu.

Concluzie

Este limpede: calea spre acest scop nu este scurtă şi nici uşoară.  Mai înainte, treceţi cu răbdare prin toate regulile vieţii evlavioase, pe care vi le pune înaintea Sfânta Biserică – prin toate, de la cele mici până la cele mari, căci doar prin asta veţi ajunge la dragostea cea adevărată.Apostolul spune: Urmează dragostea (1 Cor. 14,1; 1 Tim. 6,11), adică năzuiţi cu tărie către dragoste, şi îmbrăcaţi-vă întru dragoste (Colos. 3, 14), adică osteniţi-vă cu încordare ca să o dobândiţi şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dăruiască duhul dragostei (2 Tim. 1, 7), fiindcă dragostea de la Dumnezeu este (1 In. 4, 7), vărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (Rom. 5, 5), iar darul Duhului trebuie meritat şi atras: numai prin vorbe nu ajungi la asta.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 1, Sf. Teofan Zăvorâtul

Pentru mai multe articole publicate de Jurnal Spiritual despre Spiritualitate, apasă aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here