Peste 200 de brăileni dispuşi să doneze celule stem

0
94
Aceştia s-au înscris deja la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila – celulele stem sunt folosite în tratarea leucemiei, a cancerului sau a altor boli grave ale sistemului imunitar.

celule stemPeste 200 de brăileni vor să salveze vieţile bolnavilor de leucemie, cancer sau alte afecţiuni grave ale sistemului imunitar, conform datelor oferite de centrul donatorilor de celule stem hematopoietice din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Brăila.

Anual, mii de oameni, printre care şi copii, sunt diagnosticaţi cu aceste boli crunte care, netratate la timp, sunt mortale. Alţii însă nu s-au înscris din lipsa unei documentări superficiale sau deloc. “Unii spun «Aaa, dar nu-ţi dai seama că-ţi ia din măduvă? Ce dureros e!». Mulţi confundă măduva osoasă cu măduva spinării, care este parte a sistemului nervos, este adăpostită de coloana vertebrală. Noi nu avem ce căuta acolo”, explică Elena Butnaru, medic specialist la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila.

Deşi la Brăila centrul donatorilor de celule stem s-a înfiinţat de-abia în martie 2013, până în prezent s-au înscris deja 234 de donatori. “Noi avem ca target 250 de donatori până în martie 2014. Stăm destul de bine, fiind un centru mai mic în comparaţie cu celelalte centre”, a declarat Elena Butnaru. În Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH), înfiinţat în aprilie 2011, figurează 16.800 de donatori înscrişi la toate cele 18 centre din ţară: Bucureşti – 4 centre, Craiova, Arad, Oradea, Satu Mare, Galaţi, Cluj, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Slobozia, Târgu Mureş, Brăila, Slatina şi Iaşi. Recoltarea celulelor stem se face doar în trei centre, în Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş.

La ce ajută celulele stem

Celulele stem se folosesc în transplantul de măduvă osoasă pentru tratarea unor boli grave, cum ar fi leucemia, cancerul, boli grave ale sistemului imunitar care, netratate la timp, conduc la moarte. Pentru persoanele suferinde, celulele stem reprezintă o şansă la viaţă. Toţi oamenii au astfel de celule. Acestea se pot dona din vasele de sânge (sângele periferic), din măduva osoasă sau din sângele cordonului ombilical, în cazul naşterilor.

La centrul din Brăila se fac înscrieri în bazele de date doar pentru persoanele care optează pentru donarea din sângele periferic.

Medicul specialist Butnaru Elena a ţinut să precizeze o diferenţă majoră între acţiunea de a dona sânge şi cea de a dona celule stem.

“La donarea de sânge se poate dona la un anumit interval de timp. La celulele stem se donează în funcţie de frecvenţa cazurilor compatibile cu o anumită persoană înscrisă în baza de date”, a declarat aceasta.

Celulele stem se află în măduva osoasă şi de acolo sunt eliberate în sânge în cantitate mai mică. Pentru transplant trebuie o cantitate mai mare de celule. Se face un tratament cu un factor de creştere timp de patru zile. Acest tratament poate da reacţii adverse: uşoare dureri de cap, uşoară febră. În a cincea zi, are loc donarea de celule stem, care se face printr-o procedură numită “afereză”. Se montează un cateter (n.r. sondă, instrument tubular de metal, de cauciuc care serveşte la dilatarea unui orificiu sau a unui canal) pe vena femurală (pe picior). Cu ajutorul acestuia donatorul este cuplat la un aparat care va colecta prin filtrare celulele stem necesare. Sângele filtrat revine în organism pe cale intraveninoasă. Afereza nu este dureroasă, nu necesită anestezie şi durează în medie între 3 şi 5 ore. Apoi, donatorul poate pleca acasă.

În prezent, peste 70% din transplanturile efectuate în lume se fac folosind celule stem hematopoietice recoltate din sânge periferic.

Au fost salvate primele patru vieţi prin transplantul de celule stem

După înscrierea în RNDVCSH, donatorul va fi supus unor ample analize medicale, iar rezultatul este comunicat după o perioadă de aproximativ 7 luni. Momentan, niciunul dintre cei înscrişi la Brăila nu a donat celulele stem. “Am înţeles că din alte centre s-au donat pentru Rusia, pentru Polonia. Deci, au plecat din ţară. De la noi din centru nu a plecat nimeni deocamdată. Cheltuielile de cazare şi de transport sunt suportate de către Registru”, a afirmat medicul specialist Elena Butnaru.

Trebuie precizat, însă, că înscrierea în Registru nu este egală cu donarea. Pot trece luni sau ani până o persoană este chemată să doneze celule stem. Există şi situaţia în care aceasta nu va ajunge să doneze niciodată. În cazul în care donatorul este compatibil cu un bolnav şi are loc transplantul, donatorul va rămâne în evidenţele registrului pentru o perioadă de 5 ani. Acesta va beneficia anual de evaluarea stării de sănătate.

Există o limită de vârstă atât pentru cei care se înscriu, cât şi pentru cei care donează: de la 18 la 45 de ani şi, respectiv, la 60 de ani.

Recent, Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat de presă prin care a informat că au fost deja salvate primele patru vieţi prin transplantul de celule stem. Trei români au primit celule din Cehia, Germania şi Polonia, iar cel de-al patrulea, un pacient din Rusia, a primit celule stem din România, prin Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

 Sursa: obiectivbr.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here