Domul Stâncii, Israel

0
918
Translate in

Iersualim„În zorii zilei, când lumina primelor raze de soare învăluie Domul, atunci acest edificiu îşi oferă cea mai minunată dintre înfăţişări…”

CRONICARUL MUSULMAN MUQADASSI (SEC. 10)

LA SUD-VEST DE Muntele Măslinilor peisajul roşiatic în care este cuprins oraşul Ierusalim se desfăşoară punctat de dreptunghiurile albe ale clădirilor şi de verdele întunecat al chiparoşilor. In planul apropiat, un zid de culoarea mierii delimitează o arie trapezoidală, separând zona cunoscută sub numele de Muntele Templului de restul oraşului vechi.
Muntele este prin excelenţă sacru. Aici regele Solomon a construit magnificul templu din secolul al X-lea î.Hr., al cărui lăcaş sfânt adăpostea chivotul legii, păzit de heruvimi. Templul lui Solomon şi alte două temple ce s-au ridicat ulterior pe acelaşi loc aparţin de mult istoriei şi imaginaţiei. în locul lor se înalţă astăzi sanctuarul unei alte credinţe: Domul Stâncii, venerat de musulmani ca fiind locul din care profetul Mahomed s-a înălţat la ceruri.
De 1300 de ani apusul soarelui îmbracă în nuanţe bogate cupola aurie, înălţată în 621 d.Hr. de califul Abd al-Malik („Succesorul”) din dinastia Omeiazilor, a cărei capitală era Damasc, în Siria. Cupola se ridică în curbe infailibile, susţinută de un tambur circular, înconjurat la bază de un acoperiş înclinat şi de o construcţie octogonală cu ziduri îmbrăcate în marmură si faianţă predominant albastră.
Din depărtare, armonia proporţilor şi mişcarea ascendentă de tranziţie de la octogon la tambur şi apoi la cupolă dau acestei bijuterii a Islamului un aer de imponderabilitate, ca şi când Domul ar fi pe cale să se înalţe spre cer.

Domul stancii 2
Ca un boboc de floare aurit răsărind deasupra Ierusalimului, Domul Stâncii este unul dintre cele mai venerate sanctuare ale Islamului. Construit în secolul al VII-lea d.Hr, edificiul adăposteşte o stâncă considerată sacră de musulmani, evrei şi creştini. Musulmanii cred că de pe această stâncă a pornit profetul Mahomed în legendara sa călătorie spre cer.
În interiorul Domului, stânca sacră este înconjurată de arcade susţinute de coloane luate de la ruinele bisericilor din Ierusalim distruse de perşi în 614. Pe stâncă este imprimată urma piciorului lui Mahomed – rămasă în momentul în care el şi-a luat elan spre a se înălţa spre cer – precum şi urmele mâinilor îngerului Gabriel, care a ţinut stânca cuprinsă de dorinţa de a-l urma pe Profet.

Domul Stancii vedere
Vedere de sus a Muntelui Templului aflat în inima oraşului vechi. In faţa cupolei aurite a Domului Stâncii se află cupola moscheii Aqsa. Aceasta a fost construită la începutu secolului al VIII-lea, dar a căpătat forma finală în 1035. după ce a fost reconstruită fiind distrusă de un cutremur. Cruciaţii au folosit-o ca biserică, ia în 1868 Saladin a donat un amvon de fildeş şi sidef. Acesta însă a ars într-un incendiu din 1969.

vedere de sus

Liniile simple ce se leagă unele de altele şi suprafeţele dure care reflectă lumina desenează o structură care ar putea aparţine erei spaţiale, în aceeaşi măsură în care este un sanctuar al trecutului. Căci într-adevăr este vorba de un sanctuar şi nu de o moschee, cum se consideră în mod obişnuit, al treilea ca importanţă pentru Islam după Kaaba de la Mecca şi Marea Moschee de la Medina, iar centrul de iradiere al sacrului nu este Domul, ci ceea ce acesta ascunde cu mare artă – o stâncă masivă dreptunghiulară, care după tradiţie ar fi vârful muntelui biblic Moriah, unde Avraam l-a oferit pe fiul său Isaac ca jertfă.

Deşi musulmanii îl consideră pe Avraam un mare profet, veneraţia lor pentru stâncă se datorează călătoriei nocturne a lui Mahomed. în legătură cu aceasta există o referire scurtă la începutul capitolului („sura”) 17 din Coran: „Slăvit fie El, care şi-a purtat slujitorul noaptea în ălătorie de la Moscheea Sacră (i.e. taaba) la Moscheea îndepărtată (i.e. emplul din Ierusalim) a cărei încăpere am binecuvântat-o pentru arătarea semnelor noastre”.

Tradiţia populară a îmbrăcat versetul in Coran, rezultând o relatare mai sugestivă: într-o noapte, pe când Profetul se afla la Mecca, cu câtva timp înainte defuga la Medina în 622, a fost trezit de îngerul Gabriel. Acesta i-a înfăţişat lui Mahomed o ciudată creatură celestă înaripată numită al-Buraq („Fulgerul”), are avea chip de femeie şi coadă de păun, iar ca mărime se situa între un cal şi un măgar. Călărind acest armăsar prin cer în drum spre Ierusalim, Mahomed i-a întâlnit pe Avraam, Moise, Iisus şi pe alţi profeţi i s-a rugat cu ei pe locul Templului lui Solomon – stânca sacră de la Muntele Templului.

De pe stâncă Mahomed a urcat pe o scară fermecată de lumină prin cele şapte ceruri, pentru a ajunge în cele din urmă înaintea lui Allah, care i-a dat unele îndrumări despre rugăciune. Mahomed a coborât pe pământ pe aceeaşi scară şi a zburat înapoi la Mecca pe al-Buraq, ajungând înainte ca noaptea să ia sfârşit. Astăzi stânca – locul de unde Mahomed a pornit în călătoria sa celestă – este învăluită într-o lumină blândă ce pătrunde prin ferestre cu ornamente simetrice de sticlă colorată, încastrate în pereţii tamburului şi ai construcţiei octogonale. Este împrejmuită de un paravan din lemn cu încrustaţii colorate în care a fost inserat relicvariul dreptunghiular împodobit cu o cupolă şi conţinând relicve ale Profetului, inclusiv un fir de păr. Două şiruri circulare de arcade susţinute de coloane de marmură delimitează o alee interioară şi una exterioară pentru ritualul înconjurului (tawaf), care se practică şi la Kaaba sau Mecca.

Profetul Mahomed se înalţă în întreaga sa slavă, părăsind stânca aflată dedesubtul norilor, călare pe al Buraq -un armăsar înaripat cu cap de femeie. îngerii zboară în jurul lui, martori ai voiajului celest.

Această miniatură persană a fost pictată în secolul al XVI-lea, în timpul domniei şahului Tahmasp din dinastia Safavizilor. Artistul a respectat convenţia de a nu reprezenta trăsăturile Profetului.

Culorile blânde ale picturii

„Pelerini apropiindu-se de Ierusalim ” creaţie a artistului britanic David Roberts (1796­1864) evocă o viziune romantică a oraşului, într-o vreme când acesta era controlat de otomani. Imperiul aflându-se în declin, otomanii erau incapabili să împiedice decăderea unor oraşe mari precum Ierusalimul. Un călător european scria după o vizită din 1883 că străzile oraşului „ erau înguste şi aproape acoperite de pietrele căzute din ruinele caselor părăsite “.

Adevărata minunăţie este interiorul cupolei. Arabescurile în auriu şi roşu îşi reduc treptat dimensiunile şi converg de la marginea exterioară spre centru, conducând privirea în sus spre un al nouălea cer al sublimului artistic. Din centrul iradiind ca un soare, atârnă un lanţ ce susţinea odată un candelabru. într-o fâşie de lîngă apex este înscris un verset din Coran ce proclamă în scriere kufită: „Nu este alt Dumnezeu decât El, Cel Viu, Cel care îşi ajunge sieşi. Somnul nu îl cuprinde niciodată, căci El nu doarme. El este Cel din cer şi Cel de pe pământ”.

Cupola

Cupola şi stânca formează un ansamblu unitar. Fără stâncă cupola nu ar fi decât o operă de artă măiestrită, dar iară nici o raţiune de a exista. Invers, fără cupola maiestuoasă, înălţându-se deasupra ei puterea străveche a stâncii s-ar risipi, nefiind delimitată, şi legătura ei cu călătoria cerească a Profetului ar rămâne nedeterminată vizual.

StancaStânca, alungită  se află în centrul  structurii octogonale a Domului. Acest tip de structură fusese folosită înainte şi de romani, nefiind o creaţie originală a arhitecţilor lui Abd al Malik. Dar combinaţia cu o cupolă susţinută de un tambur era nouă. Patru din cele opt laturi au intrări îndreptate în direcţia punctelor cardinale, iar coloanele creează culoare interioare şi exterioare (1 şi 2) pentru ritualul  înconjurului.

Cupola, care se înalţă la 20 m deasupra stâncii, prezintă o viziune de armonie cosmică în roşu şi auriu.

Musulmanii au avut pentru prima dată acces pe Muntele Templului în anul 638, când o armată arabă condusă de califul Omar Ibn al-Khattab l-a obligat pe Sofronius, patriarhul Ierusalimului aflat atunci sub stăpânire bizantină, să predea oraşul. Omar, persoană credincioasă şi austeră a pătruns în oraş cu oamenii lui iar locuitorii acestuia nu îndrăzneau nici să sufle, temându-se pentru vieţile lor. Dar de data aceasta nu s-a mai repetat baia de sânge care avusese loc cu 24 de ani înainte, când perşii jefuiseră Ierusalimul.

În loc de aşa ceva, Omar a cerut să fie condus prin oraş pentru a vizita locurile sacre, inclusiv biserica Sfântului Mormânt, cel mai venerat sanctuar al creştinismului. Invitat de Sofronius să se roage în biserică, califul şi-a manifestat respectul pentru creştinism, refuzând invitaţia şi explicând că dacă el s-ar fi rugat acolo, însoţitorii săi s-ar fi simţit obligaţi să transforme biserica într-o moschee. Omar a fost apoi dus pe Muntele Templului, unde a aflat stânca sfântă lăsată în părăsire şi acoperită de gunoaie. El a poruncit să fie curăţată şi a interzis rugăciunile în acel loc până când stânca a fost purificată de ploaie.

Vor mai trece 53 de ani până când pelerinii musulmani veniţi la Ierusalim vor fi întâmpinaţi de priveliştea domului auriu strălucind în soare la orizont. Sanctuarul a fost terminat în 691. Construcţia se baza pe elemente ale arhitecturii tradiţionale bizantine, combinate cu distinctive ornamente islamice. Ridicarea ei a fost plătită cu venitul anual pe timp de şapte ani adus de provincia musulmană Egipt, de unde s-a colectat şi aurul necesar poleirii întregii cupole. Nu s-a păstrat nici o descriere a Domului din epoca Omeiazilor (care a luat sfârşit în 735 d.Hr.) Un scriitor musulman din secolul al Xl-lea, pe nume Ibn al-Faquih, nota că acesta era luminat de 300 de lămpi în fiecare noapte şi că era îmbrăcat în marmură albă iar acoperişul era poleit cu aur roşcat. Se mai spune că monumentul era curăţat şi purificat cu apă parfumată cu mireasmă de trandafir, mosc sau şofran. Prin arderea de tămâie şi lemn parfumat şi folosirea de lămpi cu ulei aromat se crea o atmosferă care îndemna la gânduri pioase.

Ierusalimul este aşezat la intersecţia continentelor Europa, Asia şi Africa, reprezentate stilizat în această gravură germană din secolul al XVI-lea. Ideea că Ierusalim este un oraş sfânt aflat în centrul lumii a inspirat campaniile cruciaţilor, care aveau scopul de a elibera oraşul de sub stăpânire musulmană.

ierusalim asezatDe când a fost construit şi până astăzi Domul a suferit reparaţii, renovări şi modificări. Cu toate acestea, structura de bază şi decoraţile principale sunt în mare aceleaşi de pe vremea când a fost terminat. Cupola s-a prăbuşit în anul 1016, în timpul dinastiei Fatimizilor, dar a fost reconstruită în scurt timp. Când cruciaţii au atacat Ierusalimul, în 1099, masacrând locuitorii, ei au transformat Domul într-un monument creştin, numindu-l Templum Domini („Templul Domnului nostru”). Cruciaţii au înlocuit semiluna din vârful cupolei cu o cruce de aur şi au instalat pe stâncă un altar în faţa căruia au tăiat trepte. Mutilarea stâncii nu s-a oprit aici: cum pelerinii creştini obişnuiau să cioplească bucăţi din ea ca suvenir sau pentru a le vinde ca relicve sfinte, stânca a trebuit să fie protejată cu o placă de marmură. Aceasta a fost înlăturată după capturarea Ierusalimului în 1187 de marele general musulman Salah al-Din, cunoscut în Occident sub numele de Saladin. Doisprezece ani mai târziu, a fost ridicat paravanul de lemn care se vede şi astăzi.

Alte lucrări includ înlocuirea mozai­cului de pe tambur cu faianţă în culori vii, adusă din Kashan, în Persia, în timpul sultanului otoman Solimán Magnificul (1520-1566) şi repararea tavanului de lemn şi a mozaicului, iar cupola a fost acoperită cu plumb de sultanul Abd al-Aziz în 1874. In secolul al XX-lea monumentul a fost restaurat în întregime între 1956 şi 1962, iar cupola exterioară de plumb a fost înlocuită cu una mai uşoară din aluminiu colorat în auriu.

Înfruntând vicisitudinile vremilor, Domul Stâncii rămâne inima de aur a Ierusalimului, la rândul lui un oraş pe care scriitorii medievali îl situau în centrul lumii. Cu liniile şi proporţile sale inspirate, monumentul transcendent sectarismului religios îngust, trimite către un principiu divin universal. El rămâne o minune a lumii, astăzi la fel ca şi pe vremea când cronicarul musulman medie­val Muqaddsi privea ,acum 1000 de ani, lumina zorilor reflectându-se pe suprafaţa aurită şi declara că este o privelişte „căreia nu i-am aflat egal în tot Islamul”.

Inspiraţi de imaginea cupolei aurite înălţăndu-se spre cer, credincioşii musulmani aflaţi pe Muntele Templului se întorc cu faţa spre Mecca în timpul uneia dintre cele cinci rugăciuni zilnice prescrise de Islam. Domul continuă să fie un centru spiritual pentru arabii musulmani care locuiesc în Ierusalim şi împrejurimi, în special de la războiul de şase zile din 1967, când israelienii au ocupat oraşul.

Repere cronologice
î.Hr.
950 Templul lui Solomon
este construit in
Ierusalim pe locul
numit astăzi
Muntele Templului.
586/7 Babilonienii pradă
Ierusalimul şi
distrug templul.
d.Hr.
70 Romanii cuceresc
Ierusalimul şi
distrug templul lui
Irod cel Mare.
570 Se naşte Mahomed,
Profetul Islamului.
638 Ierusalimul
capitulează în faţa
unei armate arabo-
musulmane.
687-691 Se construieşte
Domul Stâncii.
1099 Cruciaţii cuceresc
Ierusalimul.
1537 Soliman Magnificul
restaurează Domul.
1948 Se naşte statul
Israel.
1967 În timpul Războiului
de şase zile trupele
israeliene ocupă
oraşul Ierusalim, cu
Muntele Templului

Locuri sacre, Atlas, James Harpur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here