Oraşul Modena există încă din vremea romanilor, dar abia la sfârşitul secolului al Xl-lea a devenit un centru important în valea râului Po. Sub puternica Matilda, contesă de Canossa, în anul 1099 a început construcţia unei noi catedrale, iar în 1106 au fost mutate în criptă moaştele sfântului local Geminiano. Lucrările au continuat timp de aproape o sută de ani, catedrala fiind sfinţită în 1184. Mai târziu, în secolul al Xll-lea, pe faţada de vest s-a adăugat o rozetă, iar lângă absidă s-a ridicat o clopotniţă înaltă, cunoscută sub numele de Ghirlandina. în secolul al XV-lea, tavanul de lemn a fost înlocuit cu o boltă de piatră.
Se cunoaşte numele arhitectului care a proiectat catedrala: Lanfranco. Cu excepţia elementelor menţionate mai sus, care au fost adăugate ulterior, catedrala îşi păstrează în cea mai mare parte aspectul din secolul al Xl-lea, fiind considerată cea mai frumoasă construcţie în stil romanic de acest tip. Faptul că pe trei laturi nu se învecinează cu alte clădiri dovedeşte cât de importantă este construcţia pentru oraş. Atmosfera generală a catedralei şi poziţionarea sa în cadrul oraşului amintesc de planurile de construcţie romane.
Structura este din cărămidă, iar faţadele sunt acoperite cu piatră de talie (piatră perfect tăiată şi finisată). Faţada principală, cea vestică, este împărţită pe verticală de contraforturile aflate de o parte şi de cealaltă a navei centrale, iar pe orizontală de un şir de galerii aflate în deschideri semicirculare sprijinite pe semicoloane; deasupra este etajul unde se găseşte marea rozetă. Formele simple sunt compensate de bogăţia decorului sculptat din jurul celor trei portaluri, făcut de Wiligelmo, al cărui nume apare într-o inscripţie de pe faţadă, în jurul portalului central descoperim scene din Geneză (de la Facerea lumii până la Noe), figurile lui Enoh, a prorocului llie şi ale celorlalţi proroci, în timp ce portalul sudic este înconjurat cu legendele Sf. Geminiano (episcopul din secolul al IV-lea căruia îi este închinată catedrala) împreună cu cei doisprezece apostoli; scenele din jurul portalului nordic descriu povestea regelui Arthur, ele fiind, lucru ciudat, anterioare oricăror surse literare. Stilul lui Wiligelmo, care a avut o mare influenţă în nordul Italiei, este unul ceremonios, dar reuşeşte să atingă şi un grad surprinzător de naturalism şi are un mare simţ al naraţiunii.
Faţada de nord cuprinde trei abside, cele două mai mici, de la capătul navelor colaterale flancând absida mai înaltă a navei centrale. Faţada de sud este simplă, dar are două portaluri minuţios lucrate – Porta dei Principi şi Porta Regia -, capodopere ale stilului romanic.
Aceste faţade sunt legate prin galerii care se întind peste tot – un model lombard pe care Lanfranco l-a dezvoltat în grupuri de mici arce alcătuite din trei părţi, fiind în întregime propria lui creaţie. Ele scot în evidenţă caracterul modular al elementelor romanice masive şi imprimă ritm întregului.
Cele trei abside de la capătul de est, care corespund navei centrale şi celor două nave colaterale.
Porta Regia de pe faţada de sud. Leii care susţin coloanele provin din Roma antică – este posibil să fi fost descoperiţi când s-au făcut săpăturile pentru fundaţia catedralei.
Galeriile, care se întind sub un arc mai mare, fac legătura între faţadele construcţiei.
Cripta, care are o atmosferă deosebită, adăposteşte încă din 1106 moaştele Sf. Geminiano.
Arhitectura lumii-Capodoperele, Will Pryce
Jurnal Spiritual
