Doctorul în ştiinţe care s-a întors din SUA – cum se împacă fizica şi credinţa

România are o mulţime de tineri remarcabili. Auzim însă prea puţine despre ei, iar pe mulţi nici nu ajungem să-i cunoaştem. Este şi cazul lui Andras Libal, un clujean care şi-a părăsit oraşul natal pentru America şi s-a întors, nouă ani mai târziu, doctor în ştiinţe.

În ţară, Andras a studiat la Universitatea Babes-Bolyai, la Facultatea de Fizică.

„În America, admiterea la doctorat se face prin aplicaţie, unde se depune foaia matricolă cu toate examenele de până atunci şi se ia în considerare scorul GRE şi TOEFL (care sunt teste standardizate şi se pot face peste tot, şi în România) şi recomandări ale profesorilor. Ceea ce mai contează sunt rezultatele cercetării, publicaţiile pe care studentul le are la momentul depunerii aplicaţiei.

Eu am avut recomandări bune şi note bune în timpul studiilor, şi am fost acceptat. În primul an al studiilor sunt date examenele de calificare, dacă cineva nu trece peste aceste examene nu poate să rămână în program. Pentru că am luat aceste examene cu succes, am fost recunoscut ca şi un student bun.

În America masterul nu este separat de doctorat ci sunt împreună, şi se numesc Graduate School: după 2 ani se pot termina cu un master sau pot continua până la 4-6 ani pentru doctorat (din care primii 2 ani sunt masterul, cuprinzând cursuri de nivel de master, şi după acea, un doctorat unde accentul se pune pe cercetare).

Foarte mult contează şi networkingul şi recomandările, mai ales la cariera după doctorat. Eu am avut onoarea de a face cunoştinţă cu câţiva oameni excepţionali care m-au ajutat să fiu productiv şi să am rezultate bune în cercetare şi articole în reviste ştiinţifice. Păstrez legătura şi colaborarea cu aceşti oameni şi acum îi vizitez în timpul vacantelor sau ei mă vizitează aici, în România”, a povestit Andras pentru Ziare.com.

De ce fizica?

Tânărul a ales fizica, printre altele, pentru că este „unealtă” cu ajutorul căreia lumea poate fi înţeleasă la un alt nivel.

„Am ales fizică din mai multe cauze, unul era un profesor renumit în liceu, domnul Tellmann Jeno, care m-a tutorat în timpul anilor de liceu şi astfel am ajuns să particip la olimpiade şi concursuri în fizică, unde am avut rezultate bune. Fiindcă am avut succese ca şi student la aceste concursuri, am considerat că această direcţie ar fi o direcţie în care ar trebui să merg.

Dintr-o altă parte, am avut şi încă am o curiozitate faţă de cum funcţionează lucrurile, obiectele în jurul meu, şi fizică are răspunsul la aceste întrebări. Consider fizică ca şi unealta prin care înţelegem lumea care ne înconjoară şi prin care aplicăm descripţiile matematice la problemele din lumea reală.

În lumea de astăzi tehnologia care ne înconjoară şi ne uşurează viaţa se extinde tot mai mult, şi cei care cunosc cum funcţionează lucrurile pot să participe într-o mică măsură în crearea/dezvoltarea acestor tehnologii, un aspect care m-a fascinat şi mă interesează până în momentul prezent”, mărturiseşte doctorul în ştiinţe.

În evoluţia personală, ca şi un cercetător, spune tânărul, „este obligatorie o experienţă internaţională, mai ales la o universitate sau un laborator cu renume, este nevoie să fie expus studentul la întâlniri cu profesori şi cercetători renumiţi, să intre în competiţie directă cu alţi studenţi la fel de buni sau mai buni decât el, şi să fie implicat în cercetare cutting edge în domeniul respectiv.

Numai astfel se poate înţelege ce este cercetarea, cum se alege o temă, cum se abordează, cât de importante sunt colaborările şi networkingul pentru dezvoltarea ideilor noi şi pentru a se integra în circuitul internaţional de cercetare”.

Cercetarea – România vs. străinătate

L-am întrebat pe Andras Libal şi care ar fi diferenţele dintre cercetarea din România şi cea din străinătate.

„Nu este aşa de omogenă distribuţia, sunt personalităţi, cercetători, profesori, grupe de cercetare care sunt mai bune şi care sunt mai puţin productive şi la noi, aşa cum sunt şi în străinătate. Avem şi noi cercetători şi câteva grupuri de cercetare care sunt foarte buni, şi produc rezultate la nivel internaţional, diferenţa fiind numărul acestor cercetători, în străinătate este o competiţie mai mare şi sunt mai multe grupe şi nume mari.

Încă nu avem cultura – nici la universităţi, nici în industrie – care să promoveze cercetarea aşa cum se face în străinătate, nu înţelege societatea raportul între cercetare şi calitatea vieţii şi profitul pe care aceasta îl aduce societăţii, poate şi pentru că avem relativ puţină producţie şi nu se investeşte în R&D aşa cum se face în Vest. Dar mi se pare că învăţăm foarte rapid de la ţările Occidentale şi eventual şi la noi o să fie recunoscută cercetarea ca şi o parte legitimă a progresului.

În august am fost în vizită în Slovenia, la o grupă de cercetare, şi mi-am dat seama de un alt aspect important.

Deşi Slovenia este o ţară mică, sunt relativ aproape de Germania şi Italia şi mijlocul Europei, şi acest lucru contează foarte mult. Trebuie şi noi să investim mai mult în infrastructura (aeroporturi, autostrăzi) care ne leagă de centrele importante ale Europei pentru că acest lucru are un efect mare asupra transferului de tehnologie. Internetul în România este mai bun decât oriunde în Europa, această deja ne ajută foarte mult”, ne-a răspuns el.

În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ din România, din perspectiva unui tânăr cu experienţa internaţională de studii, Andras este de părere că „sistemul de învăţământ din ţară este prea fragmentat”.

„Avem prea multe universităţi în prea multe oraşe, care produc prea multe diplome nu prea recunoscute şi cu prea puţine cunoştinţe în spatele acestor diplome. Nu avem aşa de multe resurse şi atât de mulţi studenţi talentaţi încât să avem universităţi şi în oraşele mici – nu avem nici destui profesori buni pentru atât de multe instituţii.

Sunt oraşe universitare mari în România, cu tradiţie, cu universităţi de renume, unde ar trebui concentrate universităţile, şi astfel s-ar putea ridica nivelul.

Nu chiar toată lumea trebuie să intre la facultate – în cea mai prospera ţară din Europa, în Germania, mulţi completează o educaţie postliceală şi devin tehnicieni foarte buni. Problema fragmentarii universităţilor nu este specifică României, este prezentă şi în Ungaria, Slovacia sau Slovenia”, a adăugat doctorul în ştiinţe.

Întoarcerea în ţară. Ce îi oferă România unui doctor în fizică computaţională, care preda într-un învăţământ încă zgârcit cu minţile distinse?

Andras Libal precizează că există granturi de la UEFISCDI, care sunt accesibile şi tinerilor cercetători.

„Aceste granturi s-au alocat într-un mod foarte corect, se vede că se doreşte creşterea calităţii cercetării în România. Cu un astfel de grant se poate face cercetare, se pot cumpăra calculatoare sau angaja studenţi, care astfel sunt implicaţi în cercetare şi li se oferă o posibilitate aproape la fel de bună în salariu cu ceea ce oferă firmele private, deci se pot ţine studenţi buni interesaţi în cercetare.

Eu cred că învăţământul se va îmbunătăţi încet, cum ne integram în Europa şi cum ajungem din urmă ţările din Occident. Încă în învăţământul superior avem prea multe ore pe semestru (3-4 diferite cursuri pe semestru (faţă de 1-2 în Occident) şi nu prea avem semestre libere, în Occident aceasta este normal pentru încurajarea cercetării la fel cum există posturi de profesori de cercetare, fără predare ceea ce nu există încă la noi).

Momentan, este greu pentru academie sau pentru centrele de cercetare să intre în competiţie directă pentru talent cu firmele private sau mai ales cu ofertele din străinătate. Mobilitatea cercetătorilor este un lucru absolut necesar, dar avem nevoie să îi atragem înapoi, să aducă acasă ceea ce au învăţat în străinătate”, punctează cercetătorul.

Când s-a întors în ţară, cel mai mult i-au lipsit din SUA „eficienta birocraţiei şi profesionalismul care se manifestă în America în procedurile birocratice.

În America, dacă aveam dreptul la ceva, am obţinut formularul necesar foarte repede, şi sistemul era făcut în aşa fel încât să minimizeze birocraţia excesivă.

La noi, acest sistem este ineficient, trebuie umblat prea mult după formulare complet inutile şi de multe ori oamenii cu care mă întâlnesc nu se comportă profesional: nu zâmbesc şi nu sunt destul de diplomatici. Dar cred că se îmbunătăţeşte şi acest aspect”.

Situaţia actuală a României

Andras Libal este de părere că „momentan suntem la o intersecţie, am avut o dezvoltare rapidă şi o apropiere de Europa, dar încă suntem tara săracă a Europei, care poate este abuzata cu proiecte ca şi Roşia Montană, exploatări excesive ale pădurilor şi distrugerea lor prin extinderea oraşelor, vânatul urşilor şi a altor specii care ar trebui protejate şi o corupţie care opreşte chiar şi construirea autostrăzilor”.

„De noi depinde în care direcţie vom merge, dacă alegem un profit pe termen scurt, dar ne distrugem natura şi posibilităţile de dezvoltare pe termen lung, sau învăţăm să ne gândim pe termen mai lung, şi la o dezvoltare care se poate susţine. Rămâne de văzut ce drum vom alege, eu sper să avem înţelepciunea să protejăm şi să exploatăm bogăţiile ţării într-un mod care va asigura un viitor şi generaţiilor următoare. Prin crearea parcurilor naţionale (aşa cum este în Statele Unite) am putea crea o bază viabilă pentru turism în ţara noastră, pentru că încă mai avem zone care nu sunt exploatate/dezvoltate şi ar trebui să le protejăm.

Avem oameni talentaţi care ar putea crea/recrea o industrie bazată pe cunoştinţă şi cercetare, integrat într-o Europă care procedează la fel, în loc să devenim o ţară din lumea a treia, care este bună doar pentru exploatarea resurselor”, continua tânărul.

Credinţa şi ştiinţa – sunt incompatibile cele două?

„Nu sunt incompatibile. Eu cred în Iisus Hristos, El este Domnul şi Mântuitorul meu personal, dar totodată sunt un cercetător care aplica metoda ştiinţifică la diferite materiale pentru a le înţelege mai bine – de exemplu, cum se comportă în diferite circumstanţe, dacă aplic diferite câmpuri electrice sau dacă iluminez cu un laser etc.

Ştiinţa înseamnă că fac modele şi predicţii care se pot testa prin experimente prin care se validează aceste modele sau nu – ceea ce trebuie să cred pentru aceasta e că există o realitate obiectivă, care se poate înţelege prin logică şi se poate descrie prin legi matematice.

Eu cred că lumea este creată în acest fel şi se poate înţelege prin ştiinţă, deci nu văd conflictul între aceste două aspecte ale vieţii mele. Mulţi dintre cercetători renumiţi care au pus bazele ştiinţelor moderne, Newton, Pascal etc. erau oameni credincioşi şi există şi astăzi mulţi oameni credincioşi în ştiinţa”, completează Andras Libal.

În ceea ce priveşte planurile sale de viitor, el doreşte să continue cu grupul său de cercetare. „Avem proiecte interesante în studiul materialelor moi, a materialelor granulare şi a materialelor active. Mai avem câteva servere computaţionale puternice pentru rularea programelor de simulare”.

„Menţin colaborări cu un grup de cercetare din SUA şi cu un grup din Israel şi sper să stabilesc şi colaborări cu grupuri din Germania şi Slovenia, astfel implicându-mă în proiectele unor mari grupuri europene de cercetare, să pot să atrag bani din fonduri de cercetare Europene către România. Totodată sper să ajut câţiva studenţi care lucrează cu mine, să lucreze la proiecte în colaborare internaţională, să aibă experienţă în străinătate şi publicaţii în reviste recunoscute”, încheie Andras Libal.

Sursa: ziare.com

Jurnal Spiritual