Doamne, ce frumuseţe! Satul unic în lume, unde toate casele sunt pictate

0
1139

zalipie-0Mondo News continua periplul la sat, iar săptămâna aceasta părăsim plaiurile mioritice pentru Polonia. Ajungem în satul Zalipie, un sat unic în lume datorită picturilor de-a dreptul fascinante care împodobesc fiecare casă.
Zalipie este un sat din sud-estul Poloniei, unde toate casele sunt pictate cu flori, cum nu mai găseşti în vreun alt loc din lume. Tradiţia spune că în urmă cu mulţi ani, o localnică a încercat să înfrumuseţeze pereţii casei sale murdăriţi de fum pictând diverse motive florale.
zalipie-1După al Doilea Război Mondial, apariţia sobelor a rezolvat problema fumului care înnegrea pereţii, însă Felicja Curylowa (1904-1974) a dus ideea mai departe, pictând atât exteriorul cât şi interiorul casei cu vopsele mai durabile. Acesta a fost începutul. În scurt timp, pasiunea ei s-a transformat în meserie, devenind pictor tradiţional şi decorând tot satul în culori vibrante.
zalipie-6Interesant este faptul că nu doar casele au fost cele pictate, ci fântână, coteţele păsărilor sau chiar ale câinilor, iar mai apoi obiectele de ceramică sau pielărie.
O adevărată încântare pentru ochi! Casa Felicjei Curylowa a devenit muzeu, în semn de preţuire pentru cea care a făcut din pictura caselor o tradiţie de preţ, dusă mai departe mai apoi de femeile din sat.
Am găsit o parte din imagini postate de jurnalista Adina Parvu pe blogul ei. Vă invităm să le vizionaţi în cele ce urmează.

zalipie-2zalipie-4zalipie-5zalipie-01zalipie-3zalipie-10zalipie-7Sursă: mondonews.ro

 Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here