Din meditațiile lui Tolstoi: Divinul „eu” este acel „eu” care are conştiinţă de sine

0
195

Divinul1907 – Divinul

Ieri, făcând însemnări, n-am înţeles ceva despre înviere. Învierea înseamnă că din mormântul persoanei tale ieşi prin iubire în viaţa întregului, în conştiinţa iubitoare a tu­turor celor de care te leagă comunicarea, atingerea, pre­gătirea de a iubi tot.

lar toate astea, ascunse mie în timp şi spaţiu, nici măcar nu există. Există numai Dumnezeu, acel început al nonspațialităţii şi atemporalităţii care e în mine. (8 noiembrie)

Divinul „eu” este acel „eu” care are conştiinţă de sine. Mâna, piciorul, nasul, stomacul, creierul nu au conştiință de sine. Nu are conştiinţă de sine nici uniunea tuturor, care e asemenea unui trup mort. Are conştiinţă de sine ceva indefinit, liber, atotputernic în domeniul său spiri­tual. (22 noiembrie)

Când citim cărţi trebuie să ţinem minte că e vorba de o comunicare cu cei apropiaţi şi de aceea trebuie să fie iubitoare, să nu ne supărăm pe cei care nu scriu bine, ci să-i i compătimim. (22 noiembrie)

Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas