O nouă expoziţie consacrată dinozaurilor ar putea fi văzută, anul viitor, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, din Capitală.
Potrivit directorul general al Muzeul Antipa, Cursuri de masaj si reflexoterapie cu dr. Cristian Muresan, expoziţia va aduce la zi descoperirile în domeniu.
„Tema este de interes pentru vizitatori. Noi avem la muzeu doar nişte ouă şi nişte vertebre de dinozauri, dar nu şi un schelet de dinozaur”, a spus Murariu. pentru Agerpres.
În privința scheletului de elefant fosil pe care publicul îl consideră a fi de dinozaur, este în fapt unul de mamifer.
Aceasta este cea de-a doua expoziţie consacrată dinozaurilor care ar putea fi găzduită de Muzeul Antipa. A mai existat una din Argentina, deschisă între 20 decembrie 2007 şi 10 iunie 2008. Aceasta a avut ca temă prezentarea scheletelor speciilor de dinozauri descoperite în Patagonia.
Publicul din România a fost atunci privilegiat. Vizitatorii au avut ocazia de a vedea în premieră în Europa reconstituirea speciei Buitreraptor gonzalensis, micul dinozaur – pasăre, sau dinozaurul carnivor cu pene. Scheletul fosilizat al acestuia fost descoperit în America de Sud, informează Agerpres.
Ana Grama
Jurnal Spiritual