Din viața lui Vodă Cuza

0
82
Translate in

cuza2”Un suflet precum a fost Cuza n-a mai fost și poate nu va mai fi, cît ne va sta capul în nevoi, fie-i oasele drepte și sfinte!. Cu suman ca al nostru și cu cojocul, iaca, așa umbla. Vezi că el era crai ales între mai-marii crailor și de traiul nostru nu se rușina. Punea căciula mocănească pe cap, era cu cămășoaie de in ori de cânepă și o lua prin țară, așa cum a venit și-n vara aceea… C-apoi mult n-a mai stat… Haide, om bun, ce să vezi? Era de sfântul Ilie, și plouase încetișor și bine, cum e obiceiul ploilor, când se probozește vara cu iarna. Cuza o luase prin țară, și numai iaca se-ntâlnește c-un biet om nevoiaș, așa într-amurg.

– Bună cale, om bun! face domnitorul.

– Vă mulțămesc, cumetre! Răspunde bietul om.

Și ba una, ba alta, ajung ei în borbă și-i zice Cuza:

– Ce, mă rog, ai dumneata, că tare arăți supărat și necăjit?

– Hei, om bun, iaca ce am pățit. M-a pus pus naiba să trec pe drumușorul acesta, că-mi venea mai de-a dreptul și mă temeam de ploaie. Zic, să ajung mai repede acasă. Și-au dat, nu știu cum, hărămurile de cai mai hăisa oleacă prin niște cânepă … că moșia e a mănăstirii aceștia a Neamțului. Și iaca au venit trei călugări, mi-au luat căruța cu totul și caii mi i-a oprit starețul… Zice că să-i dau o sută de galbeni drept ispasă pentru cânepă, altfel n-am ce căuta pe aicea!

– Apoi, mă omule – zice Cuza – face căruța ta și caii la un loc o sută de galbeni?

– D-apoi face! răspunde omul plângând.

– Haidem înapoi de-acum… lasă, nu mai plânge ca muierile…

Și s-au dus ei, așa cum înserase, pâna la mânăstire. Bate-n poartă Cuza, iese un călugăr și cu vai-nevoie i-a primit. Au trebuit să spuie în cele din urmă că vine omul să plătească suta de galbeni, altfel nu-i primea! Bun.

Zice Cuza:

– Mă rog sfințiilor voastre, starețul tot doarme… lăsați-ne până maine dimineață… să ne hodinim și noi, vai de ciolanele noastre… și mâine i-am da seamă de toate…da’, mă rog, oleacă de mâncare nu ni-ți da?

– Pe parale, fiule, că nu-ți dă nimeni deageaba! făcu un călugăraș.

– Bine. Cât va fi vom plăti, cinstite părinte, numai nu vă îndurați a ne lăsa să murim de foame…

Și, cu mare greu, au  trimis călugării  pe o slugă și le-a dat drumeților o strachină de fasole boambe, fierte, un galben la preț. După ce a plătit Cuza binișor și cinstit  galbenul, s-a luat prin mânăstire să mai vadă ce-i și pe acolo. Da’ nimeni nu-l cunoștea, nici tovarășul lui.

Multe va fi aflat, căci ce ochi răzbătea mai bine decât ochiul lui! Din toate știu că una a ținut-o mai cu seamă la inimă; că lor le adunase de un galben fasole boambă, iar călugării mâncau numai fripturi tăvălite-n unturi.

Până la miezul nopții atunci, zice că n-a dormit Cuza. Pe urmă s-a dus ala bietul om necăjit și i-a zis:

– Haide, măi omule, degrabă, și-om pune caii, că ne ducem!…

Iese omul, da’ caii erau puși de Cuza, săracu’! se vede că pe cât umblase dăduse de căruța omului, înhămase bine, și acum zice:

– Suie, mă omule!

Omul se suie, Cuza trage zăvoarele porții, deschide și dă să iasă. Iaca sar îndată călugării, iaca se trezește și starețul. Și prind  a striga:

– Hoții!

– Nu-i nici un hoț, nimic, părinților… nu vă temeți… ne ducem cu dreptul nostru – răspunde liniștit Cuza, dându-și sumanul la o parte, așa că-i strălucea pieptul, de aur, ca soarele. Fiți pe pace! În astă noapte nu vă supără nimeni, dar mâine vă voi trimete eu poruncă să curețe mănăstirea de hoți …

Toți au căzut în genunchi. Omul cel cu căruța tremura de bucurie și de cinste că stătea cu domnitorul alături. Dar ce vor fi tremurat hoții mănăstirilor, a doua zi de dimineață! Căci Cuza a dat bici cailor și s-a dus împreună cu tovarășul cel necăjit, ba chiar la cinstit la un ratoș și lui i-a data cei 100 de galbeni pentru ispașă. Nu căutați că s-au luat cu cinstea, dar craiul și-a ținut vorba și a doua zi, când să iasă călugării la hrănit claponii și când soarele se deștepta din fundul văii, la sfânta mănăstire a Neamțului, ca și la altele, venea o mare poruncă purtată de zdraveni și chipeși oșteni să se deschidă porțile cele zăvorâte pentru drumeții lipsiți și întârziați! …”

Din legendele românilor, Editura Ion Creangă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here