Din sfaturile Părintelui Sofronie: Nu putem rămâne nepăsători când vedem suferinţele a milioane de oameni

0
89
Translate in

photo-1431986229655-9ca60378f77d

De ce urmările neascultării lui Adam sunt atât de dezastruoase? De ce viaţa duhovnicească în Hristos îşi asumă, în această lume, tragica formă de luptă corp la corp cu moartea? De ce facerea lui Dumnezeu este legată de această negare, de moarte, de această luptă plină de dureri? De ce facerea nu duce în chip armonios la împlinirea făpturii omeneşti ca şi chip al lui Dumnezeu? De ce trebuie să lupt împotriva lucrurilor care mă omoară, fără a avea puterea trebuincioasă? Nu înţeleg, în măsura în care Hristos şi Duhul Sfânt sunt pentru mine soluţia la toate problemele care mă depăşesc, trăiesc în neştirea multor lucruri. Hristos este temeiul vieţii mele. Felul cum lucrează mă atrage. Nu înţeleg ce a zis, dar ce a zis îmi este destul. Voi înţelege când voi trece din această lume în cealaltă.

De ce este nevoie de Ghethsimani şi de Golgotha pentru mântuirea lumii? Învrăjbirea între Hristos şi lume este cu totul de neînţeles.

Nu putem rămâne nepăsători când vedem suferinţele a milioane de oameni. În ce chip le-am putea sluji? În perspectiva creştină această tragedie pe pământ este urmarea neascultării. Adam a căutat starea dumnezeiască, viaţa vecinică, rupând legătura cu Părintele şi Făcătorul său. Hristos-Omul, cel dintâi în istoria omenirii, a urcat pe Golgotha; şi-a ales moartea cea mai dureroasă pentru a sfărâma acest blestem. A te hotărî să urmezi lui Hristos înseamnă a te expune suferinței. Este de neocolit! În măsura în care suntem o celulă a marelui trup al omenirii de la zidirea lumii şi în măsura în care viaţa cosmică trece prin noi, trăim tragedia omenirii ca pe propria noastră tragedie.

Când citim Evanghelia reacţiile lui Hristos la ceea ce se petrece în jurul lui ne uimesc. Tocmai atunci când Iuda are să-l vânză, El zice: «Astăzi s-a proslăvit Fiul Omului». La fiecare liturghie noi prăznuim acea clipă, o repetăm în cugetul nostru. Dacă vreo putere vrăjmaşă, potrivnică, militară, ne-ar lua ca să ne ucidă, oare am fi şi noi în stare să zicem: «Astăzi sunt proslăvit, şi Dumnezeu se proslăveşte în mine»? Cunoaşteţi toţi această istorisire; este însuşi conţinutul vieţii noastre de zi cu zi.

Sunt multe aspecte foarte subţiri şi interesante în viaţa noastră duhovnicească. Dar putem fi lipsiţi de ele dacă ne dăm atenţia greutăţilor exterioare. Pentru a ne schimba viaţa trebuie o nevoinţă, trebuie să învăţăm a ne strămuta mintea de la lucrurile banale şi pătimaşe către Dumnezeu. Astfel viaţa noastră poate deveni cât se poate de interesantă, măcar că este tot mereu legată de o străduinţă dureroasă. Nu trebuie să încercaţi a ocoli această durere. Trăiţi-o! Prin ea se exprimă dorinţa noastră de a urma lui Hristos.

“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014