«Viaţa celorlalţi preţuieşte pentru mine mai mult decât eu însumi, decât propria mea viaţă». Când veţi ajunge să înţelegeţi aceasta nu vor mai fi neînţelegeri între voi. Dezlegarea unei probleme sau a unei încontrări nu ţine nici de vreo organizare, nici de o anume purtare, ci de hotărârea de a rabdă totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalţi dragostea unei mame.
Trebuie să fim cât se poate de simţitori faţă de nevoile celorlalţi. Atunci vom deveni unul, şi binecuvântarea lui Dumnezeu va fi totdeauna cu noi. Din belşug.
Trebuie să avem conştiinţa lui Hristos Care poartă în El întreaga lume; iată în ce constă universalitatea persoanei omeneşti. Cuvântul lui Hristos nu se opreşte, este nemărginit.
Dacă, aşa cum mărturisim în Simbolul Credinţei, Hristos este adevăratul Dumnezeu, mântuitorul universului, făcătorul lumii «prin carele toate s-au făcut», cum putem noi reduce conştiinţa noastră la o chestiune de naţionalitate, de loc, de epocă…?
Eu nu cunosc un Hristos grec, rus, englez, arab… Hristos pentru mine este totul, Fiinţa mai presus de cosmos.
În Scriptură se zice adeseori că Hristos a murit pentru lumea întreagă, pentru păcatele întregii lumi. Din clipa în care mărginim persoana lui Hristos, din clipa în care Il înjosim până în planul naţionalităţilor, pierdem totul şi cădem în întuneric. Atunci se deschide calea urii între popoare, a duşmăniei între clasele sociale…
„Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia : Reîntregirea, 2014
