„Din pământ am apărut…”

0
125

Young Corn PlantO cercetare ştiinţifică recentă a dezvăluit faptul că viaţa pe Terra ar fi apărut din pământ, o teorie care susţine punctul de vedere  de mii de ani al Bibliei, Coranului şi chiar mitologiei greceşti. Cercetătorii  apreciază că  lutul, în care se alfă diverse minerale, şi care absoarbe ca un burete substanţele chimice, acţionează ca un laboirator de reproducere pentru moleculele mici.

Procesul are nevoie de miliarde de ani, timp în care substanţele chimice reacţionează între ele, pentru a forma proteine, ADN-ul şi, în cele din urmă, celulele vii, au declarat oamenii de ştiinţă. Inginerii biologi de la Universitatea Cornell din New York care au facut cercetarea  cred că lutul a fost elementul principal al apariţiei vieţii pe Pământ.

Această teorie datează de mii de ani în multe culturi, deşi apare sub diferite forme. În textele religioase începând cu Egiptul antic şi până la mjiturile chinezeşti, Dumnezeu a creat omul din lut şi prin suflarea sa i-a dat viaţă. Prima carte a Bibliei, Geneza, afirmă despre om că se naşte din ţărână şi se întoarce în ţărână când moare. În apa de mare, argila formează un hidrogel – o masă de spaţii mici, care poate absorbi alte minerale, elemente chimice şi molecule mici  din zona învecinată.

Profesorul  Dan Luo de la Universitatea Cornell a declarat: „La începutul istoriei, hidrogelul de lut a oferit o oază de izolare pentru biomolecule şi a generat în interior recţii biochimice.

De-a lungul a miliarde de ani, produsele chimice din interiorul acestor spaţii  au dat naştere la reacţii complexe, care au format proteine, ADN şi toate celelalte elemente ale celulei  vii”, relatează Daily Mail.

Această nouă teorie cu privire la crearea vieţii pe Pământ poate avea, de asemenea, o aplicaţie modernă prin economisirea de bani în fabricarea medicamentelor.

Sursa: Revista LUMEA, nr. 2 (251) 2014

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here