Din minunile Cuviosului Dimitrie cel nou: Uşoară precum un fulg

0
228
Dimitrie cel nouVreme de doi ani, tânăra Alexandrina P., care era stăpânită de un duh necurat, a încercat să-şi găsească izbăvirea prin mijlocirile şi rugăciunile mai multor preoţi. Povara acestei asupriri demonice se datora unor blesteme necugetate ale părinţilor ei.

În cele din urmă, preotul din parohia în care fata locuia, a sfătuit-o că lucrul cel mai bun ar fi să meargă dimpreună la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, aflate la Patriarhie şi astfel să ceară ajutorul lui. Lucrul acesta urma să se întâmple a doua zi, tocmai la praznicul Cuviosului.

În noaptea care a urmat, tânăra a visat un chip hidos. Acesta a înspăimântat-o foarte tare şi i-a spus cu ură:

– Trebuie să ies din tine, de frica Sfântului Dimitrie. Dar voi fi la pândă şi mă întorc la primul pas greşit!

A doua zi, pe 27 octombrie, fata l-a însoţit pe preotul paroh la Patriarhie, pentru a se aşeza la rândul ce urca dealul. În cele aproape zece ore de aşteptare, până când a ajuns în faţa raclei ce fusese scoasă afară pentru închinare, Alexandrei i se făcea din ce în ce mai rău. Când mai avea câţiva paşi, a cuprins-o leşinul, iar în clipa când a sărutat moaştele Sfântului a simţit o arsură de parcă îi luase foc gura.

Pe tot drumul de întoarcere spre casă, părintele a sprijinit-o, iar ea nu se mai putea opri din plâns. După un lung şi greu somn, fata s-a trezit vlăguită, dar cu senzaţia că este uşoară precum un fulg. De atunci, Alexandrina P. a fost izbăvită de asuprirea drăcească şi foarte adesea vine la căpătâiul ocrotitorului ei, prin ale cărui sfinte moaşte şi-a aflat tămăduirea.

Rugăciune

Curăţia vieţii tale le este înfricoşătoare necuraţilor draci; de aceea, nerăbdând ei darurile milostivirii tale, încă o dată îi vădeşti că sunt vrăjmaşi ai firii omeneşti. Milostiveşte-te asupra noastră, Preacuvioase Dimitrie şi ne izbăveşte de toată asuprirea şi de poticnirea întru gânduri spurcate.

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov cu sfintele moaşte la Bucureşti. Viaţa, istoricul moaştelor, minunile, acatistul, paraclisul, Editura Sophia, 2009