Din istoria vizuală a artei – Vase pentru morţi. Monumente și ofrande

0
340

vas

Ceramica atică ocupă un loc central în istoria artei greceşti. Numeroase vase s-au păstrat deoarece au fost bine conservate în monumentele funerare, se arată  “Istoria vizuală a artei” (Larousse), coordonată de Claude Frontisi.

Practicile funerare greceşti au stat la baza unei importante producţii artistice. Necesitatea de a marca mormintele printr-o piatră, printr-o stelă sau o statuie explică, în parte, dezvoltarea iniţială a sculpturii. La fel s-a întâmplat la Atena cu olăria. Cele dintâi vase mari, cu decor „geometric” (secolul al Vlll-lea), servesc la marcarea mormântului unde urmau să se facă libaţiile, cum este cazul unui important crater geometric, al meşterului din Dipylon, provenind din necropola cu acelaşi nume din Atena. Ridicat pe mormânt, al cărui amplasament îl semnalează, vasul este folosit pentru libaţii, ofrande lichide care simbolizau legăturile dintre cei vii şi cel mort.

Pe registrul superior al vasului este reprezentat defunctul întins pe pat, purtat de un car, pe care îl însoţeşte un lung cortegiu de bocitoare. Pe registrul inferior, o serie de care de război conduse de personaje echipate cu scuturi de forma cifrei opt defilează în onoarea defunctului.

Astfel, ritualul funeraliilor este fixat în permanenţă pe monumentul care marchează ultima locuinţă a dispărutului. La sfârşitul secolului al V-lea producţia ateniană este mult mai puţin exportată şi atelierele din Marea Grecie (partea greacă a italiei de Sud: Apulia, Lucarnia, Campagna) preiau comerţul cu Occidentul. Cartierul olarilor,  „Keramikos”, aflat în apropierea Porţii Dipylon, în nord-vestul Atenei, este situat lângă necropola cu acelaşi nume.

O pictură geometrizantă

vas1

(CRATER GEOMCTRIC ANTIC MEŞTER DIN DIPYLON cca. 750 Î.HR. ÎNĂLŢIME,122 CM MUZEUL NAŢIONAL, ATENA)

Modul de tratare a figurilor, sub forma unor siluete puternic schematizate, dă acestui stil numele de „geometric”. Încă din secolul al Vlll-lea pictorii au dezvoltat o artă foarte exactă, care ocupă toată suprafaţa cu o serie de zone ce subliniază structura vasului însuşi (gât, pântece, picior) şi accentuează ritmul formal. Meandre, cercuri, triunghiuri şi romburi acoperă, într-un covor abstract, ansamblul vasului. De-abia către anul 750 Î.Hr, apare în acest stil figura umană, în special pe vasele funerare, dat şi în scenele de luptă, terestre sau marine.

Vasul funerar

Încă de la apariţia stilului geometric şi în timpul perioadelor care au urmat, mai întâi arhaică apoi clasică, numeroase vase sunt depuse şi in interiorul mormintelor. De aceea a ajuns ceramica atât de bine cunoscută, dar si datorită faptului că etruscii au practicat acelaşi tip de ofrande funerare în mormintele cu cameră, veritabile locuinţe subterane, unde vasele s-au conservat aproape intacte, în special, calitatea producţiilor greceşti, corintice apoi atice, i-a sedus pe cumpărătorii etrusci care nu numai că le-au imitat, dar le-au şi importat în mari cantităţi. Majoritatea vaselor conservate astăzi în muzeele Europei provin din necropole etrusce ca Vulci, Cerveteri şi în special Tarquinia.

Din Grecia în Italia

vas2

(CRATER LUCANIAN CU FIGURI ROŞII PICTOR DIN DOLON, CCA  390 Î.HR., BIBLIOTECA NAŢIONALA A FRANŢEI CABINETUL DE MEDALII, PARIS)

Acest mare crater lucanian cu figuri roşii constituie un frumos exemplu de adoptare de către pictorii greci din Italia de Sud a stilului atic cu figuri roşii. Scena reprezintă un episod din aventurile lui Ulise, cunoscute deopotrivă şi prin Odiseea. Este vorba despre evocarea morţilor, nskyia. Pentru a afla cum se va întoarce acasă, Ulise întreabă spiritele din lumea de dincolo. Astfel, el sacrifică doi berbeci, ale căror capete se văd jos, la picioarele eroului aşezat pe o stâncă, cu cuţitul în mână.

Lârgă victime se zăreşte chipul încărunţit a lui Tiresias cel orb. Ghicitorul cu ochii închişi îi dă lui Ulise răspunsul despre viitorul său. Această temă odiseică este rar folosită în ceramică şi marchează interesul pictorilor italieni pentru motive mai explicit literare decât cele pe care le deţine repertoriul atic. La fel, atelierele apuliene se concentrează pe fabricarea unor cratere mari, uneori ornate cu scene tragice, vase a căror întrebuinţare este exclusiv funerară.

Ofrande rituale

Alături de stilul cu figuri roşii, care apare către anul 520 Î.Hr. și îl înlocuieşte cu rapiditate pe cel cu figuri negre (în care personajele sunt pictate sub forma unei siluete negre incizate pe fondul roşu al argilei), se dezvoltă o tehnică pe fond alb care permite utilizarea unui desen de contur excluzând acoperirea fondului sau a figurilor. Această tehnică este întâlnită pe vasele de tip lekythos. Chiar la Atena, specializarea anumitor ateliere în producţia funerară a făcut ca vasele lekythos pe fond alb, mici recipiente cilindrice conţinând parfum depuse ca ofrande pe mormânt, să devină, către mijlocul secolului al V-lea, exclusiv funerare; iconografia lor se concentrează în perioada aceea pe ritualiile vizitei Ia mormânt.

Vizita la mormânt

vas3

(Lemnos ATIC PE FOND ALB ATRIBUIT UNUI PICTOR DIN GRUPUL R., CCA 430 Î.HR. ÎNALTIME 39 CM MUZEUL LUVRU, PARIS)

Pictorul a reprezentat, în centru, o stelă funerară, în faţa căreia este depus, ca ofrandă, un vas lekythos. La dreapta, din partea celor vii, o femeie face o vizită la mormânt aducând daruri: un vas a la bas tron în mâna dreaptă şi un coş (al cărui contur este şters), în stânga. însă, de partea cealaltă a stelei, la stânga, apare ieşind din stuf barca Iul Charon, luntraşul Infernului. Forma cilindrică a suportului permite derularea imaginii şi observarea, în această mişcare, a trecerii de la lumea reală, vizibilă, a celor vii la spiritele din lumea de dincolo, a invizibilului, unde a plecat defunctul.

Angelina Petra

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here