Din istoria vizuală a artei – Ucigaşii memoriei

0
152

arta egipt

(REGINA HATŞEPSUT ÎNTRE ZEII HORUS ŞI THOT -EFIGIA REGINEI A FOST DISTRUSĂ. RELIEF PICTAT DIN TEMPLUL LUI AMON, KARNAK)

Egiptenii nu sunt singurii care leagă ideea de artă de gândul nemuririi, scrie Claude Frontisi, în introducerea sa la “Istoria vizuală a artei” (Larousse). 

Chiar dacă, fără o relaţie specială cu metafizica, creatorii au fost preocupaţi aproape dintotdeauna de procedee speciale care să asigure perenitatea operelor lor (cu câteva excepţii, printre care decorurile festive), în schimb, ideea de artă efemeră caracterizează din plin epoca actuală.

Din contră, adaugă Frontisi, anihilarea operelor şi a siturilor apare ca un mijloc eficace pentru extirparea din memoria simbolică şi socială a valorilor considerate nefaste sau subversive.

După succesorii lui Ramses al Il-tea sau ai lui Hatşepsut, care au dispus distrugerea efigiilor înaintaşilor, toate epocile – a noastră perpetuează tradiţia – au practicat această strategie activă a uitării, ale cărei victime au fost, printre altele, Cartagina, icoanele bizantine, „arta degenerată”…

Prin mijlocirea scrisului şi a imaginii, “Istoria vizuală a artei” se străduieşte, în felul său, să restituie o urmă a acestei istorii şterse, precizează Claude Frontisi.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here