Din istoria vizuală a artei – Originile umanismului gotic

0
327
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

poza 1 (1)La începutul secolului al XIII-lea, în artă, apare un nou fenomen numit „umanismul gotic”, cu urmări importante până la sfârşitul Evului Mediu. Inspirându-se din Antichitate, artiştii sunt preocupaţi să dea o nouă însem­nătate reprezentării umane şi expresiei sentimentelor, consemnează  “Istoria vizuală a artei” (Larousse), coordonată de Claude Frontisi.

(Altar din Klosterneuburg -detaliu: Uciderca lui Abel, Nicolas de Verdun, 1181. Arama aurită: email champleve. Înălţime 20 cm. Biserica consiliului de canonici Sf. Augustin Klosterneuburg)

0 nouă estetică

Orfevrier, emailor şi sculptor, Nicolas de Verdun anunţă, încă din 1181, întoarcerea la umanismul antic. Drapajul fluid subliniază corpurile personajelor care evoluează cu uşurinţă şi participă din plin, prin expresia lor, la desfăşurarea acţiunii. Această sensibilitate se explică în parte prin aura specială a centrului artistic de la Meuse, căruia îi aparţine Nicolas de Verdun. Abaţiile sunt aici bogate şi influente; ideile, manuscrisele şi persoanele circulă în întreaga regiune. Pe de altă parte, regiunea este situată la intersecţia a trei influenţe: lumea germanică, succesoarea parţială a moştenirii culturale antice, Roma, loc de întâlnire între artiştii bizantini şi occidentali şi Constantinopol.

poza 2 (1)Un triumf à l’antique

(Stawic ecvestră- Sfântul Ştefan al Ungariei?, cca 1240. Înălţime 267 cm. Catedrala Sankt Peter und Sankt Georg, Bamberg)

Această sculptură din catedrala din Bamberg marchează apariţia artei gotice şi în special a stilului antichizant în statuara Imperiului Germanic. Personajul pe cal reia tema antică a împăratului triumfător. Victorios în bătălie, Filip August fusese deja reprezentat astfel la Notre-Dame din Paris, la începutul secolului al XIII-lea.

Noile modele de reprezentare

În preajma anului 1200, Biserica se străduieşte să dezvolte o nouă pastorală mai apropiată de realitatea concretă. Transpunând problematica creştină în lumea materială, clerul îşi manifestă dorinţa de a se apropia mai mult de credincioşi. În consecinţă, toate artele reprezentării provoacă o răsturnare radicală a modurilor de figurare.

Abstracţiunea şi stilizarea figurii, care prevalau în epoca romanică, urmărindu-se o netă separaţie între lumea supranaturală şi cea terestră, sunt abandonate. Natura umană a lui Hristos, a Fecioarei, a personajelor biblice şi a sfinţilor este subliniată de volumul, proporțiile şi modelajul real al corpurilor.

Speranţa, tandreţea sau adora­ţia

Se încearcă, deopotrivă, exprimarea, uneori până la patetism, a sentimentelor ca du­rerea, speranţa, tandreţea sau adora­ţia. Pentru ilustrarea vieţilor sfinţilor, cum o fac vitraliile părţii inferioare a catedralei din Chartres, obiecte, activităţi sau veşminte (lung pentru personajele aparţinând claselor înstărite ale societăţii şi ‘ scurt pentru celelalte) pot fi inspirate de realitatea cotidiană, tocmai pentru a dovedi că sfinţenia lor, că salvarea credinciosului se obţin prin modul de comportare în lume.

Imaginea, care trebuie să-şi conserve forţa de convingere, poartă, cu toate acestea, în continuare amprenta une idealizări încă puţin abstracte; nu se poate vorbi despre realism.

poza 3 (1)Corpul ca mijloc de expresie

(Sinagoga cca 1220-1230. Portalul laturii sudice a catedralei din Strasbourg. Înălţime 193 cm. Muzeul Catedralei Notre-Dame, Strasbourg)

Braţul de sud al transeptului catedralei din Strasbourg prezintă două portaluri surmontate de timpane, închinate Adormirii şi încoronării Fecioarei, având de o parte şi de alta două statui antitetice, reprezentări alegorice ale Bisericii triumfătoare şi ale Sinagogii damnate. Patosul acestei reprezentări a Sinagogii este redat prin indolenţa, senzualitatea seducătoare şi drapajul fluid care urmează forma corpului tinerei femei.

Un stil antichizant

Tratarea figurii umane şi exprimarea sen­timentelor trec printr-un anumit număr de procedee stilistice convenţionale. În jurul anului 1200 şi aproximativ până în anii 1240, drapajul cu pliuri numeroase şi strânse se caracterizează prin aspectul său fluid şi înmuiat, pentru a sublinia mai bine corpul uman. Modalitatea este în parte împrumutată din Antichitate, probabil prin intermediul Bizanţului, unde acest stil n-a încetat niciodată să existe, fiind exportat spre Occident, îndeosebi după ce latinii au cucerit Constantinopolul, în anul 1204.

Cu toate acestea, modelele bizantine cu drapaje rigide sunt îndulcite la contactul cu arta din regiunea Meuse, inima Imperiului Carolingian, unde cultura antică era la fel de prezentă. În unele cazuri excepţionale, de exemplu grupul Buneivestiri de la catedrala din Reims, sculptorul pare a fi observat direct o sculptură antică. în ciuda unui limbaj comun, fiecare artist îşi exprimă deci propria sa sensibilitate. Astfel, figura calmă a Sfântului Ştefan de pe trumeau-ul porta­lului faţadei vestice a catedralei din Sens contrastează cu vehemenţa din scena Adormirii de pe timpanul laturii sudice a catedralei din Strasbourg.

poza 4 (1)Sursele artei de la 1200

(Psaltirea reginei Ingeburge: Punerea în mormânt şi sfintclc femei, cca 1200, 33,5 x 23,8 cm, Muzeul Condé, Chantilly)

Realizată în nordul Franţei pentru Ingeburge, soţia repudiată a regelui Fi lip August, această psaltire contribuie la redescoperirea şi răspândirea umanismului antic. Acesta este transmis prin intermediul surselor bizantine şi constă îndeosebi în interesul acordat expresiei sentimentelor şi redării anatomiei; prin medierea centrului din Meuse, supleţea drapajului conferă o prezenţă tangibilă volumelor corpului.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here