Din istoria vizuală a artei – Grecia antică. Un spaţiu din bucăţi, unit printr-o cultură comună

0
837

grecia antica

Antichitatea greacă se întinde din mileniul al ll-lea Î.Hr., epocă a civilizaţiei miceniene, până în secolul al ll-lea î.Hr.. atunci când Roma pune stăpânire pe regatele elenistice.

Potrivit “Istoriei vizuale a artei” (Larousse), coordonată de Claude Frontisi, spaţiul său geografic depăşeşte lumea egeeană: începând cu secolul al VIII-lea, colonizarea împrăştie cetăţi pe malurile Mediteranei şi pe ale Mării Negre; în secolul al IV-lea, cuceririle lui Alexandru extind elenismul în Asia Mică, în Orientul Apropiat, în Egipt.

Prin filieră romană, această civilizaţie de o creativitate excepţională a inspirat cultura occidentală în toate domenile gândirii şi ale artei. Genuri literare, filozofie, istorie, matematici, medicină, arhitectură, sculptură, toate acestea sunt îndatorate moştenirii greceşti.

Cincisprezece secole de ostilităţi 

În pofida unei conştiinţe acute a legăturilor culturale care îi unesc, opunându-i barbarilor, grecii nu au încetat niciodată să se lupte între ei. În Epoca Bronzului, se înfruntă regatele rivale din Peloponezul perioadei miceniene. Palate-fortăreţe şi morminte monumentale fac dovada puterii unei caste de războinici.

După ce au pus stăpânire, în secolul al XV-lea, pe Creta minoică, grecii îşi continuă expansiunea în Asia Mică; Iliada perpetuează, se pare, amintirea legendară a acestei acţiuni.

iliada

0dată cu dispariţia civilizaţiei miceniene, către anul 1200, Grecia intră în „epoca întunecată”, fără mărturii scrise, din care se mai păstrează doar o producţie de ceramică decorată cu desene geometrice, reprezentând cel mai adesea războinici.

În perioada arhaică, în secolul al VIII-lea, ia naştere o nouă scriere: un alfabet derivat din cel utilizat de fenicieni, dar căruia i s-au adăugat vocale, permiţând transcrierea textelor de bază ale culturii elene, epopeea homerică şi Teogtmta lui Hesiod.

Microstate independente cu patriotism bolnăvicios, unele chiar războinice, îşi exprimă mândria prin construirea unor monumente armonioase consacrate divinităţilor lor. Teritoriile lor muntoase, de mică întindere şi rapid suprapopulate, şi dorinţa lor de a avea legături comerciale permanente îi determină pe greci să se lanseze în aventura colonizării.

În epoca clasică, la începutul secolului al V-lea, ameninţarea persană reuşeşte să unească temporar cetăţile greceşti. Atena, cu puternica sa flotă, federalizează lupta, însă hegemonia pe care o impune apoi aliaţilor declanşează o rebeliune susţinută de Sparta. Cetăţile, epuizate de lungile războaie ale Peloponezului, ajung, în secolul al IV-lea, sub tutela macedoneană şi sunt antrenate în cuceririle lui Alexandru.

Inventarea politicului

Cetăţile greceşti au instituţii bazate pe participarea corpului civic la guvernare. Accesul la cetăţenie constituie un privilegiu al naşterii de la care sunt excluşi sclavii, femeile şi străinii rezidenţi, şi este condiţionat de limitele averii. Cu excepţia tiraniilor, toate cetăţile dispun de o adunare a cetăţenilor, de unul sau mai multe sfaturi permanente cu funcţionare colectivă, de magistraţi desemnaţi pentru o perioadă determinată şi supuşi controlului concetăţenilor lor. Pretutindeni, luarea unei decizii relevă o dezbatere, de unde şi importanţa oratorilor, formaţi de filozofi în arta retoricii. La Atena, cetate ale cărei instituţii sunt cunoscute cel mai bine, se formează cel mai democratic regim.

PericleÎn secolul al V-lea, cetăţenia nu mai depinde de avere: se asigură chiar o alocaţie pentru a facilita participarea săracilor la ecclesia, adunarea care votează legile, fapt deplâns de oligarhii care, asemenea lui Platon, contestă poporului orice competenţă politică.

Îndatoririle îndeplinite prin rotaţie sunt atribuite prin tragere la sorţi; numai magistraturile care solicită capacităţi speciale, cum ar fi cea de strateg, sau care necesită o mare avere, cum ar fi cele liturgice, se ocupă prin alegeri şi rămân apanajul unei minorităţi.

Astfel, Pericle este reales de numeroase ori ca strateg deoarece are o descendenţă ilustră.

Religia – factor de coeziune

AURIGAÎn Grecia, sacrul este omniprezent. Religia, politeistă, antropomorfistă, este lipsită de dogmă, de text sacru sau de cler sacerdotal. Exceptând cultele cu mistere, aceasta se bazează pe ritualuri publice (rugăciuni, procesiuni, ofrande, libaţii, sacrificii, banchete, jocuri, concursuri sportive, poetice sau teatrale) care servesc drept fundament social.

Cetatea îşi înalţă temple a căror splendoare contrastează cu modestia altor construcţii urbane. Reprezentările sculptate imaginează divinităţile protectoare. Echipe de artişti şi de meşteşugari parcurg lumea greacă de la un şantier la altul.

(AURIGA, 475 Î.HR., BRONZ, 180 CM, MUZEUL ARHEOLOGIC DELFI)

Principalele sanctuare panelenice, adesea oraculare, a căror frecventare se va menţine până sub dominaţia romană, le permit grecilor să se întâlnească în perioada marilor jocuri-concurs ce implică armistiţii militare. Atleţi şi poeți apără onoarea cetăţilor care se măsoară între ele şi prin bogăţia ofrandelor lor.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here