Din istoria vizuală a artei – Arta Romei în Antichitate

0
1174
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

arta-roma

Dificultăţile în definirea artei romane, în înţelegerea particularităţilor sale  şi în situarea acesteia în timp i-au determinat pe unii istorici să-i diminueze datele, nemaivăzând în ea decât o copie a artei predecesorilor, se precizează în “Istoria vizuală a artei” (Larousse), coordonată de Claude Frontisi.

Încă de la naşterea sa, între secolul al III-lea şi secolul I Î.Hr., arta romană este determinată de voinţa de propagandă politică, impulsionată de lupta aristocraţilor pentru cucerirea sau păstrarea puterii. Arta romană cunoaşte un progres remarcabil în epoca lui Augustus şi se desăvârşeşte în timpul lui Constantin, la începutul secolului al IV-lea d.Hr. Ea înglobează, în acelaşi timp, arta Romei, pe care Urbs (oraşul) o răspândeşte în regiunile guvernate, dar şi arta locală a cetăţilor romane.

Această artă conservatoare şi eclectică nu poate fi redusă la un sincretism al numeroaselor curente care o preced. Există, de fapt, arte romane ce coabitează şi se perpetuează în aceeaşi epocă, ceea ce explică dificultăţile istoricilor de a data operele respective.

Influenţa etrusco-italică

Arta romană se naşte la Roma într-un context artistic dominat de curentele etrusc şi italic, mize ale respectabilităţii, simplităţii şi păstrării tradiţiilor. O dovedesc arhitecturi le de lemn, construirea pe podium a templelor, metodă împrumulală de romani.

Preocuparea pentru realism, care apare în portretele etrusce, se transformă la aristocraţi într-un gust pronunţat pentru naturalism. Ei adopta şi tehnica etruscă a turnării bronzului, considerată a fi expresia perfecţiunii în lumea antică.

ORATORUL SAU AULUS METELLUS, CCA 100-70 Î.HR., ÎMPREJURIMILE LACULUI TRANSIMENE, BRONZ, ÎNĂLŢIME 179 CM MUZEUL ARHEOLOGIC NAŢIONAL, FLORENŢA

statuieStatuie etruscă sau romană?

(ORATORUL SAU AULUS METELLUS, CCA 100-70 Î.HR., ÎMPREJURIMILE LACULUI TRANSIMENE, BRONZ, ÎNĂLŢIME 179 CM MUZEUL ARHEOLOGIC NAŢIONAL, FLORENŢA)

Tehnica este etruscă, ca şi numele personajului care apare în mijlocul unei inscripţii, pe marginea inferioară a togii sale. Totuşi, acesta este unul dintre primele exemple de sculptură romană: trăsăturile feţei, pieptănătura, modul de a purta toga, atitudinea şi gestul sunt caracteristice ale artei romane de la sfârşitul perioadei republicane. Curelele încrucişate ale sandalelor, inelul purtat la mâna stângă, toga cu bordură ţesută dezvăluie statutul senatorial al personajului. Gestul braţ drept, de adlocutio, exprimă iminenţa discursului adresat publicului; acest mod de reprezentare se va regăsi frecvent pe reliefurile imperiale.

Modelul grec

Războaiele punice şi cucerirea lumii greceşti în secolele al III-lea şi al II-lea î.Hr. uşurează răspândirea elenismului la Roma. În timp ce arta romană făcea la vremea aceea primii paşi. artele greceşti din secolele al V-lea şi al IV-lea ofereau două alternative: modelul de referinţă care poate fi colecţionat sau copiat, ai cărui autori au un nume cunoscut. În acelaşi timp, arta greacă se cădea să fie privită cu rezerve, căci luxul ei contrastează cu austeritatea vechilor romani.

Arta romană se defineşte deci ca fiind pro şi contra artei greceşti. Din secolul al lll-lea Î.Hr. şi până în secolul al ll-lea d.Hr., un mare număr de sculpturi greceşti sunt transportate la Roma. Circulaţia modelelor iconografice şi a temelor mitologice o însoţeşte pe cea a artiştilor greci care pun la dispoziţia romanilor priceperea lor tehnică. Copii după originale greceşti decorează pieţele publice şi adaptate gustului comanditarilor, casele sau vilele nobililor romani.

Astfel, în perioada augustiană se afirmă un curent „neoatic”, chiar dacă sursa inspiraţiei sale nu provine exclusiv din Atena. În secolul al ll-lea d.Hr., filoelenismul convins al împăratului Hadrian favorizează noi interpretări romane ale artei greceşti, având ca rezultat, în mod special, amplificarea scenelor mitologice pe sarcofage.

Maniera elenistică

neptun

(RELIEF CU NEPTUN ŞI AMFITRITA SCOPAS MINOR (?) CCA 105 Î.HR. ROMA, CÂMPUL LUI MARTE MARMURĂ, LUNGIME 560 CM GLIPTOTECA, MUNCHEN)

Cortegiul marin celebrând nunta lui Neptun cu Amfitrita se desfăşoară pe trei feţe ale unei baze: reliefurile dovedesc ca artistul cunoaşte perfect mitologia greacă şi că stăpâneşte stilul grec. Contrastul cu al patrulea panou (conservat la Luvru), reprezentând o scenă de recensământ  tipic romană, i-a determinat pe unii istorici de artă să considere că aceste reliefuri provin dintr-o operă elenistică anterioară, adusă la romani din Asia Mică şi refolosită pe aceeaşi bază. Reliefurile i-au fost atribuite lui Scopas Minor, un sculptor de la sfârşitul secolului al ll-lea Î.Hr.

Naturalismul portretului

portret(PORTRET DIN TIMPUL REPUBLICII DENUMIT „AL LUI CAIUS MARIUS”, SECOLUL I Î.HR., MARMURA. ÎNĂLŢIME 34 CM MUIEUL VATICANULUI, ROMA)

Dubla influenţă elenistică şi etrusco-italică transpare din nou în portretul roman: preocuparea de idealizare a însuşirilor morale, dar şi tradiţia realistă. În secolul I Î.Hr., trăsăturile feţei, cum ar fi ridurile de expresie, sunt accentuate pentru a scoate în evidenţă severitatea fizică a cetăţeanului precum şi vârsta, care garantează la prima vedere bunele sale moravuri şi capacitatea de a guverna: naturalism exterior, presupus a atesta calitatea civică a modelului.

O statuie greacă după moda romană

arta(MARCELLUS? STATUIE POSTUMĂ CLEOMENE ATENIANUL CCA. 20-10 Î.HR., MARMURĂ, ÎNĂLŢIME 180 CM MUZEUL LUVRU, PARIS)

Se pare că ar fi copia unui original atenian cunoscut sub numele de „Hermes orator”. Semnătura greacă precizează: „Cleomene, fiu al lui Cleomene, atenian”. Capul corespunde însă portretelor din epoca augustiană. Potrivirea unui portret roman cu corpul unei divinităţi greceşti arată că personajul reprezentat face parte dintre înalţii demnitari de stat. Căutându-l în anturajul lui Augustus, bărbatul a fost succesiv identificat cu Augustus, Brutus, Germanicus, Marcellus…

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here