Din cutia cu amintiri… Prima româncă avocat

0
108

Din cutia cu amintiri… Prima româncă avocat

            Vă propun astăzi la „Jurnal spiritual” o nouă mică excursie cu „maşina timpului” şi să aducem în amintire o doamnă care a creat, la timpul ei, istorie în societatea românească şi în cea europeană… Mă refer la prima femeie avocat din România, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.

         Nu, nu este vorba despre Ella Negruzzi, care este creditată de unele surse în lumea justiţiei drept prima femeie avocat din România ci despre Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, o femeie ce a „spart” bariere ale mentalităţii româneşti şi europene de la acele timpuri…

          Fireşte, Ella Negruzzi a avut meritele sale dar nu ea a fost prima iar despre ea vom aminti cu altă ocazie pe aici pe la „Jurnal spiritual”.

      Cine a fost Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu? Pentru a atinge statutul despre care aminteam anterior a fost nevoită să învingă multe bariere şi mentalităţi din vremea sa, când femeile erau discriminate din punct de vedere al participării la viaţa publică.

          Despre cum a dărâmat aceasta mitul exclusivităţii bărbaţilor într-un domeniu important al vieţii publice, despre felul în care a devenit o mare feministă, vă invit să descoperiţi în cele câteva rânduri ce urmează, într-o mica schiţă de portret al unei femei care a militat intens pentru dreptul femeilor la educaţie, drepturi civile, sociale sau politice egale cu ale bărbaţilor, pentru idealurile sale renunţând chiar să pledeze în meseria pentru care a studiat.

            Sarmiza ori Sarmisa Bilcescu (ulterior, după căsătorie, Bilcescu-Alimănișteanu, născută la 25 aprilie 1867 şi decedată la 26 august 1935) a fost prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.

           A fost căsătorită cu inginerul Constantin Alimănișteanu. Sarmiza Bilcescu s-a născut la Bucureşti, la 25 aprilie 1867, tatăl ei fiind Dumitru Bilcescu, şeful Controlului Finanţelor la acea vreme şi bun prieten al familiei Brătianu, iar mama sa, Maria Bilcescu.

           Cea care a fost botezată după numele Sarmisegetuza şi era alintată „Miza”, avea să manifeste, în copilărie, apucături băieţeşti, luâdu-se mai mereu la trântă cu baieţii lui Brătianu, primind şi porecla de „Voinica”.

            Până la vârsta de şapte ani a studiat acasă cu dascălul Păun, iar apoi a frecventat cursurile Colegiului „Sfântul Sava“ din Capitală. În 1884 a obţinut diploma de Bacalaureat, apoi, după ce şi-a dorit să acceadă la cursurile Facultăţii de Litere de la Paris, beneficiind de susţinerea necondiţionată a părinţilor, se decide să se înscrie la cursurile Facultăţii de Drept de la Sorbona.

          Acest fapt era unul cel puţin inedit în epocă, ea fiind prima fată care participa la cursurile cu profil juridic, spre admiraţia colegilor ei băieţi, însă un lucru care nu a fost văzut cu ochi buni de către profesorii de la Sorbona.

           În pofida mai multor obstacole, românca nu a cedat nicio clipă, fiind însă extrem de hotărâtă să dărme acest tabu, şi a afirmat neîncetat că dreptul la educaţie al unei femei nu poate fi îngrădit, declarând: „Într-o ţară în care chiar şi pe uşile închisorilor stă scris: «Libertate, Egalitate, Fraternitate», nu puteţi împiedica o femeie să se instruiască, doar pentru că este femeie!“.

           După primul ei an de studii, din mulţimea de profesori care nu erau favorabili prezenţei Sarmizei la cursurile de Drept, se distinge atitudinea profesorului ei de Drept Civil, Colmet De Santerre, care, dovedind un comportament exemplar, adresându-se studenţilor, le mulţumeşte pentru că au acceptat-o printre ei pe studenta româncă.

            Susţinută puternic şi de mama ei, care i-a stat alături în toţi cei cinci ani de facultate şi-a luat toate examenele cu brio, obţinând, în 1887, licenţa în ştiinţe juridice, iar la 12 iunie 1890 a intrat în istorie, devenind prima femeie din lume care, după ce şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Drept, a obţinut titlul academic de doctor în Drept al Universităţii din Sorbona.

          Tema tezei sale de doctorat a fost „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez“, un document care a promovat ideea egalităţii femeii cu bărbatul în căsnicie şi în privinţa drepturilor asupra copilului. Aprecierile finale ale profesorilor săi sunt elocvente: „Neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil“.

         Această realizare a unei românce era considerate în epocă unul dintre momentele de referință ale fenomenului de emancipare socială a femeii în societatea europeană, fenomen care urma să se consolideze în perioada interbelică.

       A revenit apoi în România, solicitând înscrierea în Baroul Ilfov, care la acea vreme cuprindea şi Bucureştiul, şi implicit dreptul de a profesa. Era prima cerere de accedere în organizaţia avocaţilor venită din partea unei femei, şi, deşi iniţial conducătorii profesiei nu a ştiut cum să o interpreteze – în contextul în care la acea vreme dictonul de bază era „inteligenţa unei femei este frumuseţea sa” -, în cele din urmă au hotărât: „Nu este cu putinţă de a împiedica petiţionara de a fi înscrisă ca avocat“, o decizie care a făcut înconjurul lumii şi a stârnit admiraţie.

          Trebuie menţionat că sprijinul cel mai mare a fost acordat de faimosul avocat si om politic Take Ionescu, acceptarea ei în barou fiind posibilă şi prin ajutorul oferit de onorabilul jurist Constantin Dissescu.

           Surprinzător, poate, deşi avea în faţă o carieră plină de o potenţială strălucire, Sarmiza Bilcescu a ales să nu pledeze niciodată la bară. Fiindcă mentalităţile erau greu de schimbat, ea era mai mereu ocolită de clienţi, astfel că ea înţelege imediat că nu va putea profesa.

            A urmat, în schimb, o carieră dedicată vieţii de familie, luptei pentru drepturile femeilor şi mai ales actelor de caritate. La 18 martie 1894 înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, având drept scop unitatea culturală a românilor, apoi face parte din juriul general al Expoziţiei Cooperatorilor din ţară, expoziţie patronată de Alteţele Regale.

           În anul 1897, se căsătoreşte cu inginerul Constantin Alimănişteanu, considerat „cel mai distins inginer de mine” iar, mai apoi, avea să devină prietena reginei Maria, căreia i-a predat lecţii de limba română şi alături de care a susţinut concerte de pian.

            În anul 1898, Sarmiza Bilcescu – Alimănişteanu devine mama unui băiat, pe nume Dumitru, pe care l-a adorat şi în jurul căruia s-a construit întreaga sa viaţă, o dragoste învăţată de la mama sa, care la rândul ei şi-a sprijinit fiica cu o dragoste nemărginită.

           Sarmiza Bilcescu a militat pentru înfiinţarea de centre pentru lucrul costumelor naţionale, „ateliere de cusătorie”, mai cu seamă în mediul rural, dovedind un patriotism ieşit din comun. Elocvent în acest sens este faptul că ea trimitea costume naţionale unor doamne importante din afara graniţelor ţării sau tablouri ce conţineau imagini din ţară, toate acestea ajutând la crearea unei bune imagini a României. Sarmiza Bilcescu avea să fie susţinută în acţiunile sale şi de soţul ei, la rându-i un mare patriot, care din nefericire, se stinge din viaţă în anul 1911.

          În anul 1913 a creat Consiliul Superior al Industriei casnice, un organism menit să pună în valoare importanţa şi frumuseţea îndeletnicirilor şi tradiţiilor din mediul rural. Sarmiza Bilcescu îşi petrecea câteva luni pe an la Căscioarele de Călăraşi, fiind extrem de apreciată pentru sprijinul acordat pentru viaţa de zi cu zi a ţăranilor, dar, în egală măsură, se implica şi în multe proiecte din Muscel, loc în care era la fel de iubită pentru contribuţia la viaţa comunităţii.

           Sarmiza Bilcescu a fost însă de un real sprijin şi pentru studenţi, împlicându-se în înfiinţarea de cămine şi cantine pentru aceştia, mai ales pentru studenţii de la Drept, însă a avut o contribuţie importantă şi în proiecte de sprijin al educaţiei pentru copii, în general.

          A fost preşedinta Federaţiei Femeilor Universitare, a intrat chiar şi în politică candidând, în anii ’30, pe listele Partidului Naţional Liberal, a fost membră în comitetele de patronare ale mai multor baluri cu scopuri de binefacere.

       Pentru sprijinul acordat celor din jur şi pentru nenumăratele acte de caritate, a fost supranumită „mama celor necăjiţi şi lipsiţi, sprijinul studenţimii“.

          În anul 1935, a ieşit din viaţa publică şi s-a retras la Româneşti-Muscel, unde a trecut la cele veşnice la 26 august 1935. Sarmiza Bilcescu a fost înmormântată în costum popular naţional şi a lăsat prin testament suma de 25 de milioane de lei, pentru construirea clădirii Palatului Industriei Casnice.

          Regina Maria scria în telegrama de condoleanțe trimisă fiului Sarmizei Bilcescu: „Te rog a primi cele mai sincere condoleanțe la moartea vrednicei tale mame, care a fost una din cele mai distinse și mai destoinice dintre femeile române.”

         Mormântul acestei femei de excepţie datorită căreia a început să se clatine concepţia conform căreia „inteligenţa unei femei este doar frumuseţea sa”, se află, uitat de lume, din păcate, în satul Bilceşti din comuna Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş. Din când în când, comunitatea locală şi parohia Bilceşti îşi mai aduc aminte de ea…

          Sarmiza Bilcescu a militat pentru educaţia femeilor şi pentru emanciparea publică a acestora, iar prin devotamentul şi spiritul său de sacrificiu a demonstrat că prin eforturi individuale sau colective se poate modifica profilul societăţii civile româneşti. A fost o deschizătoare de drumuri, iar dacă alte femei au renunţat atunci când „cerberii” masculini ai facultăţii le spuneau că femeile nu sunt acceptate, ea şi-a susţinut drepturile, pentru a nu lăsa nimic să îi împiedice educaţia.

         Vă recomand cu căldură a citi despre cine a fost Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu sursele de mai jos:

Meridiane, București, 2003

– Mihail Stoica „Viața exemplară a unei românce: Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu“, Editura Cartea Românească,București, 1947

– Andreea Ofițeru, „Vârsta de aur a avocaturii românești”, în Evenimentul Zilei, 3 iulie 2006

Surse:

– Alin Ciupală, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea, Editura

https://books.google.ro/books?id=XkFtDAAAQBAJ&pg=PT305&lpg=PT305&dq=Sarmiza+Bilcescu&source=bl&ots=iTziuzMbbe&sig=ACfU3U3xiGUN-layaIxyBrkActEpNZeqhA&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiJ0ZPnkPLgAhXtxIsKHaduDxE4HhDoATADegQIBxAB#v=onepage&q=Sarmiza%20Bilcescu&f=false

http://www.forbes.ro/sarmiza-bilcescu-alimanisteanu-prima-femeie-doctor-drept-din-lume-si-o-feminista-desavarsita-84723

http://www.jurnaluldearges.ro/index.php/component/k2/item/6617-musceleanca-sarmiza-bilcescu-alimanisteanu-prima-femeie-avocat-din-europa

https://identitatea.ro/prima-femeie-din-lume-care-devenit-doctor-drept-sarmiza-bilcescu-alimanisteanu/

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa şi la bună revedere!

Al dumneavoastră,

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here