Din cutia cu amintiri… Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume

0
133

Din cutia cu amintiri… Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume .

 Stimaţi cititori!

          Mi-am propus azi să continuăm cu aducerea-n amintire a vieţii unei femei care, la rândul ei,împreună cu alte personalităţi feminine despre care am mai amintit aici, la „Jurnal spiritual”,  a scris istorie pe plaiurile mioritice.

    Este vorba despre Elisa Leonida Zamfirescu, o femeie puternică ce a trecut peste multe prejudecăţi întâmpinate-n viaţă şi a demonstrate că atunci când poţi şi vrei poţi trece peste multe tare ale societăţii şi să-ţi îndeplineşti visul.

           Elisa Leonida Zamfirescu, născută la  10 noiembrie 1887 şi trecută la cele veşnice în 25 noiembrie 1973 la București a fost o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

            Elisa Leonida s-a născut la Galați, într-o familie cu 11 copii, fiica intelectualilor Anastase Leonida și Matilda, născută Gill. Toți frații ei s-au realizat într-o carieră intelectuală.Dintre aceștia, unul dintre cei mai cunoscuți este Gheorghe Leonida, sculptor, colaborator al sculptorului Paul Landovski din Paris, care a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul, plasată pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro, (există dovezi că Gheorghe Leonida a modelat capul statuii), dar și al unor opere care se găsesc astăzi la Muzeul de Artă din București și la Castelul Bran.

         O soră a sa, Adela, reputat medic oftalmolog, a fost directoarea spitalului „Vatra Luminoasă“ iar un alt frate al său a fost celebrul Dimitrie Leonida, inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic din Bucureşti care îi poartă numele

           Elisa Leonida a făcut studiile primare la Galați și a urmat cursurile liceale la Școala Centrală de Fete din București, obținând bacalaureatul la secția reală a Liceului „Mihai Viteazul”. După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București, precursoarea Politehnicii de astăzi, dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate.

            Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opţiunea de a urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

             Fireşte că, și acolo, a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția că „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument, în “buna tradiţie germană” chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche, adică biserica, copiii, bucătăria.

         Același decan, precum și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu mult studiu, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile ironice în admirația generală și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten”, adică „cea mai silitoare dintre silitori”.

          Presa vremii a consemnat evenimentul.Iată ce scria ziarul Minerva: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din țara noastră și din Germania”, „O compatrioată a noastră, domnișoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau, mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Berlin”, „În inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obținând diploma de inginer”.

           În 1912 a absolvit cu calificativul „bine”, spre admirația decanului, și a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie.             Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate.

          A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.După puțin timp, a început Primul Război Mondial.Cu riscul vieții, merge pe front, unde desfășoară o intensă activitate în cadrul „Crucii Roșii“, ajutând la alinarea suferințelor soldaților răniți. I s-a încredințat chiar conducerea unui spital de campanie în apropiere de Mărășești.Pentru activitatea sanitară pe front, a fost decorată cu ordine și medalii românești și străine.

           Tot pe front l-a întâlnit pe viitorul său soț, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, la Ghidigeni, în 1918. La nuntă a participat și Regina Maria. A devenit mamă a două fete, care ulterior au devenit una profesoară și alta ingineră.

           După război, și-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, raționalizări, a introdus tehnici noi și a efectuat studii importante, toate având ca scop cunoașterea bogățiilor subsolului țării noastre.

           A adus o contribuție deosebită la progresul economiei naționale și la afirmarea științei românești, prin lucrările sale originale, susținute la congrese, simpozioane și publicate. Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic.

             A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea și analiza unor noi resurse de cărbune, de șisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat și monografii.Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.În paralel, a activat și ca profesoară de fizică și chimie la Școala de fete „Pitar Moș” și la Școala de electricieni și mecanici din București, condusă de fratele ei Dimitrie.

           Mulți dintre specialiștii care aveau nevoie de rezultatele analizelor, de o îndrumare sau de un sfat profesional, o găseau de dimineața până seara, în laborator, împărtășind din bogata sa experiență în domeniul compoziției chimice a substanțelor minerale, indicând cele mai adecvate metode de analiză și moduri de valorificare a rezultatelor.

         Este demn de menţionat faptul că, printre multiplele sale preocupări, a dat o deosebită atenție formării personalului, ocupându-se atât de tineri chimiști, dar și de laboranți și muncitori, contribuind la ridicarea nivelului lor științific și profesional prin cursuri și îndrumări zilnice.

          Ca o trăsătură a caracterului său nobil, este de remarcat faptul că, deși avea dreptul de a cumula pensia cu salariul de la vârsta de 52 de ani, renunță la pensie, optând numai pentru salariu, aducând statului o economie de aproximativ 300.000 lei, la nivelul anului 1963. A profesat până la 1 mai 1963, când a ieșit la pensie, la vârsta de 75 de an

          A fost prima femeie membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuție esențială privind cunoașterea activității femeilor din țara noastră.

         În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice.Această intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

          În timpul vieții, nu de puține ori activitatea sa a fost adusă la cunoștința publicului larg prin presă, atât din țară cât și din străinătate. În ziarul Românul American, nr.14/8 martie 1960, a apărut un articol care se referea, printre altele, și la exemplara sa viață de familie.A încetat din viață la 25 noiembrie 1973, la vârsta de 85 de ani.

         De la trecerea ei în veșnicie, aproape în fiecare an, presa și Televiziunea Română au reamintit despre ea. La inițiativa Confederației Naționale a Femeilor din România, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“ care se acordă pentru merite în domeniul științei și tehnicii unor personalități feminine.

          La Muzeul Tehnic din București și la Muzeul Național Geologic, sunt panouri din care vizitatorii pot afla biografia și realizările primei femei inginer.Din 1993, strada din București pe care a locuit îi poartă numele. O stradă cu numele Elisei Leonida Zamfirescu există și la Galați.

Despre viaţa şi activitatea Elisei Leonida Zamfirescu puteţi găsi multe detalii în sursele de mai jos:

-Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

-Băluţoiu, Valentin; Copoeru, Lucia; Soare, Aurel Constantin; … Istoria secolului al XX-lea şi educaţia pentru cetăţenie democratică. Bucureşti: Educaţia 2000+, 2006

-Năstase, Gabriel, I .ş.a, Personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti: Familia Leonida, Editura Ion Basgan, Bucureşti, 2002,

http://www.identitatea.ro/romani-cu-care-ne-mandrim-elisa-leonida-zamfirescu-prima-femeie-inginer-din-lume/

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa şi la bună revedere!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here