Omul stăpânit de păcate uită de Dumnezeu

0
206
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Din cauza păcatelor...Din cauza păcatelor…

Se spune că împăratul Carol Quintul a împrumutat o mare sumă de bani de la un negustor din Anvers şi era incapabil de a mai de înapoi. Atunci negustorul a făcut un banchet.

Când toţi oaspeţii au fost la masă, înainte de a pune mâncarea, negustorul a pus în faţa împăratului un platou cu un foc imens. Apoi a luat din buzunar documentul care vorbea de datoria ce o avea împăratul faţă de el şi l-a pus în flacără până ce s-a făcut cenuşă. Apoi împăratul l-a luat în braţe pe binefăcătorul său şi a plâns. Şi noi, oamenii, avem multe datorii faţă de Bunul Dumnezeu, şi ar trebui să fim în multe feluri pedepsiţi pentru că nu ne plătim datoriile. Dar Dumnezeu ne rabdă pentru că nu vrea moartea păcătosului, ci vrea ca să se întoarcă, să fie viu, vrea ca toţi oamenii să vină la cunoştinţa adevărului.

Dumnezeu aşteaptă întoarcerea noastră!

“Să ştiţi – zice Sf. loan Gură de Aur -că Dumnezeu vrea să afle de la noi păcatele noastre, nu pentru că nu le-ar cunoşte, ci pentru că vrea ca noi, odată cu simţierea păcatelor noastre, prin mărturisirea lor, să ne arătăm şi recunoştinţa noastră faţă de iertarea pe care El ne-o dă.

Pentru asta, trebuie oare să cheltuim bani? Nu! Avem de făcut o cale lungă? Nu! Ne provoacă dureri şi suferinţe tratamentul acesta? Nu! Dimpotrivă, acest tratament al mărturisirii păcatelor ne vindecă fără bani şi fără dureri. Dumnezeu dăruieşte leacurile rănilor pe măsura râvnei celui care se apropie de El. “Cel care-şi arată gândurile sale ascunse este repede vindecat – zice Sf. Casian Romanul – iar cel ce le ascunde se îmbolnăveşte”. Semnul evident că un gând este de la diavol este atunci când ne ruşinăm să-l descoperim. De aceea, pentru a ne vindeca sufletul de rănile ce le avem, trebuie să nu ascundem nimic.

În jurnalul unui preot târgoviştean scrie:

“Toate rănile sufletului supurează. Şi dacă le lăsăm netratate, acestea îl duc la moarte. Dacă le arată în schimb preotului, dacă-şi mărturiseşte păcatele, primeşte vindecare. Zece leproşi au cerut Mântuitorului Hristos să-i miluiească. Şi Mântuitorul le-a spus: “Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar pe când ei se duceau, pe drum s-au curăţat de lepră” (Luca 17,18). Iată, ce puţin cere Dumnezeu de la noi, şi nici puţinul acesta nu vrem să l-L dăm! Dacă Dumnezeu ne-ar cere să-i dăm bani, să facem o călătorie lungă, costisitoare şi obositoare, dacă ne-ar cere să suferim mult, am avea motive că nu putem face aşa ceva. Dar Dumnezeu nu ne cere asta! Ne cere doar să ne spovedim păcatele la duhovnic şi să urmăm tratamentul prescris de el. Dar mulţi nici acest mic efort nu vor să-l facă.

Pentru un pahar de ţuică omul aleargă kilometri; pentru a-şi împlini fel de fel de pofte, se expune la fel de fel de primejdii; pentru a se îmbogăţi, lucrează zi şi noapte; pentru a promova în funcţie, face orice; iar pentru a scăpa de păcate, nu depune nici cel mai mic şi neînsemnat efort. Din cauza păcatelor omul uită de Dumnezeu. Şi când omul a uitat de Dumnezeu, nu-L mai vede, nu-L mai simte, nu se mai teme de El. Dumnezu a încetat să mai existe pentru El.

Din cauza păcatelor uitam de existenta lui Dumnezeu.

Era într-o cetate un judecător care nu se temea de Dumnezeu pentru că din cauza păcatelor nu mai ştia de existenţa Lui. Din cauza păcatelor nu se vedea decât pe sine, interesele şi poftele sale. Nu voia să ştie de nimeni şi de nimic. Trăia numai pentru el şi poftele lui. Dar Dumnezeu îi cheamă şi pe astfel de oameni la mântuire în multe feluri.

Regimul totalitar al unei ţări slave dorea cu orice preţ să distrugă Biserica.

El nu voia să ştie de cuvintele Mântuitorului că “nici porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). Şi ştiţi ce au făcut oamenii acestui regim? Au infiltrat un om de-al lor în interiorul Bisericii. Cum? L-au trimis la şcoală să devină preot. Ajuns în parohie, căuta să ducă o viaţă dublă. In faţa oamenilor – preot, iar în altă parte -informator K.G.B. Dar un om cu viaţă curată îl cheamă să-l spovedească, căci era pe patul de moarte. Atunci preotul recunoaşte în faţa acelui om curat ce e el. Preotul îi mai spune ceva: că nu există nici rai, nici iad, nici Dumnezeu. Auzind aceste cuvinte, omul îi spune: “Fiule, fiule, nu crede asta! E o minciună!”

Într-adevăr, omul păcătos şi rău la suflet ar vrea să nu fie nici rai, nici iad, nici Dumnezeu. Ai vrea ca totul să se termine cu ultimul bulgăre de pământ care cade peste sicriu. Dar nu e aşa! Noi suntem făcuţi pentru Dumnezeu şi pentru veşnicie. Şi numai omul nebun spune că: “nu este Dumnezeu”. Ori despre existenţa lui Dumnezeu ne vorbeşte tot ceea ce ne înconjoară, precum şi conştiinţa noastră. Pe Dumnezeu îl simţi şi-L vezi dacă eşti curat. “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8).

Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea înţelepciunea şi vei vedea cum viaţa ţi se schimbă.

Aprinde o lumânare, îngenunchează, lasă inima să-i şoptească lui Dumnezeu şi vei simţi că inima ta va începe să bată într-un ritm pe care, până acum, nu l-ai cunoscut, iar apoi vei auzi, în bătaia inimii, cuvintele: “Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”… (Preot loan ŞTEFĂNESCU)

Sursa: ziardambovita.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here