Dieta NASA: Ce mănâncă astronauţii trimişi în spaţiu | FOTO

0
251

nasa-4

Mai bine de 200 de astronauţi din 15 ţări au vizitat în ultimii 15 ani Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care şi-a început aventura pe orbita Terrei în noiembrie 2000. În mijlocul ISS se află un laborator în care timp de şase luni câte o echipă formată din şase oameni lucrează, fac gimnastică, dorm şi mănâncă.

De dieta astronauţilor NASA se ocupă specialiştii în nutriţie de la centrul Johnson Space Center, din Houston, informează CNN, preluat de Mediafax.

Maya Cooper, care face parte din echipa de specialişti responsabilă pentru crearea a 40 la sută din alimentele trimise în spaţiu astronauţilor, declară că se încearcă obţinerea unui echilibru între crearea unui confort asemănător celui de acasă şi alimentele sănătoase.

“Am avut în meniu foarte multe alimente cu un gust foarte bun, însă în ultima perioadă am încercat să reducem cantitatea de sare din alimente. Deci, a fost nevoie să modificăm multe elemente, păstrând însă gustul şi aspectul care să amintească de mâncarea de acasă”, a declarat Maya Cooper.

nasa-2

Astronauţii plecaţi în spaţiu au nevoie să consume în jur de 3.000 de calorii pe zi, deoarece ei fac multă gimnastică pentru a-şi menţine un tonus muscular bun.

Printre alimentele trimise în spaţiu se numără curry cu peşte indian, chiftele cu crab, brioşe cu ciocolată sau pandişpan cu lămâie.

Alimentele trimise în spaţiu trebuie să fie ferite de procesarea prin încălzire, care, combinată cu depozitarea pe termen lung, poate afecta calităţile nutritive, din cauza pierderilor de vitamine.

În cultura populară, mâncarea astronauţilor variază între diverse lichide sau vâscozităţi şi o pilulă “magică” ce conţine numărul de calorii necesar pentru o zi.

nasa-3

În realitate, după ce în primii ani ai programului spaţial NASA s-au experimentat diverse produse “semilichide” introduse în tuburi asemănătoare cu pasta de dinţi sau alimente sub formă de cuburi mici cu gelatină, pentru a se evita împrăştierea acestora, în prezent lucrurile stau cu totul altfel.

“Acum, mâncarea e mai mult cordon bleu decât un amestec pus în blender”, a mai spus Maya Cooper.

Pe staţia ISS nu există frigidere, astfel că mâncarea trebuie stocată corespunzător pentru a se evita degradarea acesteia. Alimentele sunt uscate prin îngheţare, apoi rehidratate în spaţiu.

nasa-5

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here