Românii care au descoperit o nouă specie: Diavolii de mare din Socorro

0
233
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
diavoli de mareDoi fotografi români care au participat la un proiect internațional de fotografie subacvatică, Alin Miu și Andrei Surugiu, au descoperit o nouă specie de diavol de mare, ce va fi înregistrată în baza de date a Pacific Manta Research Group cu numele de “Inkheart”, a informat Ambasada Mexicului în România într-un comunicat de presă.

Aceasta a fost marea descoperire a expediției “Socorro 2015” realizată în insula cu același nume din Mexic (Oceanul Pacific) de Asociația de Fotografie de Mediu și Ecologie (WEPA) în perioada 19 martie—3 aprilie 2015. Este pentru prima dată când fotografi români participă la un astfel de proiect.

“A fost simplu să alegem Mexicul ca destinație a expediției deoarece este o zonă extrem de bogată în viața marină și biodiversitate, iar partea subacvatică este cu adevărat spectaculoasă. Mexicul este faimos pentru destinațiile de scufundări, iar noi am fost impresionați de ce am găsit acolo”, a mărturisit Alin Miu.Proiectul expediției cuprinde 28 de fotografii ce surprind recife de corali unice în lume și diferite specii de diavoli de mare dintre care: Island (dispărut din 1994), Fourteen (văzut doar de 10 ori în aceleași locații din San Benedicto), Barefoot (un exemplar nou identificat) și Flyer.

Fotografie subacvatică, la Antipa

Asociatia de Fotografie de Mediu si Ecologie, cunoscuta publicului sub numele WEPA (Wildlife Ecology Photography Association), în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore ANTIPA” și Ambasada Mexicului în România, au plăcerea de a vă anunța deschiderea expoziției ”INTALNIRI REMARCABILE – Diavolii de mare din Socorro”.

Vernisajul va avea loc joi, 11 iunie 2015 de la ora 18.30, în holul principal al Muzeului de Istorie Naturală ”Grigore ANTIPA”, în prezența Excelentei sale, domnul Agustin Gutierrez Canet, Ambasadorul Mexicului in Romania si a domnului Dr. Luis Ovidiu Popa, Director General al Muzeului.

Intrarea la vernisaj este liberă, apoi expoziția va face parte din circuitul de vizitare al Muzeului. Expoziția vine ca urmare a expediției in insulele Socorro din Mexic, la care au participat membri ai WEPA Romania.

Cele 28 de tablouri având drept temă fotografiile făcute în timpul expediției vor rămâne expuse în sala dedicată etnografiei mondiale și anatomiei omului din cadrul circuitul expoziției permanente a Muzeului ”ANTIPA” până pe data de 12 iulie anul curent.

Wildlife Ecology Photography Association

WEPA (Wildlife Ecology Photography Association) – Asociația de Fotografie de Mediu și Ecologie are misiunea de a face cunoscuta publicului biodiversitatea ecosistemelor de pe tot globul, prin utilizarea fotografiei etice ca instrument de creștere a nivelului de conștientizare și responsabilizare a maselor.

Expeditia SOCORRO 2015 a avut ca obiective: fotografierea principalelor specii prezente in arealul vizat; monitorizarea populatiilor de diavoli de mari; promovarea existentei unei varietati de specii; interdependenta verigilor care alcatuiesc lantul trofic.
Scopul specific al expeditiei este de a familiariza publicul larg cu peisajele subacvatice în toată splendoarea lor. In timpul expeditiei s-au fotografiat diavoli de mare (Manta Biostris). Materialele au fost donate catre Pacific Manta Research Group; aceasta este o asociatie care monitorizeaza aceasta specie din zona Pacificului de Est, de mai mult de 30 de ani. Până în prezent sunt cunoscute 464 de exemplare de diavoli de mare(Manta Biostris). Dintre acestea, doar 160 de exemplare au fost văzute de mai multe ori în arealul rezervației.

Prin fotografiile facute, WEPA a contribuit la identificarea unui numar de 11 diavoli de mare, dintre care:

Island – prima oară văzută în 1988, din 1994 a dispărut. Acum, prima oară, este din nou identificată, în două locații: Punta Tosca și El Boiler;

Fourteen – a fost văzută de 10 ori începând cu 2005, tot timpul în aceiași locație: San Benedicto;

Barefoot – este un exemplar nou identificat și care a fost văzut de 3 ori în martie. Este foarte prietenos cu scufundătorii;

Flyer – a fost văzut de 6 ori din 2009, mereu în același loc. 

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here