Dialoguri la Athos – „Creşteţi şi vă înmulţiţi”

0
101

Processed with VSCO with g3 preset

Căsătoria cinstită este temeiul armoniei, al păcii, al fericirii după putinţă, însă cel mai important din­tre toate este temeiul creării oamenilor, cea mai înaltă demnitate care există în lumile zidite de Dum­nezeu, de vreme ce Domnul nostru descoperă că nu este vrednică întreaga lume pentru un singur om.

Această foarte înaltă demnitate, pe care dumneze­iasca atotbunătate a dăruit-o celor doi soţi, ca să nască oameni, care au posibilitatea de a dobândi în­rudirea cu Dumnezeu şi să se facă moştenitori ai lui Dumnezeu Tatăl şi împreună moştenitori ai Fiului Aceluia nu poate fi descrisă.

Această măreaţă dem­nitate care produce nu sori, stele sau galaxii/sisteme solare, ci o formă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, o produce buna-cuviinţă şi armonia căsă­toriei; şi astfel omul devine împreună-lucrător al vieţii veşnice, mulţumită lui Dumnezeu.

Mijlocul necesar al acestei biruinţe este dragostea curată şi adevărată a soţilor, în principal în greută­ţile vieţii, atâta timp cât neadormitul nostru vrăjmaş ne războieşte. Întrucât însă capul femeii este băr­batul, el trebuie să aibă grijă pentru neîntrerupta iubire care îi va lega împreună.

Apostolul Pavel sfă­tuieşte: „Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului” (1 Corinteni 7,3). Făcând apoi tâlcuirea acestei taine foarte adânci, spune: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci băr­batul: asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” (1 Corinteni 7,4). Şi adaugă cuvintele iconomiei ca să nu pătrundă în viaţa lor lipsurile sau exagerările.

Spune, aşadar, soţilor: „Să vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana” (1 Corinteni 7,5). Acest „cu bună învoială”, pe care îl accentuează Apostolul Pavel, are o adâncă însemnătate pentru că „fără bună în­voială” se naşte suspiciunea răutăţii diavoleşti, dar este avut în vedere şi mediul comunitar, care întot­deauna naşte ispite.

Pentru stabilitatea şi statornicia căsătoriei Apos­tolul Pavel scrie: „Poruncesc, nu eu, ci Domnul: Fe­meia să nu se despartă de bărbat! […] Tot aşa băr­batul să nu-şi lase femeia” (1 Corinteni 7,10-11). În alt loc, adresându-se bărbatului, spune: „Te-ai legat cu femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de fe­meie? Nu căuta femeie” (1 Corinteni 7,27).

Există şi o cauză foarte serioasă care decurge din iubirea şi unirea conjugală făptuitoare în acord cu legea înrâuririi. Dacă soţii cei credincioşi pun în lu­crare legea iubirii dintre ei, atunci lucrarea mai pre­sus de fire a iubirii, care este dumnezeiască şi fă­cătoare de viaţă, înrâureşte organic (de la concepţie, sarcină şi naştere) plăsmuirea caracterului integru şi corect al copilului. Astfel, practic şi cu adevărat copilul dobândeşte caracterul şi personalitatea care cuprinde „după chipul şi asemănarea” cea dintâi a Ziditorului ipostasului omenesc.

Dacă soţii, cu credinţă şi cu atenţie, pun în lu­crare în viaţa lor porunca iubirii dumnezeieşti, roa­dele vor fi vădite în armonia şi pacea vieţii familiale, precum şi în caracterul copiilor care se vor naşte, pentru că nu vor fi numai naşteri şi roade ale trupului, ci şi ale duhului, atâta timp cât „ce este născut din duh, duh este” (Ioan 3,6).

Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, 2012