Dialoguri la Athos – Ce sunt proorociile şi de ce nu se fac clare în privinţa timpului?

0
139
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

pregacao-expositiva-002

Proorocia este mai înainte grăirea celor ce ur­mează să se întâmple, cu ajutorul şi lucrarea haru­lui dumnezeiesc. Dumnezeu, Cel ce a făcut toate şi Se îngrijeşte de ele, prin pronia Sa cea atotmântuitoare, „Cel ce pe toate le cunoaşte mai înainte de naşterea lor”, îl înştiinţează pe om dinainte despre ce are să se întâmple în viitorul imediat sau depăr­tat, din două motive.

Primul, pentru ca omul să nu se abată de la ca­noanele morale şi fireşti ale vieţii, şi al doilea – şi cel mai important -, pentru ca să afle că toată zi­direa e guvernată şi condusă de pronia dumneze­iască, aşa cum a fost rânduită dintru început: „O iotă sau o cirtă din Lege nu va trece până ce se vor face toate” (Matei 5,18).

Dacă proorocia este de la Dumnezeu şi, prin ur­mare, este lucrare a harului dumnezeiesc, atunci cu adevărat înştiinţează cele ce Dumnezeu descoperă pentru mântuirea şi folosul omului. Dacă însă pro­orocia nu este de la Dumnezeu, este vorba de o înşe­lăciune şi viclenie satanică, ce are drept scop pa­guba şi înşelarea omului, lucru pe care diavolul îl urmăreşte totdeauna.

Unealta şi mijlocul absolut de care dispune dia­volul este minciuna şi înşelăciunea, iar prin acestea falsifică adevărul ca să-l vatăme pe om. Domnul ne descoperă însuşirea diavolească pentru ca să nu-i dăm crezare.

Iudeilor celor desfrânaţi, care urmau das­călului lor, diavolul, Domnul nostru le spune: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi pof­tele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, gră­ieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl min­ciunii” (Ioan 8,44).

Pentru că este un duh subţire, diavolul poate să se apropie de mintea omului şi prin simţiri minci­noase să înfăţişeze imagini şi fantasme, prin imagi­naţie, şi în acest fel să înşele – desigur, pe cei care îl acceptă. Întrucât el cunoaşte din Scripturi cele pe care mai înainte le-a grăit Duhul Sfânt de-a lungul timpului că se vor face, vine în întâmpinare cu ima­gini mincinoase şi fantasme, pentru ca să-i înşele pe credincioşi, să dovedească neadevărate dumnezeieş­tile mai înainte grăiri şi să-şi promoveze propriile unelte.

Pentru credincioşi, proorocia nu are mare însem­nătate, pentru că aceasta nu ne înştiinţează despre ceva nou pe care ar trebui să-l aflăm. Noi mergem „prin credinţă”, iar nu „prin vedere”. Aşadar, nu avem nevoie de informaţii despre cele ce se vor întâmpla în viitor, de vreme ce ne vor deveni cunoscute, iar noi le vom aştepta cu nădejde.

Prin proorocie Dumnezeu ne aduce la cunoştinţă că rămâne „credincios întru toate cuvintele Sale (Psalmi 144,13) şi ne întăreşte răbdarea prin aceea că ne descoperă în chip practic că rămâne întotdeauna cu noi. Valoarea cea mai însemnată o au proorociile care se referă la arătarea lui Dumnezeu Cuvântul şi care descoperă că El este unicul Restaurator şi Mân­tuitor al lumii, şi în special al omului, care s-a pră­buşit în stricăciune.

Aceasta a fost esenţa dorului şi a interesului nos­tru şi s-a realizat atunci când a venit „plinirea vremii”, precum Cuvântul însuşi a prevestit şi a pus în lu­crare. Restul proorociilor pe care le descriu Sfintele Scripturi, dar şi Părinţii Bisericii, „mişcaţi de Du­hului Sfânt”, au drept scop întărirea oamenilor în credinţă şi grăiesc mai dinainte cele ce li se vor în­tâmpla, lucru care, aşa cum am spus, dovedeşte că pronia lui Dumnezeu rămâne împreună cu noi.

Proorociile de obicei nu se fac temporal cunos­cute, pentru ca să nu fie siluită libertatea omului. Dumnezeu poate să mântuiască întreaga lume au­tomat şi în dar – chiar dacă oricum în dar este mân­tuirea -, însă nu face aceasta, pentru ca omul să arate el însuşi ce alege. Prin voia sa, omul a refuzat voia dumnezeiască şi astfel a avut loc căderea. Acum trebuie să se facă vădită în chip voit intenţia omu­lui, şi nu să se supună din pricina fricii sau a si­luirii. Proorocia este mărturia faptului că toate sunt guvernate de pronia dumnezeiască. Ea ne trezeşte înştiinţa, ca să ţinem credinţa şi mărturisirea noastră în chip drept.

Proorocia nu schimbă nimic din atotcuprinzătoa­rea pronie a lui Dumnezeu, ci îl deşteaptă pe om care neîncetat îşi neglijează îndatorirea şi care, dacă va continua astfel, îl va obliga pe Dumnezeu să aplice pedeapsa întâmplărilor ce slujesc la îndrep­tare, care sunt ispitele neaşteptate (fără de voie), „necazurile pedagogice”, aşa cum am dezvoltat tema în prima secţiune a cărţii noastre.

Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, 2012

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here