Dialoguri la Athos – Ce sunt patimile şi care este cea mai mare dintre ele?

0
166

m1

De la începutul facerii sale, omul, după chipul lui Dumnezeu fiind zidit, nu primea în gândirea şi în viaţa lui iraţionalul. Gândurile şi mişcările sale erau drepte, întrucât erau luminate de harul dum­nezeiesc.

După ce a fost înşelat, şi a tăiat relaţia sa cu Prima Cauza a desăvârşirii, personalitatea sa s-­a zdrobit imediat şi „simplul”-ului iniţial i-a urmat „compusul”.

În acest chip iraţionalul a fost aşezat în locul raţionalului. Din acel moment toate puterile persoanei omeneşti s-au pervertit sub siluirea ira­ţionalului şi au creat patimile. Gândurile şi acţiunile nu se mai mişcau pe fundamentul dreptei „întrebu­inţări”, ci pe baza obişnuinţei rele şi în acord cu pa­tima vicleană, care stăpâneşte asupra omului.

Orice gândire şi lucrare a iraţionalului este şi se numeşte patimă, deoarece nu se lucrează prin legile raţionalului sau ale „întrebuinţării” drepte, ci prin pornirile împotriva firii, în care se află calitatea dobitoceascâ şi demonizarea.

Începutul patimii se află în întrebuinţarea ira­ţională a înţelesurilor lucrurilor, care aduce cu sine drept lucrare reaua întrebuinţare a lucrurilor. Acesta este iraţionalul „după lucrare”, care reprezintă per­vertirea realizată practic, pe care nu numai drep­tatea dumnezeiască o condamnă, ci şi cea omenească. De aceea există tribunale şi închisori.

Cei trei uriaşi ai patimilor, aşa cum îi numesc Sfinţii Părinţi, sunt iubirea de plăcere, iubirea de arginţi şi iubirea de slavă. Dacă aceştia stăpânesc peste suflet, nasc alţi trei tirani corespunzători pri­milor: lenea (nepăsarea), uitarea şi neştiinţa, care zdro­besc puterile sufleteşti şi mintea. Cel care doreşte o descriere mai amănunţită a legii pervertirii sufletu­lui să studieze lucrările noastre: Asceza, maica sfin­ţeniei şi Cateheze Vatopedine.

Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, 2012

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here