Dialoguri la Athos – Ce este akedia (negrija) şi cum poate fi înfruntată?

0
166

akebia-quinata

Trebuie să vă spun că numai simpla ei pomenire îmi provoacă un sentiment de teamă. Akedia! Arma cea mai înfricoşătoare împotriva trupului nostru săr­man şi pământesc şi cea mai la îndemână unealtă a diavolului în războirea şi lupta împotriva noastră. 

Cele mai tăioase unelte şi mijloace prin care lu­crează şi se impun akedia şi nepăsarea se sprijină pe plăcere şi pe durere. În calitate de elemente „îm­potriva firii” ale existenţei omeneşti, nu pot fi înde­părtate cu uşurinţă, ci numai prin nevoinţă şi oste­neală. Tocmai aici este punctul în care omul de multe ori trădează.

Nici plăcerea pe care o oferă lumea, „care sub puterea celui viclean zace” (Ioan 5,19), nici cu mult mai mult durerea nu au fost aşezate de la început în firea noastră de Ziditor; de aceea, după cădere, iraţionalul se impune în firea omenească prin con­strângere. Suntem „vânduţi”, potrivit cuvintelor Apostolului Pavel, „sub păcat” şi, când facem ceea ce nu voim, se naşte îndată descurajarea; iar lângă aceasta încolţeşte răutatea care poartă numele de akedie (negrijă).

Râvna şi hărnicia sunt mijloacele noastre, pre­cum şi forţa motrice prin care ne luptăm şi înain­tăm în chip potrivit, totdeauna cu ajutorul harului, în arena duhovnicească. Împotriva acestora însă vrăjmaşul unelteşte continuu, pentru ca să ne împie­dice propăşirea.

Akedia foloseşte raţiunile firii, dar şi pe cele îm­potriva firii, în dauna mântuirii noastre. Raţiunile firii, care provoacă prezenţa acestei patimi, sunt le­gile biologice ale vieţii, precum condiţiile climatologice, proasta (reaua) hrănire, efortul exagerat, întâm­plările extraordinare şi neobişnuite etc.

Raţiunile împotriva firii putem spune că sunt: dispreţuirea în­datoririlor, robirea faţă de o mulţime de patimi şi obişnuinţe, încălcarea legii morale, cedarea în faţa patimii mâniei, judecării, răzbunării, trădării ş.a. Acestea toate nu doar provoacă, ci şi întăresc akedia, paralizia sufletească şi conduc încet-încet la nemișcare, la stingere, sau, mai bine zis, la moarte.

Izbăvirea de toate acestea vine din statornicia pe calea noastră duhovnicească, din împlinirea în­datoririlor, care va fi izbutită prin stăruinţa în pro­gramul duhovnicesc şi prin neîncetata pomenire a morţii şi a judecăţii, a locului celor osândiţi la iad, a nesfârşitului veşnicei osânde, a împreună-petrecerii cu uneltele pierzaniei veşnice şi toate cele înfricoşă­toare pe care le descrie Domnul nostru.

Dar şi amin­tirea Patimilor lui Hristos şi a luptelor duhovniceşti ale „nevoitorilor celor din veac”, mai cu seamă ale mucenicilor, care „nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte” (Apocalipsa 12,11), ajută foarte mult ca un medicament împotriva virusului acestei răutăţi.

Pentru a constata dacă akedia, care stăpâneşte în mădularele noastre, este fiziologică, de pildă dacă provine de la ceva ostenitor trupeşte, ne cercetăm pe noi înşine în privinţa muncii, a dietei şi a comporta­mentului, şi dacă vedem că nu am făcut nimic care să fi provocat mai multă oboseală, atunci este răz­boiul satanei şi trebuie să i ne împotrivim. Însă pen­tru toate acestea corecta rezolvare o dau rugăciunea şi prihănirea de sine.

Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, 2012

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here