Dialogul cu religiile necreștine (II)

0
235
religiile necreștineNu s-a întreprins încă nici un studiu sistematic din care să reiasă încotro duc toate acestea, însă logica ne spune în ce direcție se îndreaptă lucrurile.

Ideologia aflată în spatele mișcării ecumenice, cea care a inspirat acțiuni și declarații de genul celor menționate mai sus, este o erezie ai cărei termeni sunt deja clar definiți, și conform căreia biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia Adevărului, iar Biserica se constituie abia acum.

Nu este necesar, însă, vreun efort de gândire, pentru a înțelege că subminarea din interior a Ortodoxiei, a Bisericii lui Hristos, înseamnă de fapt distrugerea creștinismului însuși; și că, dacă nici una dintre biserici nu este Biserica lui Hristos adevărată, atunci nici din combinarea tuturor acestor biserici nu se va forma această adevărată Biserică-  nu în sensul în care a întemeiat-o Hristos. Iar dacă toate bisericile „creștine” trebuie să se raporteze unele la altele, urmează ca toate laolaltă trebuie să se raporteze, de asemenea, și la alte organizații „religioase”, iar ecumenismul „creștin” nu va putea sfârși decât ca o religie sincretistă mondială.

Iar acesta este, de fapt, scopul fățiș al ideologiei masonice, care a inspirat Mișcarea Ecumenică.

Această ideologie a fost însușită în așa măsură de către participanții la acțiunile ecumenice încît „dialogul”, și în cele din urmă, unirea cu religiile necreștine a devenit următorul pas logic pentru creștinismul denaturat de astăzi. În cele ce urmează, dăm câteva din multele exemple posibile, din care se întrezărește viitorul „ecumenic”, străin de creștinism.

  1. În ziua de 27 iunie 1965, s-a convocat la San Francisco o „Conferință religioasă pentru pacea mondială”, cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de la înființarea în oraș a unei filiale a Organizației Națiunilor Unite. Reprezentanți ai religiilor hindusă, budistă, musulmană, mozaică și ai Bisericilor protestante, catolice și ortodoxe, au ținut în fața a zeci de mii de spectatori, cuvântări pe tema fundamentării „religioase” a păcii mondiale, iar un cor „interconfesional” de 2000 de voci a intonat imnuri religioase, aprținând tuturor acestor confesiuni și culte.
  2. Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord și de Sud, afirma într-o declarație oficială cu ocazia celui de-al 19-lea Congres al clerului și laicului ținut la Atena, în iulie 1968: „Considerăm că Mișcarea Ecumenică, chiar dacă este de origine creștină, trebuie să devină o mișcare a tuturor religiilor, unite într-un efort comun”.
  3. „Templul înțelegerii”, o fundație americană înființată în 1960 cu titlul de „Asociație a religiilor unite”, având drept scop „clădirea Templului simbolic în diferite părți ale lumii” (ceea ce este în perfect acord cu doctrina francomasoneriei), a organizat mai multe „conferințe la nivel înalt”. La prima dintre ele, ținută la Calcutta în 1968, Thomas Meton, membru al ordinului trapist (decedat accidental prin electrocutare, la Bangkok, pe drumul de întoarcere de la această conferință) a declarat: „Formăm deja o nouă unitate. Dar trebuie să redobândim unitatea dintru începuturi”.
……

La materialele de propagandă distribuite de religiile necreștine, precum „Templul înțelegerii”, se arată că la cea de-a doua „conferință la nivel înalt” organizată în Statele Unite, în toamna anului 1971, au luat parte și delegați ai Bisericii Ortodoxe, și că Mitropolitul Emilianos, de la Patriarhia Constantinopolului, este membu al „Comitetului Internațional”  al Templului.

„Vivekananda, Ramakrishna, Ghandi, Schweitzer”

Aceste „conferințe de la vârf” le oferă reprezentanților ortodocși ocazia de a participa la discuțiile ce urmăresc să „creeze o comunitate mondială a religiilor” și „să stabilească realizarea visului de pace și de înțelegere al omenirii”, urmând filosofia unor „Vivekananda, Ramakrishna, Ghandi, Schweitzer” și a întemeietorilor altor religii. De asemenea, delegații prezenți la conferințe iau parte și la rugăciuni supra-confesionale „fără precedent” în cadrul cărora „fiecare se roagă potrivit tradițiilor propriiilor religii”.

Ne întrebăm ce se petrece în sufletul unui creștin ortodox, care participă la asemenea întruniri și se roagă laolaltă cu  musulmani, mozaici și păgâni.

  1. La începutul anului 1970, Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a finanțat o conferință organizată la Altajoun, în Liban, și care reunea hinduși, budiști, creștini și musulmani, și ulterior o conferință pe aceleași teme în luna iunie la Zurich, în care 23 de „teologi” ai Consiliului Mondial al Bisericilor, au susținut necesitatea unui „dialog” cu religiile necreștine. La întâlnirea Comitetului Central al CMB, la Addis Abeba, din luna ianuarie anul 1979, Mitropolitul Georges Khodre al Berutului (reprezentând Biserica Ortodoxă a Antiohiei) i-a șocat până și pe delegații protestanți, când nu numai că a indemnat la „dialog” cu aceste religii, dar a întors spatele Bisericii lui Hristos, și a călcat în picioare tradiția a nouăsprezece secole, adresând creștinilor apelul de a „cerceta viața de autentică spiritualitate a celor nebotezați” și de a îmbogăți trăirea religioasă cu „comorile unei comunități religioase universale”, căci prin harul care se coboară asupra lui brahman, budist sau musulman care își citește scriptura sa, acesta îl primește pe Însuși Hristos”.
  2. La întîlnirea din Addis Abeba din 1971, Comitetul Central al Consiliului Mondial al Bisericilor a aprobat și încurajat organizarea de întâlniri între reprezentanții diferitelor religii, cât mai des posibil, precizând că „în această etapă, putem acorda prioritate discuțiilor bilaterale, asupra unor probleme specifice”. Urmând această directivă, a fost fixată, pentru jumătatea anului 1972, data unui important „dialog” creștin-musulman cu participarea a patruzeci de reprezentanți ai ambelor părți, între care și un număr de delegați ortodocși.
  3. În februarie 1972, un alt eveniment ecumenic „fără precedent” a avut loc la New York pentru prima dată în istorie – după Arhiepiscopul Iakovos al New-York-ului – Biserica Ortodoxă Greacă a întreținut un „dialog” teologic oficial cu reprezentanții religiei mozaice.Cele 2 zile de discuții au produs rezultate edificatoare,care pot fi considerate ca simptomatice pentru viitoarele roade ale „dialogurilor cu religii necreștine”. „Teologii greci au acceptat „să revizuiască textele liturgice, astfel înct referirile la iudei și la iudaism să fie rectificate, atunci când sunt negative sau ostile” (Religious News Service).
Asemenea evenimente au marcat începutul „dialogului cu religiile necreștine” la sfârșitul anilor ”60 și la începutul deceniului 1970.

De atunci numărul lor a crescut, iar discuțiile și serviciie religioase ce duc laolaltă „creștinii” și reprezentanți ai religiilor necreștine au ajuns să fie acceptate ca un aspect normal al vieții contemporane. „Dialogul cu religiile necreștine” este moda intelectuală a zilelor noastre; el reprezintă etapa actuală a evoluției ecumenismului către un sincretism religios universal.

Să privim apoi îndeaproape „teologia” și scopul acestui „dialog” care ia amploare, și să vedem cum se deosebește de ecumenismul „creștin” care a predominat până acum.

“Ortodoxia și Religia Viitorului,  Serafim Rose (Religiile necreștine)

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here