Diaconia ecumenică şi contribuţia ei culturală la umanizarea societăţii (II)

0
209
Diaconia3. Diaconia ca „semnătură a creştinismului”

Diaconia ca „expresie a vieţii şi fiinţei Bisericii” are o dimensiune ecumenică, pentru că graniţele confesiunii se depăşesc prin practicarea iubirii aproapelui. Angajamentul creştin poate fi coordonat în mod ecumenic având în vedere responsabilitatea comună faţă de cei săraci.

Duhul iubirii, care sufla încotro vrea el, nu se lasă marginalizat de nici o dogmă. El încurajează la depăşirea particularităţii    proprii    şi    face    posibilă cooperarea interconfesională şi internaţională. Diaconia ecumenică contemporană nu implică numai o sensibilitate sporită şi o recunoaştere a diaconiei celuilalt, ci şi o deschidere liturgică pentru prezenţa Duhului lui Dumnezeu în fiecare lucrare de iubire a aproapelui.

„Ubi Spiritus Sanctus, ibi ecclesia”.

Dacă Biserica Ortodoxă este gata de a învăţa din experienţele şi valorile diaconice ale fraţilor din apus, atunci ea afirmă în mod indirect faptul că fiecare diaconie este purtată şi inspirată de către Duhul lui Dumnezeu. Fiecare diaconie trăieşte din „iubirea lui Dumnezeu, care este revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt” (Romani 5,5). în această recunoaştere a prezenţei universale a Duhului Sfânt văd un potenţial fundamental al apropierii dintre Biserici: „Ubi Spiritus Sanctus, ibi ecclesia”.

Diaconia are întotdeauna o valoare culturală atunci când devine un stil de viaţă.

Ca „semnătură a creştinismului” ea contribuie la înnoirea culturii europene. Charta Oecumenica – Linii directoare pentru creşterea cooperării dintre Bisericile din Europa – atrage atenţia asupra însemnătăţii diaconiei: „Pe baza credinţei noastre creştine ne angajăm pentru o Europă umană şi socială, în care să fie respectate drepturile omului şi valorile fundamentale ale păcii, ale dreptăţii, ale libertăţii, ale toleranţei, ale participării şi ale solidarităţii. Accentuăm respectul faţă de viată, faţă de valoarea căsătoriei şi a familiei, angajamentul prioritar faţă de cei săraci, valoarea iertării şi în toate acestea valoarea milosteniei”.

Diaconia ecumenică este astfel un semn al responsabilităţii creştine faţă de lume. Magna Charta a diaconiei din Matei, slujeşte ca orientare în privinţa datoriei creştinismului în lumea de astăzi. O cultură a iubirii aproapelui, a slujirii şi a iertării, inspirată de diaconie poate schimba şi marca în mod hotărâtor chipul Europei. Credibilitatea creştinismului depinde astăzi de deschiderea lui pentru o diaconie ecumenică.

„Diaconizării comunităţii” trebuie să-i urmeze o „comunitarizare a diaconiei”.

Diaconia creştină contribuie la corectarea formelor inumane ale societăţii şi este de aceea o anticipare reală a dreptăţii eshatologice. Lucrarea Duhului Sfânt ne face sensibili la percepţia nedreptăţii şi ne îndeamnă să îmbunătăţim şi sa luptăm pentru protecţia celor slabi, pentru ridicarea nivelului social al dreptăţii.

Diaconia creştină este întotdeauna o diaconie în orizontul împărăţiei lui Dumnezeu pentru că ea este marcată de speranţa şi de anticiparea acestei împărăţii. Ea rămâne un „fragment mesianic” care ţine treaz în istorie momentul eshatologic.

Consultaţia teologică din Neuendettel sau a avut ca rod un document ecumenic intitulat Charta Oecumenica Diaconica. Acest document publicat în volumul de faţă are o însemnătate istorică, teologică şi culturală privind apropierea dintre Biserica Ortodoxa Română şi Biserica Evanghelică Luterană.

Cu toate că diaconia nu a fost niciodată obiect de dispută, redescoperirea dimensiunii ecumenice a diaconiei contribuie la restaurarea unităţii Trupului lui Hristos. Charta Oecumenica Dioconica arată că „nu există nici un consensum fîdelium fără un consentiré cu cei săraci, bolnavi, dezavantajaţi, neajutoraţi şi lipsiţi de putere în societate”.

4. Diaconia politică a Bisericii

Diaconia Bisericii este întotdeauna o diaconie în societate. Charta Oecumenica Diaconica exprimă acest adevăr definind diaconia creştină ca diaconie publică: „Prin diaconie Bisericile îşi iau în serios responsabilitatea lor social-politică”.

Condiţiile societăţii determină desfăşurarea concretă a diaconiei. Mărturisirea creştină nu poate fi izolată într-o spiritualitate care este despărţită de lumea în care lucrează şi trăiesc oamenii. Angajamentul socio-politic nu înseamnă de aceea o deviere de la spiritualitatea comuniunii, ci concretizarea ei vie.

Dacă omul este un „animal rationale et sociale”, atunci şi religiozitatea sa are un caracter istoric şi social. Prin angajamentul politic pot fi create noi condiţii care să susţină dezvoltarea şi practica unei spiritualităţi diaconice autentice. Diaconia creştină are deci întotdeauna o dimensiune politică, atâta timp cât Evanghelia are ca ţintă nu numai înnoirea omului ci şi a societăţii. Ea tinde să transforme societatea prin puterea iubirii lui Hristos.

Diaconia ca „Biblie tradusă” este sămânţa speranţei pentru o societate  transformată  prin  iubire.

Puterea transfiguratoare a diaconiei îşi are rădăcinile în atotputernicia lui Hristos şi în missio Dei. Dinamismul diaconiei creştine nu poate fi limitat, deoarece el este câmpul de acţiune a Duhului Sfânt, adică a Duhului înnoirii cosmice şi al comuniunii eshatologice din împărăţia lui Dumnezeu.

Charta Oecumenica Diaconica recunoaşte pe bună dreptate dimensiunea liturgic-epicletică a diaconiei: „Diaconia creştină este liturgică şi trăieşte din epicleza Duhului Sfânt”, aşa încât nu există diaconie ecumenică fară o spiritualitate ecumenică.

Evanghelia nu are voie să conducă la o teorie abstractă, ci numai la o viaţă în comuniune, adică la o viaţă care este marcată de milostivirea dumnezeiască. Comuniunea cu Dumnezeu ca izvor al iubirii chenotice ne înzestrează cu sensibilitate şi cu  putere de acţiune pentru ameliorarea şi înlăturarea tuturor formelor umane de suferinţă.

Responsabilitatea globală şi conectarea internaţională

O astfel de înnoire sau eliberare a societăţii de structurile păcătoase care susţin suferinţa şi generează suferinţa în lume poate fi  realizată  numai  prin  preluarea responsabilităţii politice. În societatea pluralistă şi globalizată de astăzi nu se poate practica o diaconie pe plan local fără a lua în consideraţie problemele   internaţionale.

Responsabilitatea globală şi conectarea internaţională marchează chipul  unei diaconii creştine corespunzătoare şi ecumenice. Diaconia întrepătrunde toate domeniile vieţii umane şi este la fel de diversă ca şi omul însuşi şi problemele sale: Amnesty International, protecţia mediului şi a păcii, „Ajutor pentru Africa”, „Pâine pentru lume”, „Ajutor in regiunile de catastrofa” etc. Printr-un amestec direct în politică ea poate să redea societăţii o inimă creştină, umană. Charta Oecumenica Diaconica subliniază relevanţa politică a diaconiei ecumenice, atunci când constată că diaconia ecumenică îşi aduce aportul la înnoirea culturii sociale, dacă se angajează „în responsabilitate ei (…) pentru o societate a demnităţii umane” la „formarea politicii social-diaconice din Europa”.

Pe urmele iubirii, Contribuţii trinitare la o cultură a comunicării sfinţitoare, Daniel Munteanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here