Care sunt cauzele dezordinii din lume?

Dezordinea din lumdezordinea din lumee ne face uneori sa credem  ca, atât lumea în care trãim cât şi propria noastrã naturã umanã nu poartã, în mod fundamental, pecetea ordinii şi a armoniei. De unde apare atunci dezordinea, ca element perturbator sau chiar distrugãtor al ordinii?

Am vãzut cã ştiinţele pozitive acceptã un spaţiu al indeterminãrii.

Indeterminarea existã la toate nivelurile de existenţã şi, în mod deosebit, la om.

Acest lucru ne conduce la concluzia cã ordinea este un dat ontologic necesar, iar dezordinea din lume este un accident. Dezordinea din lume întâmplare nefericitã care apare şi tulburã ordinea şi frumuseţea lumii.  Din punct de vedere teologic spaţiul de indeterminare ( dezordinea din lume), prezent în toate lucrurile şi fiinţele, este tocmai spaţiul încredinţat libertãţii şi responsabilitãţii omului de cãtre Dumnezeu. El poate astfel sã sporeascã frumuseţea şi ordinea lumii, pregãtind-o pentru Împãrãţia lui Dumnezeu.

Eşecul libertãţii şi responsabilitãţii omului transformã acest spaţiu de indeterminare  în izvor de dezordine. Aceasta este o afirmaţie teologicã şi pentru a o argumenta vom face apel la câteva orientãri hermeneutice pentru textul inspirat al Sfintei Scripturi.

Primele capitole ale Sfintei Scripturi ne invitã sã pãtrundem cu gândul, atât cât ne este posibil, într-un orizont al metaistoriei care aparţine, în acelaşi timp, trecutului şi prezentului nostru existenţial. Este vorba, deci, de o invitaţie şi ca orice invitaţie ea presupune din partea noastrã un gest de reverenţã faţã de Cel care ne invitã. Întrucât Cel care ne invitã este Dumnezeu; gestul nostru de reverenţã presupune un act de convertire a minţii; o metanie s-ar putea spune, fãrã de care riscãm sã profanãm “legile” sau “rânduiala” unei invitaţii şi sã ne arãtãm a fi oaspeţi nedemni de onoarea ce ni s-a fãcut.

Aşadar ce ne spune Sfânta Scripturã despre ordinea şi dezordinea din lume?

În primul rând ne spune cã Dumnezeu a creat lumea prin Cuvântul Sãu, iar prima manifestare a actului creator a fost: Sã fie luminã. Nu este surprinzãtor cã fizica cuanticã a ajuns astãzi la acelaşi adevãr al Revelaţiei? ( temeiul ultim al lumii noastre sensibile este energia, adicã lumina)

Dezordinea din lume e doar aparenta. Evident cã din perspectivã biblicã, lumina, sau mai precis, sistemul energie-materie este temeiul penultim. Temeiul ultim al lumii este energia necreatã şi voinţa creatoare a lui Dumnezeu. De aceea Geneza începe, de fapt, cu o afirmaţie sinteticã: La început a creat Dumnezeu cerul şi pãmântul (Gen. 1, 1).

În textul original, Dumnezeu este numit cu numele de Elohim, care este un plural; verbul a crea este la singular.  S-au dat diverse interpretãri acestui plural, însã cea mai pertinentã ni se pare a fi cea care are în vedere Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimii. Textul afirmã cã Duhul lui Dumnezeu (Ruah) plana deasupra apelor originare. Dumnezeu “zice”, adicã “rosteşte” lumea prin Cuvântul Sãu (Dabar). Astfel lumea apare din nefiinţã spre fiinţã, dinspre amurgul înserãrii înspre zorii zilei.

Limbajul poetic din Geneza ascunde intelesuri mai profunde.

Biblia ne vorbeste despre ordinea si dezordinea din lume intr-un limbaj poetic. El singurul de fapt, prin care ne putem apropia de marea tainã a începuturilor. Limbajul este poetic dar nu se cuvine sã credem cã Geneza este doar o construcţie poeticã. Geneza nu este opera unui om cu o imaginaţie creatoare deosebitã.  Precizia cu care sunt folosite cuvintele ne demonstreaza aceasta.

În afarã de pluralul Elohim, un alt cuvânt care a atras atenţia interpreţilor este singularul verbului a crea. Acest verb, bara în limba ebraicã, nu este folosit la întâmplare. Prin el se exprimã ideea cã Dumnezeu creazã lumea din “nimic”, hotãrârand o manifestare liberã a voinţei Sale creatoare.

“Cuvantul Domnului” e, de fapt, Logos-ul creator; cel ce face ordine in dezordinea din lume.

Semnificativ este şi faptul cã verbul bara este folosit în capitolul I al Genezei numai în trei versete.  Versetul 1, vorbeşte de crearea pãmântului şi a cosmosului; versetul 21, vorbeşte de crearea animalelor şi versetul 27, în care se repetã de trei ori cu referire la crearea omului. În versetul 12, care vorbeşte despre apariţia vegetalelor, nu se foloseşte verbul bara. Acestea nu par a fi decât o simplã producţie a pãmântului.

Folosirea verbului a crea –bara– în cele trei momente diferite ale creaţiei exprimã trei momente fundamentale ale actului creator. Deasemenea sunt şi trei discontinuitãţi esenţiale care au apãrut şi s-au menţinut în creaţie: crearea sistemului energie-materie, crearea vieţii şi crearea omului. Acest aspect este scos în evidenţã şi de faptul cã în ziua a patra, când apar cei doi luminãtori care sã lumineze pãmântul, nu mai este folosit verbul bara – a crea-, ci un alt verb – asah – care înseamnã a face, a aşeza în rânduialã; a organiza ceva deja existent şi nu a crea din nimic. Aceasta înseamnã cã soarele, luna şi celelalte corpuri cereşti nu sunt izvoare de energie, ci concentrarea energiei din ziua întâia.

Exista o forta Creatoare ce pune ordine in entropia cosmica.

Dezordinea din lume e “dezordine” doar pentru ca omul nu poate, cu conceptele de care dispune, sa vada Rationamentul dupa care a fost creata lumea.

Mulţi oameni de ştiinţã ai secolului nostru, au observat precizia cu care sunt folosite cuvintele în textele Genezei. Ei au ajuns la concluzia cã ordinea  lumii şi a existenţei umane nu poate fi explicatã doar pe baza unui determinism imanent şi a unei evoluţii oarbe. E imposibil ca totul sa fie  fãrã nici o finalitate. Un renumit astronom al secolului nostru, Sir James Jeans, într-o carte a sa intitulatã “Tainicul univers” (1932), scria: “Caracterul finit al timpului şi al spaţiului ne constrâng sã ne reprezentãm creaţia ca un act al gândirii (…). Știinţa modernã ne obligã sã-L recunoaştem pe Creator lucrând în «afara» timpului şi spaţiului, care sunt o parte a creaţiei Sale”.

Evident cã acest “în afarã” nu trebuie înţeles într-un sens deist; Dumnezeu Creatorul nu se supune legilor timpului şi ale spaţiului. Energiile Sale  necreate pãtrund în timp şi în spaţiu susţinându-le existenţa.

Lege și Iubire, Pr. Gheorghe Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here