Despre viziuni şi vedenii

0
101

Despre viziuni şi vedenii
1. Norul cafeniu. La un simpozion de psihotronică, în Bucureşti, a apărut o persoană vizionară, cunoscută în cercuri restrânse. Dânsa trăieşte retrasă, refuză publicitatea, iar serviciile pe care le face sporadic (mai ales sugestii morale şi terapeutice) sunt dezinteresate, sunt ofrande. Această persoană, în stare de reculegere, intră în legătură cu apariţii pe care le-am numi „făpturi divine”.

Acum, la simpozion, persoana vizionară a salutat adunarea de căutători, apoi s-a concentrat, a luat contact cu „entităţi cosmice”, cum s-a exprimat, şi a transmis un mesaj prin evocarea îngerului păzitor. A spus:

„Pe oameni îi paşte o mare primejdie. Se apropie de pământ un nor înecăcios, cafeniu-închis spre negru, care poate înghiţi pământul. Nu este nor de praf radioactiv, dar este mai primejdios decât pucioasa şi radioactivitatea. Norul se apropie de pământ şi pământul este în mare pericol. Nu spun de la mine, ci transmit mesajul, avertismentul. Este un nor format din acumularea gândurilor rele ale oamenilor şi din toate răutăţile lor. El s-a îngreunat şi a început să coboare… acum la nivelul unui om, în curând va atinge capetele oamenilor, vor fi crize şi frământări cumplite”.

Acest „nor” format din acumularea păcatelor şi a gândurilor rele poate prilejui tulburări sociale şi asfixie mentală.

El ar putea fi dizolvat şi dezintegrat prin asceză, prin voinţă purificată, meditaţie, rugă. Mesajul se citeşte corelat cu starea Europei şi a României din acest timp.
Viziunea este o experienţă mistică
Viziune, vastitate, vacuitate, uniune cu universul: acestea sunt noţiuni ale misticii.
Valoarea viziunilor diferă în funcţie de stratul FIINŢEI (personale sau cosmice) cu care se identifică vizionarul.

Conţinutul viziunilor este grosier sau subtil, personal sau universal, în funcţie de stratul sau „corpul” cu care se identifică.

Pentru cei care se identifică mai ales cu trupul fizic (cei nevindecaţi de dorinţe, pofte, ego) posibilele apariţii „vizionare” vor fi impure, pline de materie grosieră, aducând informaţii din straturile materiale ale organizării lumii.
Pentru cei sporiţi spiritual, identificaţi cu corpul subtil, viziunile vor avea valoare mai mare, se vor hrăni din ecouri despre enigma fiinţei şi a speţei.
Cei care au mintea pură şi au dobândit acces la inconştientul adamic vor avea scenarii universale şi sclipiri profetice.

*
Un îndrumător spiritual îi va spune ucenicului dacă viziunile aceluia au o valoare cathartică, de expulzare a impurităţilor individuale, sau dimpotrivă, au valoare trans-personală.

Viziunea cu semnificaţie cathartică este o explozie de imagini venind din inconştientul personal împovărat de voci ancestrale, de pulsiuni, de gene deviate, din complexe psihice. Este ardere de karma sau de negativitate. Imaginile sunt halucinatorii la cei care au identificări cu straturi grosiere şi blocaje psihice.
La practicienii începători, analiza viziunii, sau în multe cazuri a vedeniei este importantă, pentru a stabili dacă nu este halucinaţie sau delir.

O falsă viziune, o halucinaţie este exprimarea unui fond nevrotic sau a unei greşite identificări.

Când un om este captivul obsesiei sale şi al suferinţei sale, zicem că el se identifică cu obsesia şi cu suferinţa. El se identifică cu trupul fizic (care este sediul suferinţei) şi cu ego-ul. El crede că el este el! sunt identificări greşite.
Practica spirituală, practica oratio mentis, meditaţia corectează identificările greşite.

Drumul poate fi fracturat de aruncări de stocuri afective.

Dacă te afli pe parcursul contemplaţiei, şi nu eşti vindecat de ataşări (sau identificări greşite), şi survine o viziune, – aceea conţine multe elemente halucinatorii. Scenele văzute în asemenea cazuri nu au valoare vizionară, ci, cel mult, pot revela cheia conflictelor psihologice.

Onirism, fantasme îngheţate

Viziunile însoţesc o credinţă puternică, arzătoare. Credinţa adevărată dizolvă orice frică şi o transformă în dragoste.
Dar dacă „credinţa” (între ghilimele!) se află la stadiul frică, vedeniile lor vor fi contaminate de frică.
Când „credinţa” se află la stadiul credulitate, vedenia va lua forme subiective, onirice: îngheţări sau materializări ale unor simboluri religioase şi culturale.
Pe un teren psihic labil, însoţit de propulsie mistică, fantasma dobândeşte concreteţe şi culoare.

Terorism cosmic.

Un tânăr îmi spune: „A venit şi ieri la mine acel spirit cosmic terorist, mi-a strigat că se numeşte Vah-tih şi că vine din Cercul de Mangal. Mi-a dat o poruncă împotriva voinţei mele. împotriva ţării mele. Mă munceşte, mă chinuieşte, mă manipulează! Cum să scap de el?”
Îi răspund: „Acel spirit inexistent, din Cercul de Mangal inexistent, vine la tine din două motive: pentru că tu vrei să vină şi pentru că tu vrei să te manipuleze”.

Zice: De ce aş vrea răul meu? De ce aş vrea să vină?

Zic: Pentru că îti aduce un beneficiu nevrotic: îți creează un eveniment şi un rol de jucat. Tu duci lipsă de evenimente şi de roluri, iar conspiraţiile cosmice sunt evenimente mari. Şi atunci tu primeşti la tine în cap spirite inexistente din ceruri inexistente.
Zice: Nu vreau să-l primesc.
Zic: Dacă nu vrei, spune-i să plece şi el va pleca.
Zice: Nu ascultă de mine. Este foarte autoritar şi puternic, face doar ce vrea el. Cum să fac să mă asculte?

Zic: Iată cum. Când spiritul inexistent din Cercul de Mangal inexistent apare în mintea ta, tu să-i dai minţii tale ceva mai bun de rumegat: un simbol sacru, un nume hieratic, adică să-i dai minţii un eveniment: să repete numele lui Iisus. Şi să dai mâinilor de lucru. Alternativ. Paza minţii şi lucrul.

De la o vreme, acel tânăr n-a mai venit să-mi spună că spiritul răului îl manipulează şi-i porunceşte să arunce ţara în aer. Într-o zi, l-am zărit pe stradă cu o fată oacheşă. Este deci pe o cale realistă.
2. Diversitate angelică. Trei persoane dintre cunoştinţele mele îşi văd „îngerul”. Prima îl vede în permanenţă. A doua l-a văzut de două ori, în transe aleatorii. A treia, o foarte cucernică doamnă din Roma, Maria Da Cesare, l-a văzut o singură dată, dar de atunci îl simte mereu lângă ea. Persoanele mi-au descris, mi-au desenat îngerul lor.

Niciunul nu seamănă cu celălalt. Se deduce din aceasta: nici un înger nu seamănă cu altul.

*
Un văzător bucureştean vede pe umărul său îngerul păzitor, şi intră în legătură cu el. Acesta îl ajută să pună diagnostice. S-a vădit că diagnosticele sunt corecte. Este un caz oarecum asemănător cu al mediumului Edgar Cayce. Informaţia medicală primită prin acest mediator are o sursă tainică. E un dialog cu un doctor neştiut, din altă lume, care-i spune mediatorului totul.

E un dialog prin inconştientul colectiv; acel nivel ontic unde mintea ta este în raport cu orice exemplar uman înregistrat în memoria speţei.

Poate există un „câmp-memorie” în afara noastră; şi-n reculegere profundă ne conectăm la acesta, prin darul cerului. Şi acolo scrie totul!

Socrate vorbea cu daimon-ul său, cu îngerul său păzitor. (În greceşte, anghelos înseamnă „vestitor”). „Să nu faci asta!” spunea daimonul, vestind o primejdie. El îi vorbea cu glas tare, greceşte! Socrate, la intensitatea sa de trăire, dădea chip concret vibraţiei numită Lege cerească.

Vibraţia Lege ajunge la fiecare din noi: este în noi. Noi suntem materializarea ei. O auzim mai tare sau mai slab.

Există Lege cosmică, iar omul luminat este una cu legea: nici subjugat de ea, nici eliberat de ea….

Cercul de Mangal, de Opal, de Diamant… Există cercuri? Au denumiri şi număr de serie straturile cereşti?
Cine numerotează cercurile, încă păşeşte pe trepte. Cine vede treptele, încă suferă deosebirea dintre Cale şi Picioare. Or, această deosebire nu există în realitate.

Dumnezeu lucrează prin îngeri?… Este ca şi când omul ar îndrăzni întâi doar până la îngeri: acele filamente de contact între El şi noi.

Dumnezeu este prezent în om prin atributele Sale; omul însufleţeşte atributele divine, le încarnează cu o materie sonoră, cromatică.
Hristos, atribut întrupat, stopează orice productivitate imaginativă pe tema chipului lui Dumnezeu. El este chipul. Ar spune: Să nu căutaţi alt chip, că veţi rătăci; dar o treime din chip vă este, de-acum, revelată.

3. Atomi rătăcitori si filtre afective

În Pateric se face distincţie între „viziuni de la diavol şi viziuni de la Dumnezeu”.
În limbajul nostru, propriu cât trebuie şi simbolic cât trebuie, viziunile de la Dumnezeu sunt cele cu conţinuturi in-create: sunt cele care apar în mintea sacralizată şi purificată. Actualizarea (sau aducerea la prezent) a minţii adamice.
Viziunile diavoleşti sunt cele provenite din identificări greşite, din frică ne-arsă, din impurităţi nedizolvate, din afectivitate negativă stocată lăuntric, din pulsiuni psihice deviate.

Imaginea diavolului, în halucinaţii sau în contacte „directe” (contacte de gradul III, cum se zice) este lucrul minţii împovărate şi lucrul sub-minţii omului.

Un cunoscut al meu, într-un an de zbucium, a făcut următorul pariu. A zis: „Dacă există diavol, să apară şi să mă izbească la pământ!”
În clipa următoare, s-a arătat o labă groasă, păroasă; l-a apucat şi l-a izbit la pământ, cu o forţă neobişnuită.
Un „arbitru”, iniţiat în problemă, doctorul D. Merien, stabileşte că l-a izbit un spasm muscular teribil, produs de însumarea unor grupe de muşchi din corpul său, muşchi care în mod normal nu se coordonează si nu intră concomitent în acţiune; dar, de acea dată, s-au coordonat subit. (Subiectul şi-a „programat” izbitura, iar spaima şi aşteptarea unei primejdii iminente au coordonat musculatura şi au făptuit lucrul.)

Un alt cunoscut (care-mi aduce şi un martor ocular) spune cum, într-o noapte, a apărut Michiduţă; a apărut la geamul apartamentului de la etajul şase şi a stat atârnat afară, lipit de sticla geamului.

Era după miezul nopţii. Vrăjmaşul, arătarea avea forma „clasică”, păr, coadă, coarne.
Aceste vedenii sunt credibile. Mintea omului are o forţă atât de mare încât, în condiţii de concentrare supremă (uneori involuntară, ca în cazurile relatate aici), poate materializa obiectul imaginat sau obiectul obsesiei.

Obiectul produs de minte îşi ia materia în genere din inconştientul personal; sau, în cazuri speciale, rarisime, din atomii rătăcitori pe care-i grupează spontan, conform unui tipar mental, şi le dă viaţă din propria sa viaţă.

Pentru aceasta, mintea îşi asociază câmpuri electromagnetice cu care operează micromodificări ale spaţiului.
Luciferii astfel apăruţi sunt de tipul îngerilor căzuţi : îngeri trecuţi prin filtre mentale negative. Cât despre martorii oculari: ei participă la scenarii prin potenţare reciprocă dar şi prin acel „strigăt” de la celulă la celulă, care răzbate şi prin zid, ajutat de marginea violetă a unei raze.

 

Relaţia noastră corectă cu lumea potenţială sau nevăzută/ neîntâmplată (iar relaţie corectă înseamnă gândire înălţată şi afecte pozitive) poate angrena „vestitori” divini.

Mai zicem: Există şi un aspect tainic în toate aceste întâmplări de dincolo de noi.
Materia noetică este produsul de continuitate între noi şi lumea potenţială. Gândul este releul. Ştim puţine lucruri despre lumea nevăzută. Ceea ce ştim sigur este:
Gândirea pozitivă şi eliberată de frică stabileşte un raport corect şi profitabil cu acea lume.

Demonul „negociază”.

Din istoria contactelor omului cu fiinţele nevăzute, s-a constatat că acestea nu pot dispune abuziv de el, ci negociază cu el. Nu-i pot lua sufletul, ci încearcă să-l obţină prin seducţie sau prin cumpărare la preţuri imense. Poarta lor de intrare este viciul, frica şi gândul negativ. Oare gândul nostru le hrăneşte făpturile lor de fum, sau numai le cheamă, le stârneşte din abisul lor?
Faptul că fiinţele nevăzute („entităţile”!) nu pot nimic fără acordul omului sau fără viciile sale ne dă una din cheile raportului corect cu lumea nevăzută.

4. Omul a apărut din setea cosmosului de a se cunoaşte pe el însuşi, de a se povesti pe el însuşi.

Viziunea este partea din cosmos care tinde să devină om, să se povestească pe sine. Este praful stelar şi vidul stelar şi fierul şi plantele care tind să devină om şi să se povestească pe ele. Şi ele au devenit om.
Sfântul Augustin, în Despre credinţă, speranţă si iubire, se întreabă şi despre vederea îngerilor. Zice: „Ce fel de corpuri sunt cele ale îngerilor, în care ei au apărut, e dificil de explicat”.

Augustin zice că unii îngeri „nu numai că au fost văzuţi, ci au fost şi pipăiţi, şi nu prin corpolenţă solidă, ci prin forţă spirituală”.

Şi-l citează pe profetul Zaharia (1, 9): „Şi mi-a zis mie îngerul care vorbea în mine”. Alteori ei apar în somn şi vorbesc „după obiceiul viselor” (Matei 1,20).
Despre visele vizionare există o cazuistică vastă… Aşadar, zice Augustin, îngerii nu au corpuri palpabile. Şi nu putem înţelege, zice, cum le-au spălat patriarhii picioarele (Geneza, 18,4 ; 19,20), sau cum s-a luptat Iacob cu îngerul (Geneza, 32, 24). Asemenea atestări biblice pot fi tâlcuite după priceperea noastră, dar se cere o dezbatere cumpătată, fără pretenţia soluţiilor definitive.

Zice: „O dezbatere moderată, lipsită de eroarea opinenţilor cum că ei ştiu ceea ce nu ştiu… Căci ce nevoie este să fie afirmate sau negate acestea, şi altele de felul acesta, sau să fie definite cu precizie, când sunt, fără nici o crimă, necunoscute”! (Enchiridion, cap. 59).

O atitudine ponderată am găsit la părintele Dumitru Stăniloae. Întrebat dacă a văzut îngeri ca entităţi concrete, părintele Stăniloae spunea că n-a văzut în viaţa lui asemenea entităţi. Dar că „în biserică suntem toţi laolaltă îngeri, credincioşi adormiţi”. Filocalia ne recomandă să nu tânjim după viziuni, zice. Şi această afirmaţie definitorie: „Eu nu despart pe Dumnezeu de îngeri”.

Într-adevăr, experienţa spirituală iluminată nu desparte, ci unifică. Nu separă pe Dumnezeu de releurile de transmisie a sacrului.

Nu separă Centrul de Cercuri, ci le trăieşte unitar… Nu dă nume, ci este dincolo de nume, în slavă.
Lucrul spiritual înaintează. Mintea purificată este liberă de forme şi alcătuiri. Straturi subtile: şi acel strat posibil să fie numit „corpul beatitudine”: corpul cel fără corp… Acum viziunea este veste: univers şi destin.

Ştiinţa îngerilor nu-i zadarnică.

Viziunea vestitorilor însoţeşte Luminarea. Condiţia naturală a minţii, adică desăvârşirea-sfinţenia, se redobândeşte greu. Recâştigarea ei este drum cu zboruri și cu halte fără cabalistic, faci o operațiune omenească: intimizarea cerului. Pe un cer intim poți mai lesne păși, înainta, lucra. Iar cerul nu este mai sus sau mai jos de noi, ci în noi.

Terapia destinului, Vasile Andru

Alte articole găsiți aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here