Despre tulburările lumii de astăzi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima

0
123

Despre tulburările lumii de astăzi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău (Mt. 22, 37).

De ce cu toată inima? Fiindcă Domnul a făcut toată inima pentru Sine ca să trăiască în ea, nu doar în parte. Pe lângă asta, inima noastră pur şi simplu nu poate să slujeasă la doi domni – lui Dumnezeu şi lui Veliar, sau bogăţiei (Mt. 6, 24), ea este de neîmpărţit.

Şi dacă vei depărta măcar cu o iotă inima ta de la Dumnezeu, nu va întârzia s-o umple pe de-a-ntregul vrăjmaşul diavol, ce caută neîncetat să ne înghită (I Pt. 5, 8).

Iată ce lege psihologică!

Iată ce lege psihologică! A împărţi inima este un lucru din cale-afară de primejdios și vătămător. Slavă Tie, Dumnezeule, Care întru simplitate ai zidit inima omenească şi ne-ai poruncit să gândim, să dorim şi să facem totul întru simplitate şi să fugim în tot chipul de viclenia păcătoasă, diavolească. Izvorul şi pricinuitorul a toată viclenia este diavolul. Izbăveste-ne, Doamne, de cel viclean! (Mt. 6,13).

Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă (irmos, glasul al 2-lea, cântarea a 6-a). Toţi bolim, chiar dacă felurit, de stricăciune, de patimile pierzătoare de suflet, iar de dragostea dumnezeiască nu ne pasă, suntem reci faţă de Ziditorul şi Binefăcătorul nostru.

Pentru îmbogăţirea materială ne străduim din răsputeri, dar cu Dumnezeu nu ne îmbogăţim, ci sărăcim. Unii au mulţi, mulţi bani şi feluri de avuţii, dar pe Dumnezeu nu-L au deloc în inimă.

Zavistie fată de bunul, faţă de avutul altuia

În schimb, zavistie fată de bunul, faţă de avutul altuia avem cu carul, dar nu avem bunăvoire. Domnul Se dă pe Sine însuşi ţie spre moştenire, omule, dă toată fiinţa Sa dumnezeiască şi omenească, preacurată, nestricărioasă, nemuritoare, atotdreaptă, atotfericită, preaînţeleaptă.

Prin acest război al ispitelor

Pentru ce nu primeşti această bogăţie nesecată, netăinuită, pentru ce fugi de ea, alergând după cele stricăcioase, după pulbere, după băşici de săpun ce pier? Pentru ce te încarci singur cu lanţuri crude? Vino-ţi în fire, dezmeticește-te, trezește-te!

Omenirea, mai ales popoarele creştine, petrece în luptă cu vrăjmaşul cel străvechi al lui Dumnezeu şi al oamenilor potrivit dreptei judecăţi şi milei dumnezeieşti, şi în această luptă se şlefuiesc însuşirile cele bune ale sufletului, cele făcute după chipul lui Dumnezeu, şi ies din ea curăţite şi statornice în credinţă şi în virtute.

Prin acest război al ispitelor, Preaînţeleptul şi Atotbunul Făcător curăţeşte sufletele cum se curăţă aurul în cuptor.

Lupta creştinilor cu şarpele cel vechi

Lupta creştinilor cu şarpele cel vechi, cu satana, a fost îngăduită de Dreptul, Sfântul, Preaînţeleptul, Atoateştiutorul Dumnezeu ca să stârnească pornirile şi năzuinţele şi simţămintele, ce zac în adâncul fiinţei omeneşti, ale recunoştinţei şi dragostei faţă de El, ale răbdării şi dăruirii, iar pe de altă parte ca să dea în vileag patimile inimii omeneşti.

Aduceţi-vă aminte cu câtă bucurie, săltare, cu ce desăvârşită încredinţare în voia lui Dumnezeu și cu câtă recunoştinţă față de El au mers creştinii, la toate felurile de chinuri nesfârşit de crunte şi felurite, au mers toţi sfinţii, şi ce cununi s-au învrednicit a primi de la Dumnezeu!

Cât de bogată în virtute e firea omenească – într-adevăr după asemănarea lui Dumnezeu! Dar și cât de vicleană și rea e uneori!

Să dăm mulţumită lui Dumnezeu

Toate aceste simţăminte, năzuinţe, porniri şi puteri ar rămâne nedescoperite în adâncul fiinţei omeneşti dacă n-ar fi îngăduite ispite, prigoane, necazuri și nevoi.

Să dăm mulţumită lui Dumnezeu, care în acest chip a purtat şi poartă de grijă neamului omenesc, pe care El îl ştie mai bine decât noi toţi, fiind Făcătorul lui.

Despre tulburările lumii de astăzi“, Sfântul Ioan de Kronstadt. Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, ediția a II-a. Editura Sophia.