Despre sărăcia de bunăvoie

0
510

calugarPrea Cuvioşi Părinţi şi fraţi,

 Nu voi încheia acest cuvânt, fără a însemna aici câteva cuvinte ale unui părinte ce a trăit în această mănăstire, Sihăstria, care a fost stareţul meu de la oi, fiindu-i ucenic câţiva ani la stâna mănăstirii. El îmi spunea acest cuvânt: “Frate Constantine, călugărul nu are voie să aibă avere, decât hainele cele de mare nevoie şi hrana de fiecare zi. Cam atât trebuie să aibă călugărul în viaţă, cât ar putea să ducă în spate, când se mută de la un loc la altul”. Şi am observat că el împlinea acest cuvânt în viaţa lui, căci avea un cojoc, două rânduri de schimburi, opincile şi gluga ciobănească, un ştergar de şters pe faţă şi mai mult nimic.

Eu îl întrebam: “Părinte Galaction – căci aşa se numea – de ce numai atât trebuie să aibă călugărul?”. Iar el îmi zicea: “Iată de ce, frate Costică. Apostolul ne învaţă: Având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea să vă îndestulaţi, căci cei ce vor a se îmbogăţi, cad în multe răutăţi şi în cursa diavolului (I Timotei 6, 8-9) . Apoi îmi zicea: “Pe calea cea strâmtă, nu putem merge cu capul plin de bogăţie, ci cât mai săraci şi smeriţi”. El nu ştia carte, dar avea o memorie foarte bună şi luminată şi ţinea minte multe din învăţăturile cele bune auzite de la alţii. Din când în când îmi tot aducea aminte, zicând: „Frate Constantine, ştii ce zice la Pateric şi la Sfinţii Părinţi? Călugărul cel sărac este călător fără de povară! Deci, te sfătuiesc, dacă Dumnezeu îţi va ajuta şi vei ajunge călugăr, să nu aduni bogăţie şi ca de foc să te temi a aduna bani, căci banii şi bogăţia despart pe om de Dumnezeu”.

Mă duceam uneori la un alt bătrân din mănăstire, foarte sărac şi smerit, anume Cosma. El nu avea nici pat în chilie, ci numai o sobă veche şi aceea crăpată şi afumată de fumul care ieşea printre crăpături. îl întrebam: “Părinte Cosma, de ce nu repari soba şi de ce nu ai pat în chilie?”. Iar bătrânul îmi zicea: “Ascultă, frate, ce-mi mai trebuie mie pat? Iată am aici vatra aceasta şi pe ea îmi pun cojocul – că numai atât avea spre a se înveli noaptea – şi îmi ajunge, căci ca mâine mă duc în groapă. Ce îmi mai trebuie sobă bună şi pat în chilie?”.

Mă minunam de sărăcia lui, căci avea o rasă foarte veche şi o camilafcă ruptă şi cârpită în multe locuri şi îi ziceam: “Părinte Cosma, de ce nu spui părintelui stareţ să-ţi facă o rasă şi o camilafcă nouă?”. Iar el îmi răspundea: “Măi nepoate, ce-i mai trebuie la un putregai de om să-i faci haine noi? Eu cred că mai ţin acestea cât voi trăi. Şi dacă eu sunt vechi, lasă să fie şi hainele vechi, căci toate în lumea aceasta se învechesc şi pier”. Avea barba albă până la brâu, umbla încălţat cu opinci şi se încingea cu o funie peste cojoc’când mergea la ascultare. Numai la biserică îşi lua rasa’lui veche şi camilafcă cea cârpită. Mai avea un fes pe care îl purta – după cum mi-a spus – de 25 de ani. S-a dus la Domnul în vârstă de 89 de ani şi a rămas pentru noi pildă de adevărat călugăr sărac şi smerit.

Cu aceasta închei şi mă rog ca mila Domnului şi a Maicii Domnului să fie cu sufletele care au iubit pe Dumnezeu din toată inima şi, pentru Hristos, s-au nevoit pe pământ în sărăcie şi smerenie până la moarte. Iar noi, păcătoşii, suntem datori să privim la înaintaşii noştri şi să le urmăm credinţa, de vreme ce – după Sfântul Ioan Scărarul – “monahul neagonisitor este stăpân peste lume”. AMIN!

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here