Despre sănătate și boală în creștinism (I)

sănătate și boalăDespre sănătate și boală  se vorbește foarte mult in lumea de astăzi, din multe puncte de vedere. Din punct de vedere creștin, sănătatea este privită ca un dar de la Dumnezeu. Exista datoria mântuitoare cu privire la cercetarea, sprijinirea și îngrijirea bolnavilor.

Un bun creștin este acela care este conștient și mulțumitor lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care i le-a oferit, acestea fiind roditoare doar în măsura în care omul le va valorifica din punct de vedere spiritual.

Se vorbeste despre sănătate și boală ca despre concepte aflate in antiteza.

Sănătatea este definită ca „stare a unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. Omul sănătos este cel care se bucură de sănătate deplină și care nu suferă de nicio boală”. Starea de sănătate era starea primordială a omului, creștinismul privind în ansamblu sănătatea trupului, a sufletului și împreună-lucrarea dintre suflet și trup.

Sănătatea privită ca un ideal, dar şi ca o cerinţă fundamentală a vieţii este o problemă ce preocupă fiecare individ dar şi societatea în ansamblu, la realizarea ei concurând o multitudine de factori: tehnici, economici, sociali, culturali, ecologici, spirituali etc.

Hipocrat, părintele medicinei europene (secolul V î.Hr.) vorbea despre sănătate ca despre „o stare de echilibru între corp, minte şi mediu”, definiţia dată de el fiind foarte apropiată şi uneori chiar mai completă decât multe dintre cele enunţate de autori moderni. Spre exemplu „absenţa bolii, lipsa confortului şi invalidităţii” (Beisser-1979); „stare completă de bine, confort şi fericire care presupune pe lângă factorii biologici şi intervenţia sau mai bine zis satisfacerea unor factori emoţionali afectivi” (Prinee-1970); absenţa bolii sau a infirmităţii, o conditie în care toate funcţiile corpului si minţii sunt normal active.

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri. O persoană de conducere cu structură atletică va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale şi a unei condiţii fizice bune.

“Sănătatea ca  absenţa a bolii”

Un medic va considera sănătatea ca fiind absenţa bolii. Un psiholog va argumenta că sănătatea include capacitatea de soluţionare a problemelor emoţionale şi a traumelor. Totuşi, majoritatea specialiştilor privesc aceste definiţii, cât şi altele referitoare la sănătate ca fiind incomplete. În conformitate cu aceşti specialişti, prevenţia şi tratamentul problemelor de sănătate necesită o definiţie apropiată conceptului de sănătate.

Specialiștii consideră că sănătatea are câteva dimensiuni – emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală. Fiecare dintre acestea contribuie la condiţia de bunăstare a unei persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste dimensiuni şi să se orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci de asemenea să se bucure de viaţă pe de-a-ntregul.

În anul 1967, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că sănătatea este o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu în principal absenţa bolii sau a unei infirmităţi. Sănătatea este considerată acel proces în care toate aspectele din viaţa unei persoane lucrează laolaltă, într-un mod integrat. Nici un aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat.

Organismul, mintea, spiritul, familia, comunitatea, ţara, locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate interrelaţionate. Modul prin care aceste aspecte se interacţionează contribuie la îmbogăţirea vieţii unei persoane. Acest fapt ajută la determinarea caracterului de unicitate al persoanei, cât şi a sănătăţii acesteia. Așadar, sănătatea include mai mult decât funcţionarea fără piedici a organismului. De asemenea, implică relaţiile mental–emoţionale, intelectuale şi sociale cât şi valorile spirituale.

Sănătatea spirituală

O altă dimensiune a sănătăţii este sănătatea spirituală, acel sentiment, trăire, după care comportamentul şi valorile fundamentale ale unei persoane sunt în armonie cu perceptele religioase, care conduc la comuniunea persoanei umane cu Dumnezeu. Anumiţi specialişti în sănătate susţin că forţele spirituale afectează şi sunt afectate de sănătatea pe ansamblu.

Sănătatea spirituală poate include sentimentul de veneraţie, profunda credinţă religioasă sau sentimentul de pace lăuntrică referitor la viaţa cuiva. Aceasta se dezvoltă prin efortul de dezvoltare a semnificaţiei relaţiei cu Dumnezeu şi cu viaţa însăşi. Numeroase studii au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata scăzută de boli cronice şi a mortalităţii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor religioase, afirmând că religia descurajează conduitele ce pot conduce la probleme severe de sănătate. Alte persoane au declarat că afilierea religioasă poate contribui în mod direct asupra stării de sănătate şi a bunei dispoziţii în general.

Boala e in stransa legatura cu suferinta

În istoria științelor medicale boala a primit diferite definiții, dar este unanim acceptat că este foarte greu de definit boala. În cărțile de medicină există la fiecare boală o rubrică de „etiologie” sau „etiopatogenie”; se încearcă și exprimă cauza sau cauzele probabile ale fiecărei maladii. Cu mici excepții, nu se poate vorbi de o relație absolută, deoarece, expuși acelorași condiții, unii fac boala, alții nu. Oricine a practicat medicina mulți ani a putut observa evoluția „de neînțeles” a multor cazuri: bolnavi la care boala apare din senin. Sunt oameni care nu se îmbolnăvesc, în ciuda expunerii la diferiți factori patogeni. Unii grav bolnavi  se vindecă, bolnavi ușor cu evoluție letală; bolnavi cu numeroase recăderi în ciuda vindecării anterioare, sau nenumărate forme de debut, de evoluție, complicații, aspecte clinice, în ciuda faptului că boala este aceeași.

Daniel Vernet ne aduce aminte că în fața bolii sunt întotdeauna prezente trei persoane: bolnavul, medicul și Dumnezeu. Bolnavul și medicul nu vor putea înțelege niciodată deplin ceea ce Creatorul cunoaște dintotdeauna despre fiecare. Așadar, teologia caută cauza bolilor în relațiile ființelor create cu Creatorul. Din III Petru 1, 2: „Iubitule (Gaiu), mă rog să ai spor în toate și să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul” înțelegem că sănătatea este indisolubil legată de mergerea bună a sufletului.

Boala şi suferinţa nu sunt de natura divina

Boala şi suferinţa sunt realităţi care marchează existenţa noastră pământească, dar nu îşi au originea în Dumnezeu. Înţelepciunea lui Solomon ne vorbeşte despre moarte, cu care se încheie şi boala şi suferinţa: „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pierirea celor vii. El a zidit toate lucrurile spre viaţă şi făpturile lumii sfăcute spre a fi izbăvite; întru ele nu este sămânţă de pierire”. Sfântul Vasile cel Mare afirmă că „Dumnezeu, care a făcut trupul, n-a făcut şi boala, tot astfel cum El, deşi a făcut sufletul, n-a făcut nicidecum şi păcatul”.

Acestă realitate a bolii, a stricăciunii, nu au apărut decât după căderea omului în păcat; înainte de cădere „trupul omului nu era supus stricăciunii; ca o statuie care se scoate din cuptor şi care luceşte cu cea mai vie strălucire. Trupul nu cunoştea nici una din aceste infirmităţi pe care le vedem astăzi”.

Nemurirea – sănătatea absoluta

Prin harul suflat de Dumnezeu asupra trupului făcut din pământ, omul putea să păstreze nestricăciunea. „Sf. Atanasie spune despre om că trăia o viaţă nemuritoare ca unul care „poseda darurile lui Dumnezeu şi puterea proprie care-i vine de la Cuvântul Tatălui” şi puteau „să scape acestei condiţii a naturii lor”; că „datorită Cuvântului care era cu ei, stricăciunea naturii nu s-ar fi apropiat de ei”. Însă, omul înzestrat cu voinţă liberă alege să se depărteze de Dumnezeu prin neascultare, pierde comuniunea cu Dumnezeu, care Îi era izvor de viaţă, de sănătate, iar boala şi moartea pun stăpânire pe om. Sufletul a fost cel dintâi afectat, dar suferinţa lui a fost transmisă şi trupului. Astfel păcatul strămoşesc poate fi considerat a fi originea primară a bolii.

Mihai P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here