Despre rugăciunea de iertăciune

0
222

downloadDupă ce vei săvârşi de rânduit şi canonisirea, atunci citeşti celui ce se pocăieşte rugăciunea de iertăciune sau pe aceia obişnuită: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Păstorule şi Mielule, Cel ce ridici păcatele lumii. Care ai iertat datoria celor doi datornici şi păcătoasei i-ai dăruit iertarea păcatelor ei, însuţi Stăpâne, slăbeşte, lasă, iartă păcatele, fărădelegile, greşalele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcare de poruncă şi prin neascultare, care s-au făcut de robul Tău acesta (cutare). Şi în orice chip, ca un om purtând trup şi vieţuind în lume, a fost înşelat de diavolul: sau în cuvânt, sau în faptă, sau cu ştiinţă sau cu neştiinţă; sau cuvântul preotului a călcat, sau sub blestemul preoţesc este, sau sub blestemul său a căzut, sau jurământului s-a supus, îsuţi, ca un bun Stăpân care nu ţii minte răul, binevoieşte să se dezlege robul tău acesta prin cuvânt, iertându-i lui şi blestemul şi jurământul, după mare mila Ta. Aşa, Stăpâne, iubitorule de oameni, Doamne, auzi-mă pe mine, care mă rog bunătăţii Tale, pentru robul tău acesta, şi treci cu vederea, ca un milostiv, toate păcatele lui. Izbăveşte-l pe el de chinurile cele veşnice. Că Tu ai zis, Stăpâne: „oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi îh cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”. Că Tu Singur eşti fără de păcat şi Ţie mărire înălţăm, împreună şi Părintelui Tău Celui fără de început şi preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin”. Sau pe aceasta, mai scurtă, punând şi mâna pe capul celui ce se pocăieşte:

“Doamne îisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce lui Petru şi desfrânatei, prin lacrimi le-ai dăruit iertarea păcatelor şi pe vameşul care şi-a recunoscut greşelile sale l-ai îndreptat, primeşte mărturisirea robului Tău (cutare) şi orice a greşit, cu cuvântul sau cu fapta sau cu cugetul, întru ştiinţă şi întru neştiinţă, cu voie sau fără de voie, însuţi, ca un bun şi iubitor de oameni, iartă-i lui! Că numai Tu ai puterea de a ierta păcatele. Că Dumnezeu al milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Tie mărire înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, în vecii vecilor Amin”.
Şi astfel faci cerere pentru mila şi iertarea păcatelor celui ce se pocăieşte.
Apoi, întorcându-te către cel ce se pocăieşte, pui mâna ta pe capul său şi grăieşti acest cuvânt hotărâtor, pe care cei mai mulţi şi mai ales Gavriil al Filadelfiei, în cartea sa despre Taine şi Hrisant al Ierusalimului, în cartea cea despre Spovedanie, îl socotesc a fi chipul Tainei pocăinţei: „Darul Preasfântului Duh, prin mine nevrednicul, te dezleagă şi te iartă”.

Cum că duhovnicul trebuie să-şi pună mâna pe cei ce se pocăiesc

Şi ia bine aminte, duhovnice, să pui totdeauna mâna ta pe capul celui ce se pocăieşte, fiindcă dumnezeieştile canoane socotesc că această punere a mânii ţine de alcătuirea Tainei, precum canonul 8 al celui dintâi sinod, prin punerea mâinilor a primit pe novaţienii care se întorceau (la dreapta credinţă), canonul 66 al sinodului din Cartagina, prin punerea mâinilor a primit pe donatiştii reveniţi şi, îndeosebi, canonul 49 al aceluiaşi sinod, prin punerea mâinilor voieşte să se primească păcătoşii care se pocăiesc. Fiindcă, prin punerea mâinilor, se dă Duhul Sfânt, măcar că acum cei mai mulţi duhovnici nu o fac, din neştiinţă sau din lipsă de învăţătură.

Carte foarte folositoare de suflet, Sf. Nicodim Aghioritul

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here