Despre Rai şi iad

0
462

iasi_2De când Domnul Hristos a venit în această lume pământească şi a întemeiat Biserica Sa, aceasta a devenit cel mai înalt şi cel mai de seamă observator. Din ea se văd întru Hristos toate lumile, şi cele de sus, şi cele de jos, se vede şi Raiul şi iadul. Şi încă mai presus de acestea, incomparabil mai presus de acestea. Căci Domnul, coborând din Ceruri pe pământ, a unit lumea cerească cu lumea pământească. A făcut o singură lume din două lumi. A coborât pe pământ ca să-1 ridice pe om la Ceruri. Pentru aceasta a venit Domnul în această lume. A venit ca să ne arate ce este pământul şi ce este Cerul; ce este Raiul şi ce este iadul. De la El şi din Sfânta Sa Evanghelie noi ne cunoaştem destinul. Fiecare om îşi cunoaşte calea, o cunoaşte până la sfârşit: de la început până la sfârşit, de la mormânt până la înviere, de la înviere până la Infricoşătoarea Judecată şi de la înfricoşătoarea Judecată prin toată veşnicia. Nu mai există taine nedezlegate şi înfricoşătoare.

Iată, în pilda Sa de astăzi despre bogat şi despre săracul Lazăr (Luca 16, 19-31),  Domnul a descoperit tot această mare taină, a rostit această Veste Bună pentru toţi. Dar tu ai putea spune că aceasta este doar o istorioară. Nu, iată, fiecare creştin este martorul acestora. Fiecare creştin în această lume trăieşte având în vedere că în cealaltă lume îl aşteaptă Raiul şi iadul. O a treia cale nu există. Şi fiecare Sfânt încă de când era pe pământ, a ajuns la o anumită măsură a acestor lumi cereşti şi era în ele, nădăjduind în ele după mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Iată-l pe marele şi slăvitul Apostol Pavel. Ce s-a întâmplat cu el? El a văzut şi a trecut prin toate lumile de sus. Luaţi aminte, scrie el creştinilor corinteni, cunosc un om în Hristos, care a fost răpit până la al treilea Cer (2 Corinteni 12, 2). Acesta a fost el. Fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu. Şi acelaşi om a fost răpit în Rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască (2 Corinteni 12,3-4). Ce a văzut el acolo? Ceea ce a văzut acolo, a făcut cunoscut tuturor corintenilor că aceasta nu se poate descrie. Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 2, 9).

Şi ce să spunem despre marele şi slăvitul Ioan Teologul, care a scris Apocalipsa şi ne-a adus la cunoştinţă taine minunate, a cuprins toată istoria pământului,  toate evenimentele importante, toţi creatorii de seamă ai istoriei. Cine este cel mai important Creator? Ce a văzut Sfântul Ioan Teologul pe insula Patmos, atunci când Domnul l-a învrednici să fie în Duh, după cum ne spune (Apocalipsa 1, l-l0)-A văzut întreaga istorie a omenirii şi cum că, pe de o parte, Dumnezeu este Creatorul de seamă al ei, iar pe de altă parte, diavolul, iar omul – în centru. Omul cu voia sa liberă a optat fie pentru Dumnezeu, fie pentru diavol. Sau pentru Dumnezeu sau pentru diavol . Oamenii care îi slujesc Domnului Hristos în această lume, îi slujesc prin Evanghelie, prin bine, prin dragoste. Iată, aceşti oameni poartă, la urma urmelor, biruinţa, după cum spune Sfântul Ioan. Şi cei care slujesc răului, care slujesc păcatului, care slujesc răului şi răutăţii şi născocitorului răului, diavolul, se duc în iad.

Raiul şi iadul. Iată două lumi finale, lumi în care orice fiinţă omenească de pe pământ se duce. Toată istoria omenească se încheie cu acestea. Aceasta este viziunea Sfântului Ioan Teologul. Slăvitul Ucenic pe care Domnul Hristos l-a iubit în chip deosebit (Ioan 13, 23; 21, 20), a fost învrednicit de această mare slavă, ca lui să i se descopere taina finală, ultimă, din lumea pământească şi din lumile care sunt deasupra pământului. Şi dacă veţi merge de la un Sfânt la altul, de la ei toti auziţi acelaşi adevăr, adevărul lui Hristos despre Rai şi despre iad. Amintiţi-vă de Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos, care de asemenea a fost înălţat până la al treilea Cer şi la celelalte Ceruri Şi a văzut întregul Rai, toată frumuseţea acelei lumi, frumuseţea care nu se poate descrie sau exprima un fel de cuvinte.

În zilele noastre, un om care a fost, asemeni Sfântului Pavel, ridicat la Ceruri, şi a văzut întreaga lume de sus, mai cu seamă Raiul şi toate lăcaşurile lui, Sfântul Serafim din Sarov, care a trecut la cele veşnice în anul 1833, acum aproximativ o sută de ani. A fost contemporanul nostru. Amintiţi-vă din viaţa omentul când ucenicul său l-a rugat îndelung şi stăruitor tor să-i descopere: Ce a fost în acea lume şi ce ştie despre acea lume? El i-a răspuns: „Copilul meu, m-am rugat Domnului să-mi descopere ce înseamnă minunatele Sale cuvinte din Evanghelie, pe care El le-a rostit la Cina cea de Taină Sfinţilor Săi Ucenici: Multe locaşuri sunt în casa Tatălui meu (Ioan 14, 2). Cum sunt aceste locaşuri? Ce sunt acestea? Şi Domnul, într-o bună zi, m-a învrednicit să fiu înălţat în aceste lumi. Ceea ce eu însumi am văzut acolo, aceste frumuseţi, această fericire, este ceva într-atât de negrăit, cu neputinţă de descris, încât îi dau dreptate Sfântului Apostol Pavel atunci când spune că despre aceasta nu se poate vorbi. Dacă mi s-ar cere să-mi petrec tot timpul în această chilie, mii de ani şi ani, şi ca viermii să mă roadă neîncetat, zi şi noapte să mă mănânce viermii, aş primi aceasta, numai să mă învrednicească Domnul de împărăţia Cerurilor, să mă învrednicească de Rai. Ce fel de desfătare este aceasta, ce fel de frumuseţe este aceasta!”.

Şi această desfătare, această frumuseţe, iată, a văzut-o şi bogatul nefericit din pilda Mântuitorului de astăzi (Luca 16,19-31), care, atunci când s-a pomenit în cealaltă lume, s-a pomenit în iad. Ce şi-a dorit? L-a văzut pe Lazăr săracul în Rai, cândva plin de bube înaintea uşilor casei sale celei bogate, iar acum in sânul Sfântului şi Dreptului Părinte Avraam – Şi ce l-a rugat? L-a rugat pe Părintele Avraam să-l trimită pe Lazăr să-şi ude vârful degetului său în apă şi să-i răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie,  a spus el (Luca 16, 24). Vârful degetului său…

Bogatul s-a trezit în iad. De ce? Făpturile omeneşti: el în iad, iar Lazăr cel plin de bube în Rai. Ce s-a întâmplat atunci când au plecat de pe pământ unul după altul? Se spune în pilda de astăzi: Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22). Ce însoţire minunată! Îngerii au luat sufletul bubosului şi bolnavului Lazăr, căruia îi fuseseră prieteni. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Iar el s-a trezit în iad (Luca 16, 22-23). De ce? Ce a făcut bogatul în această lume? Nimic altceva decât că s-a desfătat. Se spune în pilda de astăzi că se îmbrăca în haine moi şi a trăit domneşte, veselindu-se în toate zilele sale (Luca 16,19). Nu a fost nici ucigaş, nici desfrânat, nici criminal, doar că a trăit domneşte şi s-a veselit. Nu a simţit, nu a putut simţi că această viaţă este cu adevărat darul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte viaţă omului în această lume ca prin ea să dobândească Viaţa veşnică, să dobândească împărăţia Cerurilor. Şi bogatul a trăit, iată, în mod uşuratic, a trăit pentru mâncare şi îmbrăcăminte. Şi în cealaltă lume s-a trezit în iad.

Iar Lazăr, ce fel de virtuţi a avut în acea lume, încât s-a trezit în Raiul cel strălucit? Mântuitorul ne face o prezentare a vieţii sale foarte pe scurt. Zăcea înaintea porţilor bogatului, câinii în jurul el plin de bube, rănit. în tăcere a îndurat are viaţa sa mucenicească. Nu a protestat împotriva bogatului, nici nu a cârtit împotriva lui Dumnezeu,  ci şi-a dus viaţa pe pământ cu smerenie şi cu blândeţe. Iată, s-a trezit în Rai. Aceasta înseamnă pentru Dumnezeu smerenia. Iată, pentru sufletul său a fost răsplătit cu fericirea veşnică.

Pilda Mântuitorului, întreaga Evanghelie mântuitoare, ne întreabă pe fiecare dintre noi: Alături

de cine suntem? Eu, tu, fiecare dintre noi? Să ne privim viaţa! Să luăm aminte la vieţuirea noastră! Ne aflăm cu duhul asemenea bogatului nechibzuit, sau a răbdătorului şi smeritului Lazăr? Pământul este atelierul binelui şi al răului. Pământul este răsadniţa binelui şi răului. Şi omul ca un răsad pleacă din această lume în cealaltă, sau în Rai, sau în iad. Totul depinde de libera noastră voinţă. Bogatul, dacă voia, putea să dăruiască din averea sa săracilor, să fie milostiv, să fie un om nobil. Dar nu a vrut-o. În această lume, noi permanent lucrăm fie pentru Raiul nostru, fie pentru iadul nostru, şi eu, şi tu. Tot ceea ce s-a zidit în mine după Evanghelie şi tot ceea ce eu lucrez după poruncile mântuitoare, toate acestea sunt spre mântuirea mea, toate mă înalţă către Rai. Dar ceea ce eu lucrez după voia mea liberă din răutate şi de la cel rău, tot ceea ce risipesc din sufletul meu în păcat, în invidie, în ranchiună, în răutate, în mânie, în duşmănie, în patimă, iată, toate acestea îmi pregătesc iadul. Şi eu, ca şi creştin, trebuie să mă cercetez pe mine însumi, să mă întreb. în fiece zi, în fiece noapte eu pot pleca din această lume în cea de dincolo. Nici eu şi nici tu nu ne putem opri, şi într-o zi va trebui să debarcăm pe ţărmul acelei lumi. Va trebui să debarcăm, părăsind barca, părăsind corabia trupului nostru, şi cu sufletul să intrăm în acea lume. Aceasta va fi cu siguranţă cel mai important eveniment din viaţa noastră, atunci când sufletul va ieşi din trup şi  va merge în lumea de dincolo. Iar acolo îl aşteaptă Raiul sau iadul. A treia cale nu există. Omule, ia aminte! Pe pământ eşti în permanenţă fiinţă cerească şi pământească. Tu permanent trăieşti în ambele lumi. Pe pământ eşti fie în preajma lui Dumnezeu, fie a diavolului. A treia cale nu există, pe pământ eşti fie în preajma binelui, fie a răului. A treia cale nu există. Şi de aceea, dincolo există pentru fiecare dintre noi două lumi, Raiul şi iadul. Domnul a venit în această lume ca fiecare făptură omenească să se pregătească pentru Rai şi pentru a-i dărui toate mijloacele, cu ajutorul cărora el să poată zidi întru sine fiinţa desăvârşită. Aceasta este Evanghelia, acestea sunt Sfintele Taine, sfintele virtuţi. Domnul a adus tot ceea ce îi este necesar omului, pentru ca el să poată dobândi Raiul încă din această lume. Toate acestea Domnul le-a dăruit şi le-a lăsat Bisericii Sale. Toate aceste mijloace dumnezeieşti le-a pus la îndemâna fiecăruia dintre noi. Nu le-a dăruit numai omului bogat sau omului învăţat, ci şi celui simplu. Toată această masă îmbelşugată este aşternută în această lume pentru fiecare făptură omenească. Bogata şi preabogata masă a Bisericii lui Hristos. Acolo, la acea masă îmbelşugată, hrana cea nemuritoare, leacul pentru toate păcatele este Sfânta împărtăşanie, Domnul Hristos însuşi. Către aceasta, către Sfânta împărtăşanie, conduc celelalte Sfinte Taine şi virtuţi sfinte. Şi Sfântul Botez, şi sfânta Credinţă, şi sfânta dragoste, şi sfânta Rugăciune, şi tot ceea ce este exprimat şi rostit în Sfânta Evanghelie ca poruncă a  Domnului. Şi eu şi tu putem în această lume să cădem de multe ori în multe păcate, în multe patimi, dar să fim conştienţi că aceste căderi, oricum ar fi, nu sunt căderi încheiate, numai de vei voi să faci un singur lucru. Ce să faci? Să te pocăieşti. Nimic mai uşor. Mântuitorul a lucrat mântuirea noastră într-un chip atât de lesnicios, încât mai lesne nu se poate închipui. Nimeni nu a putut să dăruiască oamenilor o mântuire mai uşoară decât aceasta pe care a dăruit-o Domnul. Dacă totul în tine se împuţinează, dacă sub influenta păcatelor şi a smintelilor, a ispitelor, slăbesc întru tine toate virtuţile: şi dragostea, şi postul, şi rugăciunea, şi milostenia, şi mila, şi bunătatea, şi smerenia, şi blândeţea, şi îngăduinţa, dacă toate acestea se împuţinează şi sunt pe cale de a se pierde, aminteşte-ţi de tâlharul de pe cruce. Aminteşte-ţi numai de un singur leac sigur, iar acesta este pocăinţa. Strigă ca şi tâlharul: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta (Luca 23, 42). Şi o asemenea pocăinţă va face minune în sufletul tău. Cu adevărat vei intra atunci împreună cu tâlharul în Rai, în împărăţia Cerurilor, a minunatului Domn Iisus Hristos.

Pilda bogatului ne este reamintită nouă tuturor şi amintirea ei ne pune înainte taina tuturor lumilor, pentru ca noi, creştinii, să cunoaştem calea noastră în această lume şi cele de apoi. După venirea Domnului Hristos, după Sfânta Sa Evanghelie, oamenii nu mai pot spune: „Nu ştim ce ne aşteaptă în cealaltă lume şi ce este în acele lumi”. Avem totul, depinde numai de noi, de libera noastră voinţă, dacă vom pleca din această lume în Rai sau în iad. Dacă vom sluji Domnului Hristos şi vom fi ai Lui în această lume negreşit El ne va duce în împărăţia Sa cea Cerească,  aşa cum i-a călăuzit şi-i călăuzeşte pe toţi ucenicii Săi, pe toţi care îi slujesc după libera lor voinţă, care cred în El şi îl urmează. El nu cere nimic de la noi decât ca de bunăvoie să supunem voia noastră liberă sfintei şi dumnezeieştii Sale voinţe, ca El să o îndrepte şi să o călăuzească. Atunci ne este asigurată calea de pe pământ în împărăţia Cerurilor. Amin.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here