O măicuță care mai vine pe la mine mi-a zis odată: „Cuvioase, cunosc o măicuță, care de trei ani nu poate spovedi o patimă, un păcat, ce nu-i venit din voia ei, ci pe o altă cale. Ea nu se poate spovedi, nici nu mai are încredere în duhovnic, iar la alți duhovnici nu are voie să se ducă!” M-a întrebat ce poate să facă pentru a o ajuta și atunci m-am gândit și i-am răspuns: „Un duhovnic adevărat nu trebuie să fie niciodată zgârcit, dar dacă se dovedește astfel, atunci acela orice este, numai duhovnic adevărat nu este.” Cea mai mare patimă drăcească, patimă de la diavol venită, este când cineva aude că altcineva a căpătat mântuirea și poartă invidie pentru aceasta!
Maica aceea, ca să se poată să se descarce de păcatele ce le-a adunat, trebuie să se ducă la un alt duhovnic, chiar dacă nu i se va da voie să facă acest lucru; căci se știe că dacă cineva este oprit să se ducă la alt duhovnic (la duhovnicul către care îl îndreaptă inima), păcatele vor cădea în spinarea celui ce l-a oprit.
Am grăit eu cândva despre niște duhovnici: „Fraților, așa să știți, dacă făcea Iisus Hristos ceea ce fac duhovnicii în ziua de astăzi, atunci nu se mai putea mântui niciun om!” Știu că poate câțiva din cei ce mă ascultau atunci spunând acestea s-au supărat, dar n-am ce le face, căci știam că eu am spus numai adevărul. Să știți că un suflet trebuie să se ducă ca să se mărturisească numai acolo unde-l îndeamnă, unde îl cheamă inima.
Eu am avut cândva un duhovnic extraordinar, un părinte ce stătuse mult în timp în pustie împreună cu Sfântul Părinte Cleopa. Duhovnicul meu era un Părinte foarte sporit; căci, dacă plângeam eu sub epitrahil, pentru păcatele mele, atunci și el plângea. Iată, fraților, câtă deosebire între un fals duhovnic, între un duhovnic ce nu mai are răbdare la spovedit, care scrâșnește din dinți când îi spui păcatele ce le ai, și acest mare duhovnic de nimeni știut.
Fraților, așa să știți: cea mai mare valoare o are mărturisirea cea adevărată.
„Lupta pentru smerenie și pocăință” – Părintele Proclu Nicău
Jurnal Spiritual
