Despre Liturghia Sfântului Iacob și Liturghiile de tip sirian

0
770

liturghiaLiturghiile existente astăzi în Bisericile răsăritene derivă din cele două Liturghii de origine apostolică: cea a Sfântului Iacob (care a dat naștere Liturghiilor de tip sirian) și cea a Sfântului Marcu (care a dat naștere Liturghiilor de tip egiptean), după cum menționează părintele profesor dr. Ene Braniște în Liturgica Specială.

Liturghia Sfântului Iacob cel Tânăr (fratele Domnului și primul episcop al Ierusalimului) a fost alcătuită la Ierusalim, iar apoi a trecut la Antiohia, unde a înlocuit Liturghia Clementină (descrisă în Constituțiile Apostolice) și a devenit Liturghia întregului Patriarhat al Antiohiei. Informații despre această Liturghie găsim în Cateheza a V-a Mistagogică a Sfântului Chiril al Ierusalimului, în Catehezele baptismale ale lui Teodor de Mopsuestia, în Omiliile exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur și în documentele Sinodului local de la Laodiceea. Această Liturghie a fost cea mai răspândită dintre Liturghiile vechi, oficiindu-se încă din secolul al IV-lea în două limbi: greacă (la orașe) și siriacă (la sate).

Rânduiala acestei Litughii include o formulă doxologică în cinstea Sfintei Treimi, cădiri, cântarea „Sfinte Dumnezeule”, citirea Apostolului și a Evangheliei, Heruvicul „Să tacă tot trupul” (folosit în cultul nostru la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sâmbăta Patimilor) și rostirea Simbolului de credință. De asemenea, în această Liturghie se regăsesc ritualul sărutării păcii, rugăciunea punerii-înainte a Darurilor și rânduiala anaforalei liturgice, care e similară cu rânduiala Sfintei Jerfe din Liturghia bizantină a Sfântului Vasile cel Mare, urmând apoi rugăciunea domnească. Urmează frângerea Sfântului Trup, plinirea Potirului, turnarea apei calde, împărtășirea clericilor și a credincioșilor, rugăciunea amvonului și o binecuvântare de final, elemente extrem de asemănătoare cu Liturghiile săvârșite azi.

În afară de Liturghiile Sfântului Vasile cel Mare și Sfântului Ioan Gură de Aur mai există și alte Liturghii care derivă din Liturghia Sfântul Iacob și sunt folosite astăzi în diferite Biserici răsăritene, calcedoniene și necalcedoniene.

Sirienii de vest (iacobiți), din fostul patriarhat al Antiohei și cel al Ierusalimului, despărțiți de restul Bisericii după sinodul din Calcedon (451) au păstrat în uzul lor numai versiunea siriacă veche a Liturghiei Sfântului Iacob, pe care o folosesc și astăzi, cu unele caracteristici specifice doctrinei lor (cum ar fi, de exemplu, adaosul „Cel ce Te-ai răstignit pentru noi” din textul Trisaghionului). Liturghia siriacă a Sfântului Iacob se întrebuințează și la sirienii răsăriteni din Malabar (India), precum și la maroniții din Liban, uniți cu Roma (cu unele influențe latine). Este important de menționat faptul că sirienii de vest au păstrat până astăzi 67 de anaforale (rugăciuni ale Sfintei Jertfe), compuse de corifeii lor sau atribuite unor Sfinți Apostoli și Sfinți Părinți. De asemenea, există și o Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite pentru uzul sirienilor iacobiți, cu o formulă de epicleză adresată Mântuitorului Hristos.

Biserica Armeană întrebuințează o singură Sfântă Liturghie, numită a Sfântului Grigorie Luminătorul (Apostolul Armenilor), ce derivă din Liturghia Sfântului Iacob. Specific ritului liturgic armean este folosirea azimei (pâine nedospită), fără a fi o influență catolică, și excluderea apei de la pregătirea Sfintei Împărășanii. Biserica armeană este, de asemenea, singura Biserică orientală care nu folosește anaforale de schimb în formula Liturghiei.

Sirienii răsăriteni sau nestorienii persani din Iran, Curdistan și Malabar (sudul Indiei) și chaldeenii uniți întrebuințează o variantă a vechii Liturghii siriene a Sfântului Iacob, cu unele particularități specifice Bisericilor nestoriene, numită Liturghia Sfinților Apostoli Addai (Tadeu) și Marij (Maris), folosită în limba siriacă veche. De asemenea, nestorienii mai folosesc încă două din vechile anaforale liturgice răsăritene: anaforaua lui Teodor de Mopsuestia (în duminicile dintre ajunul Crăciunului și Florii) și anaforaua lui Nestorie (întrebuințată la cinci sărbători pe an). Caracteristici ale ritului nestorian ar fi frământarea și coacerea de către clerici a pâinii dospite întrebuințate la Liturghie, care alcătuiește o parte a Proscomidiei și lipsa din textul anaforalei a cuvintelor Mântuitorului de la Cina cea de Taină: „Luați, mâncați…”.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here