Despre iertarea păcatelor

0
286

Cel ce a păcătuit împotriva lui Dumnezeu are nevoie de împăcare.

Venirea Domnului nostru Iisus Hristos şi puterea dată Apostolilor Săi de a ierta păcatele dă mărturie despre aceasta (Despre iertarea păcatelor). Dacă iertarea păcatelor nu ar fi fost necesară pentru vindecarea sufletului, atunci nici iertarea păcatelor lumii nu ar fi fost necesară pentru ca Apostolii să fie împuterniciţi cu o asemenea autoritate atunci când au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia.

Credinţa în Hristos şi Botezul ar fi fost suficiente, drept pentru care Dumnezeu Şi-ar fi păstrat pentru Sine puterea de a ierta păcatele.

În schimb, El le-a dat Apostolilor putere nu numai pentru a dezlega (ierta) păcatele, ci şi pentru a le lega; le-a dat putere să lege şi să dezlege: Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 23). Această putere dată lor arată foarte clar faptul că mărturisirea păcatelor a fost un rezultat şi o parte a misiunii apostolice. Dacă Biserica de curând întemeiată a primit această misiune apostolică cu scopul de a o continua, urmează că ea a primit şi dreptul de a lega şi dezlega.

57591_isus20je20uskrsnuouv7

 

 

 

 

 

Puterea de a lega şi dezlega care i s-a dat Bisericii a fost folosită încă din epoca apostolică.

Aceasta este mărturisită de însuşi Apostolul Pavel, care porunceşte corintenilor să înlăture din Biserică pe cel ce a desfrânat cu soţia tatălui său şi să-l dea pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului lisus (I Cor. 5, 5). După modul cum a fost folosită, puterea de a lega şi dezlega a fost dată pentru a păstra sfinţenia Bisericii, ca ea să rămână sfântă şi fără prihană.

Din acest motiv spune Apostolul Pavel că Domnul nostru lisus Hristos a iubit Biserica ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt și ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană (Efes. 5, 26-27).

Această putere îi îngăduie Bisericii să se păstreze sfântă şi fără prihană, să devină adevăratul ferment care dospeşte toată frământătura: Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt (Rom. 11,16).

Dacă Biserica ar fi lipsită de această putere, ea ar fi incapabilă de a-şi împlini misiunea.

De altfel, cum ar fi în stare să se păstreze Sfântă şi fără prihană? Cum i-ar putea ţine pe cei întinaţi departe de adunare, sau cum i-ar putea primi pe cei ce s-au pocăit? Ce fel de conştiinţă ar avea despre starea morală a membrilor ei? Ce dovadă ar avea că Ea dă cele sfinte sfinţilor, sau că nu-i lipseşte de ele pe cei ce deja s-au împăcat cu Dumnezeu prin pocăinţă?

Puterea de a lega şi dezlega este şi va fi puterea care menţine Biserica sfântă şi fără prihană. Iată de ce Biserica nu a încetat să-şi exercite această mare autoritate încă din timpurile apostolice.

Cei ce se îngrijesc de mântuirea sufletelor sunt obligaţi să alerge la Biserică ca la singura bolniţă, altfel nu va fi nici o mântuire. Domnul a luat asupra Sa toată povara şi neputinţa pentru a le da oamenilor odihnă. Biserica, prin continuarea lucrării lui Hristos, îi cheamă pe cei împovăraţi cu păcate pentru a le da odihnă. Cum s-ar odihni cei căzuţi în păcate dacă Biserica n-ar avea puterea să lege şi să dezlege? Cum s-ar putea odihni popoarele dacă Apostolii n-ar avea putere de a ierta păcatele? Cum s-ar putea continua misiunea apostolică dacă Biserica n-ar fi moştenit acest dar apostolic? Numai Biserica este capabilă să-i uşureze pe cei împovăraţi de greutatea păcatelor.

Chiril al Alexandriei, interpretând versetul 23 din capitolul 20 al Evangheliei Sfântului Ioan (Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi ţinute şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi), spune: „Purtătorii de Duh iartă păcatele sau le ţin, după înţelegerea mea, în două moduri.

Şi anume, ei îi cheamă la botez pe cei ce au fost probaţi în credinţă şi în viaţa evlavioasă, iar altora nu le îngăduie să se apropie de tainele Bisericii pentru a primi har, ca unii care nu s-au învrednicit de acesta. Sau, altfel spus, îi pedepsesc pe acei fii ai Bisericii care păcătuiesc, în vreme ce pe cei care se pocăiesc îi iartă, precum Pavel 1-a izgonit pe cel desfrânat din Corint spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască, dar l-a reprimit în obşte, ca nu cumva să se piardă din pricina unei dureri prea mari, precum spune în Epistolă (II Cor. 2, 6-7) “34.

Atât înalta misiune a Bisericii cât şi natura sa dumnezeiască îi obligă pe membrii ei să o păstreze sfântă şi fără prihană, fără pată, fără zbârcitură sau ceva de acest fel; astfel încât, ca o mireasă iubită a lui Hristos, curăţită prin sângele lui Hristos, să se prezinte sfântă şi fără prihană; astfel ca, având misiunea de a fermenta întregul aluat, să-şi poată împlini slăvitul ei scop.

Cei împovăraţi cu păcate, care se desfată în ele, care încă se află în comuniune cu Biserica, întinează sfinţenia Bisericii şi se fac piedică în calea slăvitei sale misiuni. Este de trebuinţă ca membrii Bisericii să fie sfinţi şi fără prihană. Aşa mărturiseşte şi Sfântul Pavel: Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţişi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin lisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale (Efes. 1,4-5).

Creştinii nepocăiţi care păcătuiesc din neştiinţă trebuie să-şi dea seama că prin păcatele lor ei îşi adună loruşi o mare osândă şi că răscumpărarea pentru osândire va fi întreită, deoarece 1) au nesocotit poruncile călcând în picioare Legea lui Dumnezeu, făcându-se astfel robi ai păcatului, 2) şi-au adăugat pete, zbârcituri şi au necinstit Biserica, şi 3) au zădărnicit lucrarea Bisericii, întinând-o prin împotrivirea conştientă la misiunea ei.

Iată motivul pentru care Dumnezeiescul Gură de Aur spunea: „Dacă noi am fi cu adevărat creştini, idolatrii ar fi venit la Hristos”. De aceea, noi zădărnicim lucrarea Bisericii prin aceea că nu mergem pe calea lui Hristos şi ducem război împotriva ei. De aceea, iubiţilor, să nu mai stăruim în nedreptate, ci să ne schimbăm gândurile şi să ne sfinţim prin iertarea păcatelor, ca să nu ne osândim prin această întreită jignire. Să dăm satisfacţia cuvenită, ca să putem satisface Dreptatea Dumnezeiască, să ne împăcăm cu Dumnezeu.

Despre pocăinţă şi spovedanie, Sfântul Nectarie de Eghina

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here