Despre cuvintele Maicii Domnului- III

0
236
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

70788_maica-domnului5. „Nu mai au vin”. Făcându-se nuntă în Cana alileii, a fost invitat şi Iisus împreună cu Mama Lui şi cu ucenicii Săi. Nu se ştie sigur dacă mirele era Apostolul Natanail, dar prezenţa la nuntă a Maicii Domnului ne mdreptăţeşte să credem că familia mirelui îi era rudenie. Ospăţul nunţii ţinea la iudei o săptămână, oaspeţii fiind în jur de 50 de persoane.

Zilele nunţii nu se terminaseră şi îngrijorare cuprinde pe gazde, fiindcă se isprăvise vinul. Această situaţie era foarte neplăcută şi greu de rezolvat fară ca cineva să observe, umbrindu-se veselia petrecerii şi terminându-se înainte de vreme. Fecioara Maria, plină de simţire, observa grija ce-i frământa pe cei ai casei şi, cu inimă plină de dragoste şi milă, se hotărăşte să le vină în ajutor. Ea întrezăreşte ca mijloc de salvare a situaţiei, intervenind ca mijlocitoare către Fiul ei. Maica Domnului nu se foloseşte de încrederea şi bunătatea lui Iisus pentru un avantaj propriu, ci pentru ajutorarea şi salvarea celor ajunşi în impas şi nevoie, manifestându-şi în acelaşi timp şi încrederea în puterea dumnezeiască a Fiului ei, şi îi zice: „Nu mai au vin”. Dar pe Iisus se pare că nu-L preocupă această situaţie şi îi răspunde: „ Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie? “.

Curioase cuvinte şi ciudat răspuns. La o primă auzire, cuvintele acestea s-ar crede că reprezintă o respingere şi o indiferenţă faţă de cererea Mamei Sale, cât şi a gazdelor primejduite de ruşine. Dar la o examinare mai atentă vom vedea că ele au înţeles adânc şi plin de învăţăminte.

Noi ştim că Mântuitorul Iisus Hristos i-a îndemnat pe oameni ca mereu să se roage şi să ceară cele trebuincioase, astfel: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; cel care caută află, şi celui care bate i se deschide ” (Matei 7, 7-11). Şi de data aceasta Iisus, aşa precum a propovăduit, îndeplineşte cererile şi rugăciunile care I se aduc. Cu atât mai mult, El nu respinge această rugăminte pe care o face chiar mama Sa.

Cuvântul „femeie”, cu care i se adresează Iisus Mamei Sale, reprezintă o înaltă cinstire şi consideraţie, la evrei însemnând în timpul acela „Stăpână” sau „Doamnă”. Nici o mamă adevărată nu cere ce nu se cade fiului ei şi nici un fiu vrednic şi ascultător nu-şi respinge sau mâhneşte mama. Tot astfel şi Iisus, plin de dragoste şi bunătate, Se bucură şi voieşte a îndeplini gândui dorinţa mamei Sale. Iar ea, văzând şi simţind încuviinţarea Fiului, îi face cu luare-aminte pe cei ce slujeau la nuntă.

6. „Faceţi orice vă va spune”. Auzim atât de des în Sfânta Evanghelie despre minuni săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi ne punem întrebarea: Ce sunt minunile? Minunile sunt acţiuni ale puterii dumnezeieşti, mai presus de orice ştiinţă şi putere omenească. Cu siguranţă că Maica Domnului cunoştea atotputernicia Fiului său, întrucât mai asistase şi văzuse şi alte minuni pe care le făcuse Iisus, dar pe care noi nu le cunoaştem. Cu toate acestea, nici ea nu ştia în ce chip va înfăptui miracolul de a salva prestigiul familiei ce făcuse nunta, de aceea ea zice celor ce serveau la mese: „Faceţi orice vă va spune “.

Iisus Hristos avea putinţa de a înmulţi infima cantitate de vin, aşa precum a înmulţit pâinea în pustie, ori să trimită pe Apostoli să aducă vin. Dacă ar fi voit, le-ar fi vorbit învăţături dumnezeieşti nuntaşilor, încât aceştia să nu mai simtă nevoia de mâncare şi băutură, însă a voit ca puterea Sa dumnezeiască, manifestată prin minuni, să o facă cunoscută oamenilor. „Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care hau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este…” (Ioan 2, 6-9).

Slujitorii ştiau că vinul se terminase, nici nu se îmbătaseră, chiar ei puseseră apa în vase, iar acum în loc apă gustau vin – apa se transformase în vinul cel mai bun. Acesta este începutul minunilor lui Iisus Hristos,

Pe care ni le relatează Sfintele Evanghelii, minune pe care o înfăptuieşte la rugămintea mamei Sale.

Cunoscând deci aceste cuvinte ale Maicii Domnului, pe care ni le păstrează Sfânta Scriptură, este bine îndreptăţită şi întemeiată cinstirea de care se bucură şi pe care i-o aduce Sfânta Biserică. Căci pe lângă viaţa ei fară urmă de păcat şi alesele sale virtuţi şi fapte bune Fecioara Maria s-a învrednicit de a fi Maica Fiului lui Dumnezeu. Ea a fost împodobită de darurile şi meritele pe care nu le-au avut sfinţii. Ea este mai presus decât îngerii din ceruri, căci s-a făcut locaş slăvit al lui Dumnezeu, fiind acea făptură promisă şi aleasă de Dumnezeu din care să Se nască Cel ce va zdrobi puterea celui rău şi va fi Mântuitorul lumii. Maica Domnului, trup pământesc având, a petrecut viaţă îngerească.

În cinstea Maicii Domnului, Sfânta Biserică i-a închinat rugăciuni şi imne de preamărire, i-a întocmit paraclise şi acatiste de cereri şi mijlociri înaintea Fiului ei. Creştinii, cu adâncă evlavie, îi aduc cântarea îngerească: „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fară de asemănare decât serafimii, care fară stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”.

Să ne rugăm cu osârdie Maicii Domnului, ca să primim ajutorul ei în toate zilele vieţii noastre, să ne sprijine cu milostivire în ceasul sfârşitului, să ne fie caldă ocrotitoare şi mijlocitoare înaintea Fiului ei, în ziua judecăţii noastre. Amin.

Adevăruri trăite; Învăţături folositoare, Arhimandrit Serafim Man

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here