Despre cinstirea sfinţilor

0
784
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

soborul-sfintilor-romani-fresca-de-la-manastirea-petru-voda-720x529

Cultul sfinţilor, în Biserica noastră Ortodoxă, are trei temeiuri importante, pentru care noi le acordăm o cinste deosebită: pentru faptele lor bune, imitarea pildei lor şi chemarea lor în ajutorul nostru, prin rugăciune.

  1. Cinstirea lor pentru faptele bune

Fiecare putem observa că nu toţi cei din jurul nostru merită aceeaşi cinste, ci după faptele lor: fie de cinste sau bune, fie de necinste sau rele, iar cele bune sunt şi folositoare. Dar, pe nimeni, oricum ar fi, n-avem dreptul să-l urâm; îi urâm însă faptele care îl degradează, însă celui bun, suntem datori a-i aprecia faptele bune şi binefăcătoare.

Un scriitor spune: „Când auzi vorbindu-se de cineva rău, nu crede decât un sfert din cele auzite, caci răul, cum merge, tot creşte; iar când auzi vorbindu-se de cineva bine, crede încă trei sferturi, căci el, cum merge, tot scade”. Zicala aceasta se potriveşte foarte bine şi sfinţilor. Pentru că cine poate cunoaşte mulţimea de rugăciuni înălţate de ei, zi şi noapte, cu lacrimi fierbinţi pentru ei şi pentru lume -, nevoinţele lor, precum foamea, setea, frigul sau arşiţa, nedormirea sau plânsurilrile şi suferinţele îndurate pentru dreapta credinţă şi apărarea ei, şi multe altele?

Dacă avem un cunoscut cu purtare corectă şi cinstită în toate, îl apreciem şi îl cinstim. Atunci, pe sfinţi, cum să nu-i cinstim? Ei sunt o comoară aleasă şi de mult preţ a Bisericii, exemple de trăire creştinească, după voia lui Dumnezeu, de dăruire pentru binele semenilor, în mijlocul cărora au trăit, dobândindu-şi astfel cununa cerească a nemuririi.

Ei s-au alăturat cetelor îngereşti, iar de acolo priveghează şi se roagă necontenit pentru noi, fiii Bisericii din această viaţă, ca şi noi să putem ieşi biruitori din lupta tendinţelor rele de tot felul.

Sfinţii ne îndeamnă neîncetat la viaţă cinstită, la stăruinţă pe calea binelui, la iubirea aproapelui, la iertare faţă de cei care ne greşesc, la săvârşirea tuturor faptelor bune, prin care ne facem vrednici de a dobândi fericirea cea veşnică.

Aşa de frumos sună o cântare bisericească: „Doamne, de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine, pe care Te binecuvintează neîncetat îngerii? Ştiutorul inimilor, iartă sufletele noastre!”.

2. Imitarea pildei lor

Cea mai edificatoare lectură religioasă o constituie lecţile Sfinţilor. Citind cu luare aminte Vieţile Sfinţilor, nu știi ce să admiri mai mult.

Mulţi dintre ei te uimesc prin tăria credinţei cu are au suferit felurite chinuri, pe care mintea prigonitorilor, stăpânită de diavol, le-a putut născoci, iar alţii prin vlaţa lor plină de fapte bune, nelăsându-se biruiţi de ce-i lumesc. Sfântul Grigore cel Mare are un cuvânt frumos adresat sfinţilor nevoitori: „Cu toate că nouă ne lipseşte prilejul persecuţiilor, vremea de pace are şi ea martirii ei. Nu ni se mai pune capul sub sabie, dar noi tăiem poftele trupului, cu sabia spirituală”.

La început,toţi creştinii erau numiţi sfinţi, dar, cu timpul, sfinţi s-au numit numai aceia care au depus o jertfa pentru credinţă, fiind numiţi eroii credinţei.

Cuvântul „creştin” înseamnă „adeptul lui Hristos”. Ca sfinţi au fost recunoscuţi în Vechiul Testament drepţii şi proorocii, iar în Noul Testament s-a început cu Apostolii şi urmaşii lor. Sfinţii pe care îi prăznuim după calendarul nostru, provin din toate categoriile sociale: împărat şi sclav, general şi ostaş, filozof şi păstor.

Cele mai importante amvonuri din care s-a propovăduit despre Iisus Hristos, au fost locurile unde se chinuiau creştinii şi unde lumea se aduna, din curiozitate, să le vadă chinurile. Iar când vedeau cu câtă seninătate suportau toate chinurile şi moartea, şi mai ales puterea Duhului Sfânt care lucra în ei, astfel că cele mai groaznice torturi nu le provocau distrugerea fizică, ci de multe ori se întorceau împotriva celor care-i chinuiau, zeci de oameni din asistentă credeau în Mântuitorul strigând: „Şi eu sunt creştin”. „Sângele martirilor şi al creştinilor e sămânţa creştinismului”, spune apologetul Tertulian.

Creştinii se adunau la locurile chinuirii sau la mormintele lor, se rugau şi li se făceau tuturor suferinţe îndurate. Aşa a luat naştere cinstirea sfinţilor. În fiecare biserică, în piciorul Sfintei Mese şi în Antimisul de Pe Sfânta Masă, când se sfinţeşte, se pun Sfinte Moaşte fără de care nu se poate face Sfânta Liturghie – semn că Sfânta Biserică e zidită pe jertfa Mântuitorului și continuă cu a sfinţilor mucenici. Ei, în moarte, vedeau viaţa, iar în viaţa fără credinţă vedeau moartea lor sufletească. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă, printre altele: „Fiţi-mi mie următori, precum şi eu lui Hristos”.

Unii istorici îşi pun întrebarea: Cum Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi alţi domnitori au putut birui, cu o oştire mică şi mai slab înarmată, pe marile oştiri ale turcilor şi mult mai bine înarmate? Şi tot ei răspund: Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul n-au dat numai poruncă: „înaintaţi, înaintaţi”, ca Soliman Paşa, ci au pus mâna pe sabie şi au zis: „Veniţi după mine!”, şi astfel au biruit. Aşa ne îndeamnă şi pe noi sfinţii: „Veniţi după Ei!”.

Sfinţii, ca oameni ai lui Dumnezeu, ne sunt un exemplu viu de Evanghelie trăită.

3. Chemarea lor în ajutorul nostru, prin rugăciune

Atât rugăciunile noastre particulare, cât şi cele obşteşti, se încep şi se încheie cu frumoasele cuvinte: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi”. Amin.

Arhimandrit Serafim Man, Adevăruri trăite, Învăţături folositoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here