Despre apariția și dezvoltarea calendarului creștin

0
321

calendarCalendarul este un sistem de măsurare a timpului, care indică durata și subdiviziunile lui. Termenul provine de la cuvântul latinesc „calendae”, prin care romanii indicau în general prima zi a fiecărei luni, când toți cetățenii erau chemați în adunarea publică din forum, pentru a li se aduce la cunoștință, prin viu grai, lucruri de interes public. Primele calendare au luat naștere din nevoia pe care au simțit-o oamenii de a-și fixa în timp sărbătorile religioase și de a introduce o regularitate periodică în ocupațiile lor din viața zilnică. Ele se întemeiază pe mișcarea astrelor pe bolta cerească și mai ales a Lunii și a Soarelui.

Calendarul de care se servește astăzi lumea creștină, dar și multe dintre popoarele necreștine, este de origine romană. Acesta a fost alcătuit la anul 46 a.Hr., de astronomul alexandrin Sosigene, pe vremea împăratului roman Iulius Cezar (100-44 î.Hr.), pentru care a și fost numit „calendar iulian”. Sosigene, cunoscând durata exactă a anului tropic, a stabilit mai întâi coincidența anului civil cu cel astronomic; apoi a stabilit pentru viitor durata anului calendaristic la 365 de zile. Iar pentru că diferența de 5 ore, 48 de minute și 46 de secunde, cu care durata anului solar (tropic) depășește pe cea a anului civil sau calendaristic, în patru ani face aproape o zi, el a hotărât să se adauge câte o zi în plus la fiecare patru ani.

Denumirile lunilor anului și ale zilelor săptămânii, păstrate în limba noastră, sunt toate de origine latină, aceleași care erau întrebuințate pe vremea romanilor, cu excepția sâmbetei, de proveniență iudaică (sabat), dar venită la noi tot prin filiera latină (sabbatum). În calendarul astfel alcătuit de Sosigene, echinocțiul de primăvară (unul dintre cele două momente din cursul anului când ziua este egală cu noaptea) cădea atunci pe 24 martie, iar începutul anului era socotit la 1 martie, fiind apoi mutat, peste puțin timp, la 1 ianuarie. Dar calendarul iulian neglija o mică diferență de 11 minute și 14 secunde, cu care anul civil era mai lung decât cel astronomic și cu care deci calendarul rămânea în urmă față de acesta în fiecare an. Astfel, în 128 de ani, diferența se ridica la o zi, iar în 384 de ani, la trei zile. Această diferență a început să fie vizibilă mai ales datorită serbării Paștelui, a cărui dată era legată de echinocțiul de primăvară. În felul acesta, echinocțiul de primăvară, pe care Sosigene îl fixase la 24 martie, peste 384 de ani ajunsese să cadă la 21 martie. Părinții Sinodului de la Niceea, care s-au ocupat între altele și de problema uniformizării datei Paștelui, au observat acest lucru și au hotărât ca pe viitor să se considere ca dată a echinocțiului de primăvară ziua de 21 martie, dar fără să ia alte măsuri de prevenire a întârzierii pe viitor.

În secolul al XVI-lea, diferența dintre echinocțiul astronomic de primăvară și cel ipotetic (21 martie al calendarului iulian) ajunsese la 10 zile, ceea ce făcea să se calculeze greșit și luna pascală. Această greșeală a calendarului iulian, semnalată încă din secolele XIII-XIV de către calendariștii apuseni și răsăriteni, a fost îndreptată în Apus prin „Reforma gregoriană” a calendarului, realizată (din inițiativa Sinodului din Trident) sub papa Grigore al XIII-lea, în anul 1582, cu ajutorul astronomului italian Luigi Lilio. S-au suprimat mai întâi cele 10 zile cu care anul civil rămăsese în urma celui astronomic, ziua de 5 octombrie 1582 devenind 15 octombrie. În al doilea rând, s-a hotărât ca dintre anii bisecți seculari (1600, 1700, 1800 etc.) să rămână bisecți numai cei care se împart exact la patru, iar ceilalți să fie socotiți comuni (de 365 de zile).

Bisericile ortodoxe nu au acceptat însă „reforma gregoriană” din secolul al XVI-lea, pentru motive de ordin confesional, socotind-o o unealtă disimulată a propagandei și a tendinței catolice de prozelitism. Totuși, la Congresul Interortodox ținut la Constantinopol în anul 1923, s-a hotărât îndreptarea calendarului și în Bisericile ortodoxe, surpimându-se diferența de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat și asigurându-se coincidența anului civil cu cel astronomic, printr-un sistem de calculare a anilor bisecți mult mai bun decât cel gregorian, deoarece asigură coincidența anului calendaristic cu cel solar pe o perioadă de timp mult mai mare (cca. 44.000 de ani). Dar recomandările Congresului au rămas să fie aplicate de fiecare Biserică ortodoxă autocefală în parte, la momentul oportun, adică atunci când împrejurările vor fi favorabile aplicările îndreptării calendarului.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here