Despre acceptarea celuilalt

0
160

 

Noi, eu, tu si acceptarea

Despre acceptarea celuilalt este lesne a vorbi, daca vrem sa facem voia lui Dumnezeu. Desi viata este de multe ori un montagne-russe, cu suisuri si coborasuri, trebuie sa vedem fiecare oportunitate si sa o folosim, luind-o ca pe un instrument ce ne este dat in beneficiul nostru. Numai ca acest instrument trebuie  de multe ori sa-l vedem  ca o usa de scapare. Daca stam bine sa ne gandim, Sfantul Petru a fost  pescar, dar cand a intalnit oportunitatea de a-L urma pe Hristos, L-a acceptat si L-a primit in sufletul sau, imediat.

Simplitate in suflet

Este nevoie de multa simplitate, caci acceptarea in momentul in care nu suntem simpli si gandurile se leaga unul cate unul, tesand atatea infime ganduri care nasc balauri, trebuie sa spunem: gata! pana aici! si atunci ti se imblanzesc balaurii. Fiecare dintre noi ne luptam cu demonii interiori, cu patimi si nevoi, dar numai cel care a ramas la mana aproapelui, cel care a vazut ca singura lui optiune de supravietuire este aproapele sau, L-a acceptat si l-a primit in sufletul sau si a facut ca sa fie bine.

Taina acceptarii

Aceasta este o mare taina– acceptarea-  deoarece iti trebuie mai intai pace cu tine insuti si iubire de tine insuti. Viata este egala cu  acceptarea mai intai a ta. Asta  inseamna a nu da loc pasivitatii, intristarii si ignorantei, sa ia stapanire asupra sufletului tau. A ma accepta pe mine, inseamna a-l accepta pe aproapele meu. Este atat de simplu si de frumos.

Maica Siluana
Despre acceptarea celuilalt
‘Există o acceptare rea: când accepţi ca cineva să facă ce voieşte cu tine, să-ţi facă rău, să te rănească şi tu să accepţi. Acesta e un păcat, e complicitatea a ta la păcatul celuilalt. Şi trebuie văzut de ce facem asta când o facem. De plăcere, de frică, de lene? Există însă şi o acceptare bună, şi anume, acceptarea celuilalt ca persoană. Accept că el este aşa cum este şi că se poartă aşa cum se portă din motive de el ştiute. Are “dreptul” să se poarte şi să fie cum vrea şi eu accept asta, dar nu accept să facă asta cu mine!
Apoi, accept că m-a făcut să sufăr şi că acum trăiesc nişte urmări ale acestei suferinţe. Accept realitatea şi faptul că nu mai pot schimba nimic din ce a fost. Eu doar mă pot elibera de această durere acceptând-o şi trăind-o până la capăt, fără a căuta să mă răzbun sau să-l schimb pe el. Fără aşteptări de la el, care ar fi nişte pretenţii. Mă voi elibera iertând. Dar, în acelaşi timp, voi face tot ce pot şi ce nu pot cu ajutorul lui Dumnezeu, ca el să nu-mi mai provoace acea suferinţă, mergând până la ruperea relaţiei’.
Ionela Moldovanu