Traficul cosmic intens a condus la o problemă pe care pionierii călătoriilor spaţiale au scăpat-o din vedere: mii de obiecte artificiale se rotesc pe orbite circumterestre şi periclitează atât viaţa călătorilor în spaţiu, cât şi pe cea a oamenilor de pe Pământ.
Problema îi este cunoscută comunităţii ştiinţifice internaţionale de câteva decenii, iar opiniei publice, cel mai probabil din martie 2001. Pe atunci, prăbuşirea planificată şi controlată a staţiei spaţiale ruseşti MIR a stârnit un interes mediatic la nivel internaţional.
Din fericire, totul a decurs cu bine. Nici Europa Centrală, nici Tokio, ambele situate pe traseul prevăzut pentru MIR prin atmosfera Pământului, nu au avut de suferit.
Faima tehnologică din acel moment a Uniunii Sovietice, subiect de discuţie alimentat ani în şir de miile de avarii, neetanşeizări şi probabilitatea unor catastrofe, dar şi de abilitatea remarcabilă a cosmonauţilor în a efectua reparaţii, a apus deasupra Pacificului, odată cu dezintegrarea staţiei MIR.
Ceea ce a rămas a fost, de pildă, problema vreunui material radioactiv aflat la bordul lui MIR, care putea fi răspunzător, generaţii întregi, poate chiar milenii, pentru iradierea mediului înconjurător.
Asemenea probleme, ca şi altele similare, îi preocupă pe experţii din toată lumea. Ei trebuie să elaboreze strategii de viitor pentru a evita deşeurile cosmice.
Acest rezervor de combustibil al unei rachete americane a fost descoperit în 1997 în Texas. Cu nouă luni în urmă, racheta transportase un satelit la o înălţime de 910 km. Până atunci se crezuse că asemenea părţi se descompun la trecerea prin atmosferă.
Oră de vârf în Cosmos
Alarma s-a dat în repetate rânduri, ca, de pildă, în ianuarie/februarie 1983. Atunci, fragmentele A şi C ale satelitului Cosmos-1402 ameninţau să se prăbuşească pe Pământ. La bord: un miez de reactor atomic.
Sau, în februarie 1991, complexul orbital Saliut 7/ Cosmos-1686, care cântărea 40 de tone. Au urmat, în martie 1994, Progress M-17 şi, în decembrie 1995, Cosmos-398.
Problema „deşeurilor cosmice” se află de mulţi ani la ordinea zilei. Agenţia Spaţială Europeană, ESA, care cercetează Cosmosul din observatorul ei situat pe vulcanul Teida în Tenerife, citează următoarele date: Cel puţin 3.750 de lansări în Cosmos, începând din 1961. De atunci au apărut 23.000 de obiecte vizibile de pe Pământ, cu dimensiuni de peste 10 cm, dintre care 7.500 încă mai orbitează Pământul; 70 000-120.000 de obiecte cu o mărime de 1-10 cm; nenumărate, în orice caz milioane de obiecte de 0,1-1 cm, printre aceste particule aflându-se şi praf de meteoriţi.
Deşeurile cosmice – pericol din Univers şi pericol pentru sateliţi
Există măcar un consens privind faptul că miriadele de bucăţi de deşeuri metalice, de la fragmente de sateliţi până la şuruburi şi piuliţe puteau fi pierdute de astronauţi în numeroase ieşiri în spaţiul cosmic, prezintă în sine pericole de tot felul.
Este vorba nu doar de reintrarea unor asemenea obiecte în atmosfera terestră şi de posibilele catastrofe rezultate, ci şi de faptul că spaţiul din jurul Pământului se îngustează.
Deşeurile metalice care plutesc prin spaţiul cosmic pot pune în pericol misiunea unui satelit de miliarde de euro. De aceea, sateliţii actuali trebuie protejaţi împotriva loviturilor provocate de astfel de particule şi bucăţi, pentru a nu ajunge la rândul lor deşeuri. Căci o particulă de tipul acesta goneşte cu o viteză inimaginabilă!
Grindină de deşeuri
Aceasta costă şi, cum pe lângă agenţiile de stat sunt tot mai mulţi utilizatori privaţi ai spaţiului cosmic, apar numeroase probleme legale. Cine plăteşte pentru asemenea potenţiale pierderi?
Şi cine plăteşte pentru eventuale lezări corporale ale astronauţilor şi cosmonauţilor staţiei internaţionale ISS, care, în viitor, vor rămâne în Univers luni, dacă nu chiar ani de zile, putând fi bombardaţi în orice moment cu o asemenea grindină de proiectile? Probabilitatea statistică de producere a unui accident este de 1:10!
Odată cu Declaraţia privind noua etică în spaţiul cosmic, semnată în comun de ESA şi UNESCO, anul 2001 a adus şi primele răspunsuri. Acest raport cere, de pildă, condamnarea legală internaţională a deşeurilor cosmice.
Sentinţa: etica e mai presus de deşeurile cosmice! Viitoarele expediţii în spaţiul cosmic vor trebui deci să se pună în slujba protejării mediului înconjurător.
Astroarheologii
Oameni de ştiinţă din toată lumea lucrează febril la elaborarea unor noi sisteme speciale de recunoaştere a celor mai mici particule. Este posibil ca în curând o nouă profesie să analizeze deşeurile cosmice, estimate, până acum, doar în mare. Este vorba de „astroarheologi”.
La nici 60 de ani de la primele călătorii spaţiale, ei trebuie să treacă la lucru pentru a localiza şi identifica obiecte zburătoare şi pe cei care le-au produs. Pentru proprietarii gunoaielor, acestea presupun o mare povară financiară, căci următorul pas, înlăturarea deşeurilor, costă mulţi bani.
Curăţenie în Cosmos: măturile laser fac ordine
În viitorul apropiat urmează să fie lansat ORION, un proiect comun al NASA şi al aviaţiei americane. Ideea este următoarea: razele laser emise de pe Pământ vor neutraliza obiecte-deşeuri periculoase din Cosmos.
Razele laser ar putea folosi principiul pulverizatorului de parfum pentru a descompune obiectele în particule infime şi a le dispersa apoi în adâncurile Cosmosului.
Pentru testarea lui ORION, în spaţiu va fi lansată o navetă spaţială, care plasează în Cosmos deşeuri artificiale. Acestea sunt echipate cu emiţători GPS în vederea stabilirii poziţiei. Pentru început, măturile laser trimise de pe Pământ nu vor face altceva decât să lumineze aceste obiecte. După aceea, curăţirea spaţiului cosmic poate începe. Costurile înlăturării tuturor obiectelor de 1-10 cm: peste 200 milioane de dolari.
Desigur, aceste raze laser ar putea fi utilizate şi împotriva obiectelor ostile. In viitor vor fi filosite chiar pentru împiedicarea impactului cu o cometă.
Misterele Terrei, Marea provocarea a ştiinţei, Editura Reader’s Digest
