Deprimarea şi tămăduirea ei

deprimareNu ştiu dacă suferi de deprimare. Ştiu însă că, la fel ca mine şi ca toţi oamenii, şi tu eşti în primejdie de a cădea în această grea boală a sufletului şi a trupului. Aş putea-o numi boala secolului XX, de vreme ce aceasta a apărut, s-a făcut cunoscută şi ne-a înfricoşat în acest secol. Însă nu este aşa nouă precum pare. Este o boală foarte veche și nu s-a manifestat prima dată în veacul XX. În acest veac al angoasei, al afecţiunilor psihice şi nervoase, depresia sau deprimarea se arată în mod precumpănitor deoarece se transmite la mii şi mii de oameni ca o epidemie, ca o boală infecţioasă. Aşa am cunoscut-o şi noi.

Au cunoscut-o şi doctorii. Şi au încercat şi încearcă, studiind-o, să o cunoască mai bine pentru a o putea eradica. Farmaciştii din întreaga lume creează în laboratoare o grămadă de medicamente antidepresive pe care le consumă din abundenţă nefericiţii acestei lumi, cu bunăvoinţă, cu mare încredere şi cu sinceră nădejde.

Însă de deprimare s-a ocupat cu multe veacuri înainte un alt doctor al sufletelor şi al trupurilor şi nu a renunţat nici azi. Acest doctor este Ortodoxia, credinţa, învăţătura, viaţa, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Capacitatea analitică a Ortodoxiei s-a creat din vechime, prin teologia ortodoxă, de la scriitorii cărţilor Sfintei Scripturi, ai Noului şi Vechiului Testament, până la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care sunt dascăli şi teologi ortodocşi. Astfel, deprimarea (depresia) a fost studiată de către teologi ortodocşi numiţi Profeţi ori Apostoli ori Evanghelişti ori Sfinţi Ierarhi sau Sfinţi Părinţi.

Cel dintâi care s-a ocupat de această boală a fost însuşi Dumnezeu. Dumnezeu este in mijlocul nostru, împreună cu noi, în bucuriile şi mâhnirile noastre, în problemele şi nevoile noastre. Nu este un Dumnezeu care să locuiască în cerurile îndepărtate, fără a avea legătură nemijlocită cu viaţa şi cu faptele omului, cu fiecare îndeosebi.

Iată de ce Sfântul Simeon Noul Teolog scria atât de frumos astfel:

„Ştii mulţimea răutăţilor mele, ştii bubele mele şi rănile mele le vezi… Nu se ascunde înaintea Ta Doamne Dumnezeul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte.” (Rugăciune la Sfânta împărtăşanie)

Iată de ce psalmistul spune în Sfânta Scriptură: „Şi când mă necăjeam am chemat pe Domnul şi către Dumnezeul meu am strigat” (Psalmi 17, 7).  Şi Domnul rosteşte categoric: „Cu tine sunt în necaz şi te voi scoate şi te voi izbăvi” (Psalmi 90, 15). Şi precum de multe ori scrie Psalmistul despre prezenţa lui Dumnezeu în ceasul greutăţilor, aşa ne şi încredinţează: „Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit” (Psalmi 33, 6).

Dumnezeu este cel dintâi care împreună pătimeşte cu omul în suferinţele şi durerile lui. Dumnezeu este primul doctor al omului, care se străduieşte să-l elibereze din deprimare. El urmăreşte mereu să-i dăruiască omului bucuria si pacea şi orice i-ar face viaţa îmbucurătoare, orice i-ar aduce o viaţă lipsită de deprimare. La acest aspect se referă întreaga literatură patristică şi aghiografică, care s-a ocupat atât de omul deprimat, cât şi de deprimare. Aceasta îl ajută pe om să cunoască premisele şi posibilităţile pentru o viaţă “în care nu este durere, nici întristare, nici suspin”, într-un cuvânt o viaţă lipsită de deprimare.

S-au găsit şi leacuri în acest scop şi ele au fost dăruite oricui vrea şi are încredere în Dumnezeu Tămăduitorul, care folosindu-le fie preventiv, fie curativ, “va primi vindecare”.

Precauţiile obişnuite în medicina profilactică (preventivă) nu sunt la fel în medicina curativă deoarece suntem încredinţaţi că mai mare folos are prevenirea decât vindecarea bolii. Altfel spus, leacurile preventive sunt de asemenea si tâmăduitoare. Le vom numi preventive numai din cauza preţuirii pe care o acordăm prevenirii bolilor (medicinii preventive).

”Deprimarea şi tămăduirea ei în învţătura Bisericii”, Arhimandritul Spiridonos Logothetis

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here