Delegaţie ASTRA – Iaşi în pelerinaj la Cernăuţi

0
95

DSCF9718Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi a organizat în perioada 11-12 decembrie 2013 un pelerinaj la Cernăuţi şi Herţa din Bucovina de nord. Din delegaţie au făcut parte membri din conducerea Despărţământului ASTRA din Iaşi, preoţi din Iaşi şi enoriaşi din parohia “Sfinţii Voievozi“ Săvineşti din Protopiatul Roznov. Programul a cuprins vizitarea oraşului Cernăuţi şi a obiectivelor culturale reprezentative din zonă.

DSCF9725Printre obiectivele vizitate pot fi menționate următoarele: Mormântul lui Aron Pumnul, Teatrul din Cernăuţi, s.a. În ziua de 12 decembrie 2013 membrii delegaţiei au participat la Sfânta Liturghie din Biserica “Sfântul Spiridon” din Herţa.

Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Longhin, Episcop de Bănceni-Ucraina, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a sfinţit un clopot donat de Despărţământul ASTRA din Iaşi. Programul pelerinajului s-a încheiat cu vizitarea mănăstirii Bănceni.

DSCF9866“În cele două zile ale pelerinajului am avut prilejul de a păşi în ţinutul românesc din Bucovina de nord care a aparţinut Patriei Mamă. Am întâlnit mulţi vorbitori de limba română care şi-au exprimat dorul de patrie şi care încearcă zi de zi să menţină românismul pe aceste meleaguri”, a declarat Ionuţ Măriuţa delegatul parohiei “Sfinţii Voievozi”- Săvineşti în acest pelerinaj.

Redacția Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here