Dedițel vânăt – Beneficii și proprietăți

0
170

dedițel vânăt

Dedițel vânăt – Beneficiile și proprietățile plantei. Substanțe bioactive și acțiuni. Ce tratăm cu dedițel vânăt. Note de primăvară. „Calea Luminii” la Târgoviște.

Note de primăvară

Atât de minunat a fost orașul aseară, în Joia Mare, superb, animat și luminat de lumânări și credință. De aproximativ 20 de ani, la Târgoviște, se organizează pe Bulevardul Carol (fostul Castanilor) „Calea Luminii”. Pe linia care separă sensurile de mers sunt așezate lumânări, iar oamenii se plimbă liniștiți, conversând încet și făcând fotografii, toată seara. Se aprind lumini pentru cei plecați din lume, dar și pentru alungarea întunericului din noi. Salut și eu această idee, mai ales pentru că rar văd toată suflarea orașului afară din case. Efectiv, orașul se trezește la viață, oamenii lasă televizorul și, după terminarea treburilor, ies să socializeze normal. E un aer de sărbătoare peste tot. Ceea ce nu poate fi decât bine.

Dacă veți ieși în natură la grătare și la plimbare, cum este obiceiul în ziua de Paști, poate veți observa o floare mov, aproape neagră, numai bună de adăugat într-un splendid și delicat buchet de primăvară. Ea se numește dedițel vânăt (există și galben, îi spune „rușcuță de primăvară”) și nu este numai o plantă pentru ornament, ea posedă și virtuți terapeutice.

Dedițel vânăt – prezentarea plantei

Dedițelul vânăt (Anemone montana) este o plantă de 10-30 cm, care înflorește din martie până în iunie. Tulpina este groasă și acoperită cu peri lungi și mătăsoși la atingere. Are flori violete, solitare, cu șase sepale, care prezintă pufișori. Fructele pornesc de la baza plantei și sunt divizate adânc, în fâșii subțiri. „La maturitate, capetele pufoase sunt alcătuite din numeroase fructe uscate, numite achene, grupate în vârful tulpinii, având fiecare o nervație penată lungă” (Enciclopedia plantelor medicinale). Specia Anemone montana (violet spre negru) are aceleași proprietăți cu Anemone pulsatilla (violet mai deschis).

În terapie se folosesc părțile aeriene, care trebuie culese în momentul înfloririi, în martie sau aprilie. Popular, în unele părți ale lumii, planta se mai numește anemonă de baltă, Floarea Paștelui, floarea vântului. Substanțele bioactive, benefice pentru organism, sunt: glicozide, tanin, rășini, saponozide triterpenice, protoanemonină.

Citiți și Crețișoara – Planta pe care orice femeie trebuie să o aibă în casă.

Beneficii și proprietăți

Dedițelul este apreciat pentru eficiența sa în tulburări legate de tensiunea nervoasă, în spasme la nivelul aparatului reproducător, în dismenoree, în dureri ovariene și uterine, în dureri provocate de varice. Planta proaspătă este iritantă și foarte amară. Planta uscată își pierde gustul amar, dar și o parte substanțială a principiilor active. Cu toate acestea, produsul uscat este eficient în nevralgii, migrene, dureri (spasme), tuse spasmodică și convulsivă, hiperexcitabilitate nervoasă, eretism cardiac. Se mai întrebuințează pentru reducerea reacțiilor de încordare și pentru calmarea durerilor de cap asociate acestora. Este un excelent relaxant nervos, util în cazuri de insomnie și hiperactivare. Extern, se utilizează, pentru efectele revulsive și derivative, în reumatism, nevralgie, dureri după efort.

Dedițelul vânăt are proprietăți antibacteriene, analgezice și antispasmodice. Astfel, are rol pozitiv în tratarea infecțiilor cutanate, mai ales a furunculelor (se poate asocia și cu echinaceea). Tinctura și uleiul terapeutic au proprietăți calmante în dureri de urechi (se iau 1-2 ml de tinctură de 3 ori/zi). Ceaiurile din dedițel sunt bune și în tratarea astmului și a infecțiilor respiratorii.

Remedii din dedițel vânăt

Infuzie din dedițel:

Peste 1/1-1 linguriță de plantă uscată se toarnă 250 ml de apă fierbinte. Se infuzează 10-15 minute. Se beau 3 căni pe zi sau la nevoie.

Uz extern:

Cataplasmele cu plantă măcinată au efect revulsiv în dureri, dar nu se aplică prelungit, iar zona unde se aplică nu trebuie să prezinte zgârieturi. O infuzie mai puțin concentrată din plantă proaspătă reduce pistruii, conform J. Pitton de Tournefort.

Contraindicații: Dedițelul, ingerat în exces (în stare proaspătă), cauzează tulburări respiratorii și cardiace. Planta este interzisă în timpul sarcinii.

Sărbători frumoase, gânduri bune și fapte care să vă facă cinste! Paște fericit, oameni buni!

Mihaela Mușetescu

Citiți și Limba cerbului – Leac de la bătrâni pentru afecțiuni biliare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here