De vrei să fii drept, dă fiecărei părţi din tine cele de care sunt vrednice

0
222
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

dreapta_socoteala“Toate cele peste măsură sunt de la draci” (Pateric, cap. 25, Despre socotinţă, p. 158).

Mi s-a părut de folos a vorbi despre darul deosebirii, adică despre dreapta socoteală, care este podoaba faptelor bune, după cel ce a zis că “pe tot lucrul îl împodobeşte măsura. Căci cele fară de măsură, chiar de se socotesc a fi bune, întru vătămare se mută” (Sfântul Isaac Şirul, Cuv. 1, Mănăstirea Neamţ, ed. 1819, p. 28). Şi chiar dacă eu, leneşul şi neiscusitul întru toate cele bune, nici cu vârful degetului nu m-am atins prin lucrare, de această mare bunătate a dreptei socoteli, totuşi m-am gândit că uneori şi un orb poate fi de folos, atunci când va ţine în mâna sa o lumină aprinsă Pentru cei ce văd. Cu această nădejde mângâindu-mă, am vrut să slujesc celor ce călătoresc pe această cărare spre cer şi prin ale căror sfinte rugăciuni nădăjduiesc şi eu, nevrednicul, să fiu miluit de Mântuitorul nostru în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Scopul pentru care am vrut să amintesc monahilor şi creştinilor despre dreapta socoteală, a fost acela de a le face cunoscută, de la început, această împărăteasă a faptelor bune, pentru a nu uita de această sare care îndulceşte jertfa ostenelilor şi care o fac a fi bineprimită şi plăcută lui Dumnezeu. Căci fară de această sare duhovnicească, după cum spuneam mai toate cele bune se strică şi întru vătămare se mută.

Dumnezeiasca Scriptură si Sfinţii Părinţi numesc dreapta socoteală „soare” (Efeseni 4,26; Sfântul Casian Romanul, Filocalia, vol. 1, p. 131). În alt loc, Sfânta Scriptură o numeşte cârmă a vieţii şi sfat, zicând: Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele; Mântuirea stă întru mult sfat (Proverbe 11, 14); Sfatul bun te va păzi (Proverbe 2, 11). Sfântul Antonie o arată a fi cea mai mare dintre toate faptele bune şi o numeşte “ochi şi luminător al sufletului” (Sfântul Casian Romanul, Filocalia, voi. 1). Alţii i-au zis “izvorul, rădăcina, capul şi legătura tuturor virtuţilor”. Sfântul Petru Damaschin o numeşte “Lumina care arată celui ce o are” (Filocalia, voi. 5, p. 123). De asemenea, şi unii înţelepţi profani, vorbind despre dreapta socoteală, au spus: “Perfecţiunea este măsura în toate”, adică acea rară ştiinţă de a acorda fiecărui lucru şi fiecărui act din viaţă însemnătatea cuvenită – după măsura valorii lui – şi de a nu amesteca lucrurile mărunte cu cele de preţ. Tot ei au mai numit-o “ştiinţa desăvârşirii”.

Prin ce fapte bune ajunge omul să câştige această împărăteasă a virtuţilor? Despre acest lucru Sfinţii Părinţi ne spun că “nepătimirea naşte dreapta socoteală” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, voi. 2, p. 59). Acelaşi sfânt zice că “mintea deprinsă cu făptuirea înaintează în dreapta socoteală” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, voi. 2, p. 59). Avva Serapion spune că “darul deosebirii (dreptei socoteli) îl câştigă omul atunci când nu va crede părerii sale, ci va urma în toate învăţăturii Părinţilor celor iscusiţi (Sfântul Casian Romanul, Filocalia, voi. 1, p. 136). Avva Moise spune aproape acelaşi lucru ca Avva Serapion despre dreapta socoteală: “Dreapta socoteală nu se câştigă decât prin smerenie, care ne face să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre şi să nu ne încredem în părerea noastră nicidecum; ci în toate să urmăm povăţuirile bătrânilor şi să credem că este bun ceea ce vor socoti ei ca atare. Aceasta nu numai că face pe monah să rămână neabătut de la calea cea dreaptă, prin discernământul adevărat, ci îl şi păzeşte nevătămat de toate cursele diavolului” {Idem, p. 135). La fel cu Avva Moise, dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul spune că “din ascultare se naşte smerenia; iar din smerenie, dreapta socoteală” (Scara, Cuv. 4). Sfântul Isaac Şirul, arătând valoarea dreptei socoteli, zice că “lucrarea cea cu măsură, cu osteneală şi cu statornicie petrecătoare este cea mai de preţ” (Cuv. 55, p. 259).

Până aici am adunat câteva mărturii din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi despre numirile dreptei socoteli, precum şi despre virtuţile din care se naşte această minunată şi cuprinzătoare faptă bună. În continuare vom arăta cate ceva despre felul cum trebuie să se folosească cineva de dreapta judecată, în lucrarea tuturor faptelor bune.

Pentru a înţelege mai clar cele ce se vor arăta, trebuie să cunoaştem că sufletul are trei părţi: partea raţională, partea mânioasă şi partea poftitoare, pentru a le putea da lucrarea cuvenită. De asemenea, trebuie să avem grijă şi de cele necesare  trupului nostru. Felul în care trebuie să chivernisim, cu dreaptă scoteală cele trei părţi ale sufletului şi trupului nostru ni-l arată dumnezeies­cul Părinte Maxim Mărturisitorul, zicând: “De vrei să fii drept, dă fiecărei părţi din tine, adică sufletului şi trupului, cele de care sunt vrednice. Părţii raţionale a sufletului dă-i citiri, vederi duhovniceşti şi rugăciuni; iuţimii dă-i dragoste duhovnicească ce se opune urii; părţii poftitoare dă-i cumpătare şi înfrânare, iar trupului, hrană şi îmbrăcăminte, atât cât îi sunt de trebuinţă” (Filocalia, vol. 2, a 4-a sută a capetelor despre dragoste, Cuv. 44, p. 105-106).

De mare grijă avem nevoie pentru a întrebuinţa în orice loc şi timp dreapta socoteală în vorbire, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi, moartea şi viaţa sunt în mâna limbii, iar cei ce îşi stăpânesc limba vor mânca roadele ei (Proverbe 18, 21). Să ţinem seama de dreapta socoteală atunci când avem de vorbit mai mult, deoarece din multă vorbă nu vom putea scăpa de păcat (Proverbe 10, 19) şi cursă tare sunt omului buzele lui şi se prinde cu cuvintele gurii sale (Proverbe 6, 2). Dumnezeiasca Scriptură, arătând marele folos pe care-1 dobândeşte omul din paza cuvintelor sale, zice: Cel ce îşi păzeşte gura sa, îşi păzeşte sufletul (Proverbe 13, 3). Iar dumnezeiescul Apostol Iacov, arătând cât de mare este valoarea dreptei socoteli în cuvânt, zice: De nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, puternic a-şi înfrâna şi tot trupul (Iacov 3, 2). Sfântul Ioan Scărarul, arătând că de multe ori slava deşartă îndeamnă pe om la vorbă multă, zice: Multa vorbire este scaun al slavei deşarte {Scara, Cuv. 11, C. 2, p. 77), iar Sfântul Talasie zice: Când vorbeşti, alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei, de al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi {Filocalia, voi. 4, Despre dragoste, înfrânare şi vieţuirea cea după minte către Pavel Prezviterul, suta întâi, C. 69, p. 8). Clement Vlemide arată cele cinci feluri de vorbire: numire, când numim pe cineva; întrebare, când întrebăm pe cineva; rugare, cu care ne rugăm de cineva; hotărător, când hotărâm şi vorbim în mod sigur şi poruncitor, când poruncim jn mod autoritar. El zice: “Foloseşte în vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotărâtor şi poruncitor nu-l folosi” (Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevazut, cap. 24, p. 67).

Ca şi în vorbire, şi în tăcere ne trebuie dreaptă socoteală. Cu toate că această faptă bună este de mare folos celui ce se nevoieşte pentru mântuirea sufletului său, uneori însă de nu o vom face cu dreaptă socoteală şi bună cuviiinţă poate aduce pagubă şi păcat. Dumnezeiescul Părinte Isaac Şirul zice că „tăcerea este ajutătoare în lucrurile cele bune, mai înaltă decât toate lucrurile vieţii monahale” (Cuv. 34, p. 220); “tăcerea este taină a veacului viitor” (Scrisoarea a 4-a către Sfântul Simeon de la muntele Minunat, p. 416). Apoi arătând şi pricinile pentru care cineva tace, zice: “Pentru trei lucruri tace cineva: pentru slava oamenilor, pentru ferbinţeală şi râvna faptei celei bune sau pentru că are convorbire tainică cu Dumnezeu şi de aceea mintea lui este atrasă de tăcere” (Cuv. 26, p. 171). Apoi, zice: “Nimic nu răceşte focul care vine de la Sfântul Duh în inima monahului, spre sfinţenia sufletului, ca vieţuirea împre­ună şi multa vorbire, în afară de cea cu fiii tainelor lui Dumnezeu, care sporeşte cunoştinţa şi ne apropie de El. Că o vorbire ca aceasta deşteaptă sufletul către viaţă şi dezrădăcinează patimile, iar gândurile cele urâte le alină mai mult decât toate faptele cele bune. Să nu-ţi câştigi prieteni, nici împreună tăinuitori, decât numai pe unii ca aceştia pentru ca să nu se poticnească sufletul tău şi să te abaţi din calea Domnului” (Cuv. 43, p. 215-216). Iar Sfântul Varsanufie zice că tăcerea întru cunoştinţă, cu dreaptă socoteală, este mai înaltă decât teologia.

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here